ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL, de Oliviu Crâznic

Păi, păi… nu am mai făcut de ceva vreme o recenzie, în special la o carte horror şi (cu atât mai special) la una care să-mi fi plăcut atât de mult. Sincer, fac discriminări atunci când citesc. Adică, în cazul de faţă, am fost foarte atent la scriere, cursivitate, etc doar pentru că autorul era român şi voiam să sancţionez câteva ceva, dar, surpriză, nu am găsit nimic. De altfel, despre domnul Crâznic ştiam câte ceva din articolele lui excelente pe temă mitologică şi istorică de pe site-ul Suspans.ro.

Deci, deci… deci s-o luăm de la capăt: totul începe cu o invitaţie de nuntă trimisă de marchiza Josephine de Lauras protagonistului, Arthur de Seranges, care, în ciuda împotrivirii iniţiale, acceptă (cu ceva ajutor din partea bunului său prieten, vicontele de Vincennes). Până aici toate bune şi frumoase. Arthur ajunge la castelul unde urma să aibă loc nunta (un loc destul de izolat: şi de aici începi să-ţi dai seama – dacă nu ai realizat deja din titlu – că ai de-a face cu o carte horror), îi întâlneşte pe invitaţi, mulţi şi variaţi (alegerea lor dovedindu-se mai târziu deloc întîmplătoare) şi dă peste un adevărat mister ce se cere a fi rezolvat. Da… toate bune şi frumoase, cum spuneam, atât doar că ce te faci când descoperi că nu poţi pleca dintr-un loc care, mai mult ca sigur, îşi va aduce moartea. Cu această situaţie se confruntă eroul, care este nevoit să străbată un adevărat labirint de intrigi, fiecare mai complicată decât cea anterioară, pentru a ajunge la adevăr… numai că, în cele din urmă, îşi dă seama că poate ar fi fost mai bine să rămână orb.

În privinţa personajelor, cred că preferatul meu a fost Albert de Guy, Închizitorul, probabil cel mai de temut invitat al marchizei, cu un caracter pe măsură!

Un alt lucru memorabil este documentarea pe baza căreia a fost construit romanul (iar Postfaţa este o dovadă mai mult decât concludentă). Şi fiindcă tot am amintit de Postfaţă, mărturisesc că am citit-o cu la fel de mult interes ca şi povestea în sine, pentru că subiectele mi s-au părut…. ei bine, pe gustul meu! Şi totodată am rămas cu convingerea clară că trebuie neaapărat să pun mâna pe cel puţin o carte de-a lui Aleister Crowley!!!

Ar mai fi de adăugat că stilul lui Oliviu Crâznic îmi aminteşte puţin de cel a lui Serge Brussolo, un alt autor de romane horror care mi-a plăcut foarte mult. În fine… concluzia este următoarea: ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL este o carte BUNĂ, ce nu ar trebui ratată… iar dacă o rataţi… ei, mai bine n-o rataţi! Chiar merită!

Titlu: Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

Autor: Oliviu Crâznic

Editura: Vremea