Ridicol!!!

Dupa ce am facut iar o pauza impardonabila in ceea ce priveste scrisul pe blog, am decis sa revin cu un articol scurt (timpul nu-mi mai permite sa fac articole lungi). Nu este o recenzie, dupa cum bine v-ati dat seama (citesc in prezent la SECRETUL CASTELULUI CANT – am lasat la o parte deocamdata SPLIT, tot din lipsa de timp), ci mai degraba o plangere la adresa literaturii ce nu poate fi descrisa decat prin ipocrizie, care se studiaza in scoli. Nu ma intelegeti gresit, imi place sa am parte de o lectura buna, dar haideti sa va dau cateva exemple din lista mea de bibliografie scolara obligatorie: AMINTIRI DIN COPILARIE (Ion Creanga – Apropo de asta, ati citit Harap Alb in ultmul timp… eu da – si am ras de tampenia aia ce se numeste „onoare”… Ce poveste de doi bani!), PROZA de Crohmalniceanu (Cine naiba o fi si asta?!), PROZA de Nu-Mai-Stiu-Cum Simionescu (no comment!).

De ce oare nu m-am nascut englez, nobil urmas ai unor autori ca maretul C. S. LEWIS si inegalabilul (genialul, extraordinarul, nu exista suficiente cuvinte) J. R. R. TOLKIEN?! Adica nu-i drept, la enlezi se studiaza STAPANUL INELELOR, CRONICILE DIN NARNIA si chiar si HARRY POTTER (mai invidios de atat nici ca as putea fi!).

Oricum, scoala a inceput si asta se resimte atat in regularitatea cu care obisnuiam sa scriu pe blog, cat si in fiecare alt aspect al vietii mele. Shit! De ce a fost atat de scurta vacanta?!

Anunțuri

Death Note…

OK, probabil majoritatea dintre voi stiti despre ce este vorba, dar pentru cei ce nu cunoasteti, aflati ca o sa va povestesc despre DEATH NOTE (CARNETUL MORTII) un serial manga/anime… cel mai bun astfel de serial pe care l-am vazut in toata viata mea (si am vazut o gramada)! Si aceasta afirmatie apare dupa vizionarea a doar doua episoade… da, ciudat!

DeathNote_gallery1Intriga acestei minunate productii japoneze se invarte in jurul Carnetului Mortii, un misterios obiect magic aducator de moarte, scapat in lumea oamenilor de un Zeu al Mortii, Ryuk. Carnetul pierdut este gasit de Leight, un tanar student ce la inceput nu crede in uimitoarea lui putere… orice persoana al carei nume este scris in carnet va muri, in conditiile alese de scriitor – in cazul in care autorul nu mentioneaza o anumita moarte, victima va deceda datorita unui atac de cord.

Nu dupa mult timp Leight descopera ca totul este real si atunci incepe sa savarseasca crime in numele „dreptatii”, condamnand criminali, raufacatori si proclamandu-se zeul „noii lumi”.

Puterea preia controlul, iar umbra mortii se raspandeste tot mai mult. Ryuk i se arata tanarului, insa nu incearca sa-l opreasca, ba mai mult il incrajeaza, distractia Zeului fiind pe primul loc.

Datorita lantului de morti asemanatoare printre raufacatori, Interpolul intra si el in ecuatie, printr-un formidabil detectiv, L, a carui identitate este necunoscuta… iar de aici porneste una dintre cele mai interesante intamplari: L apare intr-o conferinta televizata, ba mai mult isi descopera si numele (pe care cu rusine admit ca nu l-am retinut). Condamna actiunile lui Kira (Scuzati-ma, probabil ca nu v-am spus de asta pana acum! Populatia Japoniei si nu numai il sprijina, chiar daca nu in mod direct, pe Leight, numindu-l Kira – de la englezescul „killer”) ca fiind nedrepte („ceea ce faci este rau”). Ce urmeaza este previzibil, sau asa s-ar parea… un detectiv in minus pe Pamant… da, asta as spune si eu daca nu as fi vazut cu ochii mei ceea ce s-a intamplat cu adevarat!

Urmariti Animax si veti descoperii ceea ce eu nu am vrut sa va spun. Merita!

Fragment din TUNELE 3!

Din pacate abia astazi am descoperit e-mailul trimis de doamna Roxana Petrescu, PR al editurii Corint. Si acum, fara sa mai lungesc vorba, am sa va ofer fragmentul promis!

Freefall_cover

Tunele 3

În cădere liberă

Partea întâi

Mai aproape, mai departe

Capitolul întâi

– Hîîîrrrrf, gemu Chester Rawls încetişor, ca pentru sine. Gura îi era atât de uscată, încât, pentru câteva momente, nu reuşi să vorbească. Hai, mamă, lasă-mă în pace, te rog, reuşi el să articuleze într-un final, alintându-se.

Simţea o gâdilătură la gleznă, exact ca cea pe care i-o făcea mama sa atunci când el nu reuşea să reacţioneze la soneria ceasului şi să se dea jos din pat. Ştia că va fi gâdilat întruna, până arunca pătura de pe el şi începea să se pregătească pentru şcoală.

– Te rog, mamă, mai lasă-mă cinci minute, se rugă el ţinându-şi ochii închişi.

Se simţea atât de epuizat, încât îşi dorea să zacă acolo cât de mult se putea, savurând fiecare clipă a răgazului. În realitate, de multe ori se prefăcea că nu aude soneria doar fiindcă ştia că mama lui avea să vină negreşit ca să se asigure că s-a trezit.

Preţuia momentele în care îşi deschidea ochii şi o găsea lângă el, aplecată la capătul patului său. Îi iubea vioiciunea şi zâmbetul, la fel de luminos ca soarele dimineţii. Şi era aşa de fiecare dată, indiferent cât de devreme trebuia să se trezească. „Sunt o persoană matinală”, proclama ea cu voioşie, „spre deosebire de morocănosul de taică-tău, care are nevoie de câteva ceşti de cafea înainte să-şi vină în fire.” Pe urmă arbora o mină fioroasă, îşi împingea umerii spre înainte şi începea să mormăie ca un urs rănit, iar Chester o imita până când izbucneau amândoi în râs.

Chester zâmbea. Mirosul îl lovi însă drept în moalele capului, ştergându-i surâsul de pe faţă.

– Îh, mamă, ce-i asta? E greţos! exclamă el, incapabil să îşi explice miasma care îl înconjura.

Imaginea mamei sale dispăru însă imediat, de parcă ar fi închis cineva televizorul. Îl cuprinse pe dată frica şi deschise ochii.

Întuneric.

– Poftim? murmură el.

Era înconjurat de un întuneric impenetrabil, aproape solid. Zări însă ceva cu coada ochiului – o strălucire stinsă. De ce o fi atât de întuneric aici? se întrebă. Deşi nu putea vedea nici cel mai mic amănunt care să îi confirme că se găseşte în dormitorul său, mintea îi lucra frenetic pentru a-l convinge că se află acasă. Oare lumina aceea vine de la fereastră? Iar mirosul… poate că a dat ceva în foc pe aragazul din bucătărie? Ce se întâmplă?

Miasma era foarte intensă. Mirosea a sulf, dar parcă mai simţea ceva… izul acru al putreziciunii. Amestecul îi umplea nările şi îi făcea stomacul să i se urce până în gât. Încercă să îşi ridice capul pentru a privi mai bine în jur. Nu reuşi – îl reţinea ceva –, aşa cum, de fapt, nici mâinile şi picioarele nu îi erau libere. Întregul corp îi era ţintuit. Se gândi întâi că paralizase. Reuşi să nu strige, dar respiră repede de câteva ori, încercând să îşi alunge teroarea. Îşi spuse că, de vreme ce nu îşi pierduse sensibilitatea, nici măcar la extremităţi, nu avea cum să fi paralizat. Îşi dădu apoi seama cu uşurare că putea să îşi mişte degetele de la mâini şi de la picioare, deşi doar foarte puţin. Părea că se înfipsese într-un material dur şi rigid.

Iar îl gâdila ceva la gleznă, ca şi cum închipuirea mamei sale ar fi fost încă acolo, imaginea ei licărindu-i din nou în minte.

– Mamă? spuse el nesigur.

Gâdilătura se opri, iar el auzi un sunet grav, pătruns de jale. Nu părea să fie uman.

– Ce-i asta? Cine-i acolo? somă el întunericul.

Se auzi ceea ce era fără îndoială un mieunat.

– Bartleby? strigă el. Tu eşti, Bartleby?

În momentul în care rosti numele pisicii, în minte îi reveniră deodată, cu o claritate extremă, evenimentele petrecute pe marginea Porului. Icni când îşi aminti cum el, Will, Cal şi Elliott fuseseră încolţiţi de către Limitatori la marginea unui imens hău căruia i se spunea Porul.

– O, Dumnezeule, se văită Chester. Îşi văzuseră moartea cu ochii în înfruntarea aceea cu soldaţii Styx. Era ca o frântură de coşmar, una care refuza să se estompeze chiar şi după ce se trezise. Îi era atât de proaspătă în minte, de s-ar fi petrecut cu doar câteva minute în urmă.

Îşi aminti apoi şi mai multe.

– Oh, Iisuse, murmură el rememorând momentul în care Rebecca, fata Styx ce fusese infiltrată în familia lui Will, dezvăluise că avea o soră geamănă identică. Surorile îşi bătuseră fără milă joc de Will şi povestiseră cu o plăcere plină de cruzime cum plănuiesc să ucidă mulţimi întregi de suprasoli folosind un virus mortal, Dominion. Gemenele îi spuseseră lui Will să se predea, dar fratele acestuia, Cal, ieşise din ascunzătoare, plângându-se că vrea să meargă acasă.

Îşi aminti apoi de ploaia de gloanţe care îl secerase pe băiat.

Cal era mort.

Pe Chester îl trecură fiorii, dar se forţă să îşi amintească ce se întâmplase în continuare. În minte îi reveni imaginea prietenului său Will – îşi întindea mâna către el, în timp ce Elliott ţipa şi erau legaţi cu toţii de o frânghie. Chester ştiu pe dată că mai existau speranţe… dar de ce? De ce mai aveau speranţe?… asta nu-şi putea aminti. Se aflau într-o situaţie disperată, fără cale de scăpare. Mintea lui Chester era atât de confuză, încât avu nevoie de secunde bune ca să îşi pună ordine în gânduri.

Da! Asta era! Elliott voia să încerce să îi ducă în interiorul Porului… Încă mai aveau timp… Ar fi putut să scape.

Totul luase însă o întorsătură catastrofală. Strânse din pleoape, de parcă retina i-ar fi suferit încă de pe urma strălucirii produse de explozii, în vreme ce erau bombardaţi cu obuzele trase de tunurile imense ale Limitatorilor. Retrăi sentimentul neplăcut al pământului care se cutremura sub el şi îşi mai aminti ceva – imaginea tulbure a lui Will aruncat în aer şi zburând pe deasupra capului său, dincolo de marginea Porului.

Îşi aduse aminte şi de panica nebună cu care el şi Elliott încercaseră să se opună căderii în gol spre care îi trăgea greutatea corpurilor lui Cal şi lui Will. Totul fusese în zadar, fiindcă erau legaţi unul de celălalt, şi, până să se dumirească, se prăbuşeau cu toţii în vidul întunecat al Porului.

Îşi aminti acum vântul nemilos şi continuu care aproape că îi tăiase răsuflarea… şi strălucirile unei lumini roşii, urmate de o căldură incredibil de intensă… dar acum…

Dar acum…

…acum ar fi trebuit să fie mort.

Şi atunci ce era asta? Unde naiba se afla?

Bartleby mieună din nou, iar Chester simţi pe faţă răsuflarea caldă a pisicii.

– Bartleby, chiar tu eşti, nu-i aşa? întrebă şovăitor Chester.

Capul imens al animalului se afla la doar câţiva centimetri de el. Bineînţeles că trebuia să fie Bartleby. Chester uitase că şi pisica alunecase în Por împreună cu ei… şi iat-o acum aici.

Chester simţi o limbă umedă şi aspră pe obraz.

– Termină! strigă el. Încetează!

Bartleby începu să îl lingă însă cu şi mai mult zel, încântat că îl face pe Chester să reacţioneze.

– Dă-te de pe mine, pisică tâmpită! ţipă Chester din ce în ce mai enervat.

Problema nu era doar că nu reuşea să oprească animalul, ci şi faptul că limba lui Bartleby era aspră ca şmirghelul şi, de fiecare dată când îl lingea, îi provoca durere. Înnoindu-şi eforturile de a se elibera, Chester se zbătu cu furie, răcnind din răsputeri în tot acest timp.

Ţipetele nu îl afectară deloc pe Bartleby, aşa încât Chester nu mai avu altă soluţie decât să şuiere şi să scuipe furios. În cele din urmă, funcţionă, iar motanul se retrase.

Liniştea şi întunericul îl învăluiră din nou.

Încercă s-o strige pe Elliott şi apoi pe Will, deşi nu ştia dacă vreunul dintre ei supravieţuise căderii. Stomacul i se înnoda de groază la gândul că ar putea fi singurul rămas în viaţă, în afară de pisică, bineînţeles. Gândul ăsta – ideea că ar putea fi singur cu animalul acela imens şi plin de bale – îi făcu şi mai rău.

Ideea îi veni de parcă l-ar fi lovit cineva în cap cu o minge de crichet: poate, printr-un miracol, aterizase chiar pe fundul Porului. Îşi aminti ce le spusese Elliott: nu numai că avea un diametru de aproape un kilometru, dar era şi atât de adânc, încât se spunea că un singur om reuşise să se caţere înapoi şi să iasă din el. Îşi pierdu controlul şi începu să tremure pe cât de tare îi permitea substanţa invizibilă în care se blocase. Trăia cel mai îngrozitor coşmar.

Era îngropat de viu!

Trupul îi era blocat într-un fel de mormânt care luase forma corpului său, undeva în măruntaiele Pământului. Cum avea să iasă din Por şi să ajungă din nou la suprafaţă? Era mult mai jos decât fusese vreodată în Adâncuri – acolo unde crezuse că nu pot exista condiţii mai grele. Perspectiva întoarcerii acasă la părinţi şi la o viaţă confortabilă şi previzibilă se îndepărtase şi mai mult.

– Te rog, nu vreau decât să mă duc acasă, bolborosi pentru sine, după care, asaltat de valuri alternative de groază şi claustrofobie, fu scăldat într-o transpiraţie rece.

Cum stătea însă acolo, auzi în minte o voce firavă care îi spunea să nu se abandoneze în ghearele fricii. Încetă să se mai văicărească. Ştia că trebuie să se elibereze de substanţa aceea precum cimentul în care se blocase, pentru ca apoi să îi poată găsi pe ceilalţi. Era posibil să aibă nevoie de ajutorul său.

După zece minute de încordări, întinderi şi relaxări ale muşchilor, reuşi să îşi elibereze parţial capul şi să îşi poată mişca întrucâtva un umăr. Începu apoi să îşi încordeze muşchii braţelor, producând un sunet dezgustător, de aspiraţie, iar unul din braţe i se eliberă brusc din materialul buretos şi lipicios.

– Aşa da! strigă el.

Deşi nu îşi putea mişca prea mult mâna, îşi îngădui un răgaz ca să îşi pipăie faţa şi pieptul. Dădu şi de curelele rucsacului şi desfăcu ambele catarame, gândindu-se că în felul acela îşi sporea şansele de a se elibera. Pe măsură ce se concentra la deblocarea restului corpului, icnind şi oftând, se încălzi din ce în ce mai mult din cauza efortului de a face aceste minuscule mişcări. Parcă evada dintr-o mlaştină. Cu toate acestea, se părea că tactica lui funcţionează.

La mulţi kilometri deasupra lui Chester, pe marginea Porului, bătrânul Styx se uita în adâncurile întunecate, scăldat de apa care cădea neîncetat în jurul său. Undeva în depărtare urlau câţiva câini.

Deşi faţa îi era brăzdată de riduri adânci, iar părul îi era vârstat cu şuviţe albe, anii nu îl slăbiseră deloc. Corpul său înalt şi slab era încordat ca un arc pe sub haina lungă de piele, încheiată până la gât. Prinzând o licărire fugară de lumină, ochii îi străluciră ca două bucăţi de cărbune bine lustruit. Emana prin toţi porii o senzaţie de putere care părea să umple întunericul înconjurător şi să îl subjuge.

Făcu un semn din mână şi lângă el veni un alt bărbat. Cei doi rămaseră umăr la umăr chiar pe marginea hăului. Acest al doilea Styx semăna izbitor cu bătrânul, deşi chipul său nu era încă ridat, iar părul îi era atât de negru, pieptănat pe spate şi strâns la ceafă, încât ar fi putut fi cu uşurinţă confundat cu o caschetă.

Bărbaţii, membri ai unei rase secrete numite Styx, investigau un incident care se desfăşurase cu puţin timp în urmă. Un incident în care bătrânul Styx îşi pierduse nepoatele gemene, care fuseseră aruncate peste marginea Porului.

Deşi ştia că erau puţine şanse ca vreuna dintre fete să mai fie în viaţă, pe faţa bătrânului Styx nu se putea citi nicio urmă de tristeţe sau de suferinţă din cauza pierderii suferite, în timp ce îşi lătra comenzile într-un ritm sacadat.

Limitatorii din spatele lui începură să se agite ca să îi îndeplinească ordinele. Aceşti soldaţi, un detaşament specializat care se antrena în Adâncuri şi executa operaţiuni clandestine la suprafaţă, purtau uniforme maroniu-cenuşii – jachete groase şi pantaloni căptuşiţi –,  în ciuda temperaturilor ridicate din adâncul Pământului.

Pe feţele lor prelungi se citeau nepăsarea şi concentrarea. Unii dintre ei priveau prin vizoarele de noapte ale puştilor în adâncul Porului, în timp ce alţii coborau globuri luminoase legate de frânghii, pentru a cerceta partea de sus a pereţilor. Era puţin probabil ca gemenele să fi reuşit să se agaţe de ceva şi să scape cu viaţă, dar bătrânul Styx trebuia să fie sigur.

– Aţi găsit ceva? se răsti el în limba lui, scoţând un amestec de sunete aspre, nazalizate. Cuvintele se rostogoliră în jurul Porului şi apoi urcară pe panta din spatele său, acolo unde alţi soldaţi, cu eficienţa lor obişnuită, demontau deja tunurile imense care provocaseră atâta distrugere în acel loc.

Leapsa! Leapsa! Leaaaaapsa!

Inca o Leapsa! Daaaaa! 😀 Sunt nespus de fericit ca Izel mi-a dat sansa sa raspund unei astfel de provocari. Esti foarte creativa, n-am ce sa zic! De asemenea ii multumesc si Silvanei care m-a mentionat printre cei meniti sa continue aceasta Leapsa. Aceastea fiind spuse, sa incepem!

1. Ce ai face sa salvezi lumea?

Din punct de vedere fantezist as inventa o masina care sa transforme tot ce as scrie in realitate. Realist i-as da jos de la putere pe toti netrebnicii aia de politicieni care mint de ingheata apele. Ei, si alte lucruri pe care nu am rabdare acum sa le enumar… ar fi cam 100 de pagini :))

2. Vrei sa ai copii?

Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

3. Si suporti ideea de a suprapopula planeta?

Nu cred ca eu suprapopulez planeta. Sunt si altii mult mai… aaa… incompetenti decat mine (sau cel putin asa imi place sa cred, poate ma insel).

6. Cand ai fost in parc ultima data?

Sincer, nu mai stiu… Am pierdut notiunea timpului (din pacate mi-am recapatat-o o data cu venirea „apocalipsei”).

7. Te-ai aplecat sa iei hartiile de pe jos?

Si sa ii las fara munca pe cei insarcinati cu asta?! Nici vorba…

8. Crezi in extraterestrii?

Cred ca da… bine ar fi sa existe; poate am invata cate ceva de la ei!

9. Crezi ca Iisus e martian?

O sa spun „pas”. Asta da intrebare zapacita!

10. Ce crezi ca te asteapta in lumea de dincolo?

Ce as vrea eu: un tron de aur, intr-un castel medieval, construit pe o stanca, deasupra marii… si bineinteles, zeci de regate menite a fi cucerite. Ce ma asteapta cel mai probabil dincolo: haos, agonie, suferinta si o putere de nestavilit, gata pentru a fi preluata! Da, stiu, sunt nebun 😀 !

11. Badea-Oreste-Ciutacu sau Cabral-Diaconescu-Guta?

Ia ghici…

12. Bush sau Obama?

I don’t know.

13. Nemira sau Rao?

Greu… foarte greu!  Nemira are o gramada de carti bune, iar Rao il are pe J. R. R. Tolkien. Nu ma pot hotari…

14. E cea mai dementa leapsa ever?

Am impresia ca acum ceva vreme am citit o leapsa chiar mai nebuneasca… dar este cu sigutanta cea mai dementa din cele primite de catre mine!

Multumindu-i inca o data lui Izel pentru oportunitate, am sa enumar persoanele la care va merge aceasta Leapsa:

– Doru

– DianaT

Wikilife

Shauki

Ravencloud

Se misca usor, atenta pana si la cel mai mic sunet. Negura o inconjura din toate partile, iar durerea si agonia ii strangeau inima ca o gheara, necrutatoare, cruda, lipsita de orice urma de mila. Alerga pe cat o tineau puterile de repede, tinandu-se cu mana de umarul din care i se prelingeau firisoare stacojii, peste degetele ce incepusera sa-i amorteasca din cauza durerii. Stia ca daca o vor prinde, sfarsitul se va strange in jurul ei asemenea unui lant, ranind-o, zdrobind-o, strivind-o… nu putea lasa sa se intample asa ceva, pur si simplu nu putea! Nu dupa cate facuse, dupa cate indurase si dupa toata suferinta prin trecuse, fara ca nimeni sa-i intinda o mana de ajutor, pe cand ea pusese viata acelor nenorociti de tradatori pe primul loc… cum putuse sa fie atat de naiva, si mai mult decat atat, slaba. Atat de slaba! Mila e pentru cei slabi, iar eu am dat dovada de mila, am vrut sa-i ajut, am vrut… am fost o proasta! Cum oare credeam ca ma vor proteja pe mine si cauza mea. Mereu am fost singura, mereu voi fi singura si nici chiar el nu-mi va fi alaturi.

Respira sacadat, incercand sa nu resimta durerea apasatoare ce-i intepa plamanii. Incepuse sa schioapete si sa faca din ce in ce mai mult zgomot. Nu era bine absolut deloc. Desi nu mai auzea zgomote de pasi apropiindu-se era convinsa ca vor veni dupa ea. In fond ea detinea ceea ce ei visasera dintotdeauna… puterea, sansa de a conduce intreg Arayn-ul, de a subjuga popoarele, de a inrobi, de a distruge… Mai bine murea decat sa le ofere o astfel de oportunitate.

Dar… Se opri. Era gata din nou sa-si dea viata pentru acei nerecunoscatori aroganti. Desi inconstient, indeplinise iarasi rolul de sacrificiu pentru pastrarea acelei „chestii” detestabile pe care ei o numeau… pace. Nu…

– NU! Isi acoperi gura cu mainile, dandu-si seama cat de strident sunase vocea ei. Era mirata si infricosata in egala masura: mirata de tonul oribil al propriului glas si infricosata de posibilitatea deconspirarii pozitiei. Apoi gandurile acelea sumbre si chinuitoare preluara din nou controlul asupra mintii ei. Si-ar fi dat viata pentru pace, ar fi acceptat sa fie o martira, chiar daca nu i-ar fi pasat nimanui de asta… Doar asta ar fi vrut tata! Un erou in familie, cineva care sa-si dea viata pentru netrebnicii aceia… dar si el e printre ei… O lacrima solitara ii uda obrazul catifelat si cazu in genunchi. Ea nu era asa. Ei ii pasa, era ingrijorata pentru Damian, chiar daca el o tradase… il iubea. Trebuia sa faca asta. Pentru el, pentru toti… pentru mine. Daca avea sa moara, macar avea sa aiba constiinta impacata. Constiinta? Rase in sinea ei. Nu pricep de ce trebuie sa existe ceva atat de inutil. Ei ucid, ei fac rau fara sa aiba constiinta si castiga, numeni nu-i pedepseste, NIMENI! Dar vor plati! Vor plati cu varf si indesat!

O hotarare de nezdruncinat puse stapanire pe ea, acea hotarare ce o caracterizase intotdeauna, ce o facuse sa treaca peste moartea mamei ei, peste ticalosiile tatalui si tradarea lui Damian. Se ridica si incepu din nou sa alerge, tinand urechile ciulite la orice zgomot, oricat de neinsemnat ar fi fost acesta. Stia perfect drumul dintre Erafraym si Ravencloud, dar doar pe cel principal. Niciodata nu luase in considerare traversarea Codrului Rethrorian pentru a ajunge la singurul loc unde putea fi in siguranta. Iar acum era nevoita sa faca asta.

Inca de cand pasise pe frunzele acelea de culoare intunecata, ce slaveau moartea, stiuse ca acea padure nu era una obisnuita. Ceva malevolent bantuia acele locuri. Pana acum acel ceva, umbra aceea amenintatoare, ii daduse pace si nu o considerase o amenintare, dar de cateva minute Yassuna se simtea privita cu o curiozitate sadica. Faptul ca apartinea rasei elfilor i se parea cateodata cea mai cruda fata a realitatii. Imagini tulburatoare incepura din senin sa i se perinde prin fata ochilor: contururi intunecate din care privea acea fiinta (oare?) oribila, tufisuri negre din care tasnea un nimic mai infiorator decat insasi moartea, ochi privind-o sardonic, necrutator si maraieli infernale ce sfasiau tihna noptii. Incerca sa-si inchida mintea, sa nu se mai gandeasaca decat la misiunea ei.

Concentrarea ii era nimicita de junghiurile ce ii faceau corpul sa se zbata in convulsii spasmodice. Cazu. Mana i se smulse de pe rana si sangele tasni in suvoaie ce se pierdeau in perdeaua parului incalcit. Incepu sa tuseasca, scuipand mici firisoare rosiatice, ce colorau covorul negru al padurii.

– Trebuie… trebuie sa continui, se imbarbata ea cu voce tare. Durerea era de nesuportat. O simtea sfredelind-o, curgandu-i prin vene asemenea unei oravi ce se raspandea cu o rapiditate uluitoare, inrobind-o.

– NU! Hotararea aceea fara de impotrivire o cuprinse din nou. Cu mana sanatoasa rupse o parte din bluaza zdrentuita si isi acoperii rana, apasand  cat de puternic indraznea si se ridica, reluandu-si alergarea, insa cu o viteza mai mica. Concentreaza-te! Concentreaza-te la alergare. Nimic altceva… Dar era inutil. Viziunile o tulburau incontinuu. Firul realitatii se pierdea usor-usor prin vartejul format de negura padurii si culorile sterse si mohorate ale imaginilor. Isi simtea capul vajaind, era ametita si corpul ei urla de durere, insa nu putea sa se opreasca, nu avea voie!

Vantul incepu sa urle, vuindu-i in urechi si ametind-o si mai mult cu fiecare secunda in care-i statea in cale. Dar oare era vantul? Te rog sa fie doar… Dar nu era, nu putea fi… frunzele nu se miscau, iar acel sunet jos devenea din ce in ce mai ascutit si mai strident, amenintand sa-i sparga timpanele. Inceteaza! Te rog, inceteaza! Si se opri. Locul ii fu luat de o liniste profunda, apasatoare, de care insa Yassuna nu se putea bucura. Din viziuni incepusera acum sa razbata strigate sfasietoare, strigatele ei… Simti cum umbrele o invaluie si se prabuseste, cazand incontinuu intr-un abis fara forma, nesfarsit… neant impingand la disperare, nebunie ce ameninta din colturile indepartate ale mintii. O explozie agonizanta de lumina, o durere dincolo de orice imaginatie si Yassuna inspira lacom aerul rece al noptii. Gandurile ii erau acum usoare si linistite, iar durerea aceea imposibil de suportat disparuse fara urma. Se ridica usor, privind uluita in jur: o lumina alba, purificatoare, se ridica chiar din pamant, copacii, tufisurile si toate celelalte devenind  doar contururi neclare… o realitate iluzorie, himerica, ce o prinsese in mreje… o realitate din care nu voia sa plece.

– Ai o misiune, ai un dar, ai puterea de a intrepta raul si de a recladi gloria luminii de odinioara… Nu o ignora pentru propria-ti fericire. Destinul e in mainile tale. Nimic nu e prestabilit. Ai puterea: folosesti-o sau nu o folosi. Totul ramane la latitudinea ta. De acum incolo tu decizi soarta semenilor tai. Doar tu poti sa-i salvezi, la fel de bine cum ii poti distruge. Alege bine… alege ce este corect pentru noi toti. Vocea aceea uimitor de clara si de cristalina, asemanatoare unei adieri plapande de vant, se stinse si o data cu ea si acea lumina orbitoare, atat de benefica, lasand locul durerii si suferintei de dinainte de cadere.

– Voi reusi. Nu am de ales! baigui elfa ridicandu-se si pornind mai departe, resimtindu-se din cauza durerii la fiecare pas. Dupa cateva minute notiunea timpului se pierdu in acel intuneric rarefiat, insa Yassuna se simtea mai fericita decat fusese vreodata de la inceputul acelei calatorii lungi si grele. Chiar si acel misterios locuitor al padurii o incurajase sa continue si o facuse totodata sa realizeze cat de importanta era misiunea ce-i fusese incredintata… pana si el depindea de reusita ei.

Alerga asa, pierduta in acea tihna iluzorie, minute, ore sau chiar zile intregi. Nu-si dadea seama si nu o interesa. Si intr-un final efortul ii fu rasplatit. Ravencloud, orasul pierdut al elfilor, cucerit si recucerit de-a lungul miilor de ani de zeci de ori se intindea in fata ei. Era marturia unei maretii de mult pierdute, ultimele scantei ale unui soare ce luminase sute de generatii. Ruinele straluceau argintiu sub lumina palida a lunii, raspandind o aura fantomatica. Realitatea a devenit poveste, povestea a devenit mit, iar mitul din nou realitate. Yassuna isi amintea foarte bine povestea pe care mama ei, Astme, i-o spunea in fiecare seara, inainte de culcare, dar acum era atrasa decat de finalul acesteia: „… iar orasul va stralucii in fata celui sau celei ce ne va aduce salvarea sau nimicirea”. Da, ea era intr-adevar cea aleasa, numai ca daca nu savarsea totul cu intelepciune, o noua era a intunericului avea sa se pogoare peste pamant.

Cauta in buzunarul hainei si scoase de acolo ceea ce putea insemna inceput sau sfarsit, alfa sau omega. Cristalul stralucea puternic sub aura bizara a orasului, dandu-i Yassunei o stare ciudata de invulnerabilitate, umbrita de o uriasa responsabilitate. Pe umerii ei se afla soarta lumii, iar ea nu stia cu siguranta daca era pregatita pentru ceea ce avea sa urmeze.

Tropaituri din ce in ce mai puternice se auzeau dinspre Drumul Cenusiu, pricipala cale de legatura dintre Erafraym si Ravencloud. Umbre nedeslusite marsaluiau spre stravechiul oras al elfilor, in care flacara magiei incepuse din nou sa arda.

Vremea confruntarii finale venise. De asta depindea totul. Inceput sau sfarsit. Lumina sau intuneric. Supravietuire sau distrugere. Yassuna scoase un tipat ascutit, orasul fu inghitit de o explozie de lumina si haosul se dezlantui.

As vrea sa-i multumesc Oanei pentru acest prilej minunat de a-mi elibera excesul de imaginatie! Aceasta scurta povestire a reprezentat o adevarata provocare. Multumesc din nou!

Idei, ganduri, carti si scoala…

Chiar trebuia sa apara si cuvantul acela din coada, nu-i asa? Da, trebuia, desi nu mi-a facut deloc  placere sa-l adaug! Dar asta e, pana la urma o sa inceapa acea chestie care ma bantuie inca de la inceputul acestei luni. Oricum, hai mai bine sa schimbam subiectul ca deja ma simt cuprins de nostalgie. Sa trecem la ceva mai placut cum ar fi… da, ati ghicit, cartile! Partea neplacuta este ca teancul meu de carti creste pe zi ce trece si asta tocmai acum, spre sfarsitul celei mai bune perioade din an. Chiar daca mai sunt mai putin de 48 de ore pana la inceperea EI, sunt destul de hotarat sa mai citesc o carte, chiar daca lectura are sa interfereze in mod inevitabil cu recapitularea de care nu am nici cel mai mic chef. Sa va spun mai bine ce carti primeaza pe lista mea: SPLIT de TARA MOSS, ROMEO SI JULIETA de WILLIAM SHAKESPEARE (aceasta o voi face in primul an de liceu, deci de aceea e printre prioritati), O CALATORIE SPRE CENTRUL PAMANTULUI de JULES VERNE (de terminat, caci am parcurs deja jumatate cu cateva saptamani in urma, dupa care am lasat-o pentru altceva) si in final, CIA – O ISTORIE SECRETA de TIM WEINER. Si acum ca v-am spus numele cartilor as avea nevoie de cateva sfaturi (oricine are nevoie de indrumare macar o data in viata, asta e!). Ce credeti ca ar trebui sa incep mai intai? Astept sugestii 😀 !

FETIS de Tara Moss

Dupa aceasta pauza uimitor de lunga, am decis sa revin pe blog… Cei care considera ca doua-trei zile reprezinta un interval de timp scurt nu o sa inteleaga ce am vrut sa spun inainte sau ce voi spune in continuare. Oricum… Treaba sta in felul urmator. Desi inca mai sunt putin suparat pe editura Corint (spun putin pentru ca sunt genul de om care iarta destul de repede, la naiba, nu am ales eu sa fiu asa si uneori chiar as fi vrut sa pot sa port pica mai mult timp, dar sa revenim la subiect :)) am citit o carte aparuta sub sigla editurii lor. Sa stiti ca totusi ceea ce a dus la procurarea acestei carti a fost mai mult o intamplare. O reducere neasteptata, o decizie luata in cateva fractiuni de secunda, pe care am ajuns sa o regret cateva minute mai tarziu, lucru ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai prostii pe care le puteam face. FETIS este unul dintre cele mai bune thrillere citite vreodata.

FetisIn cazul in care veti citi aceasta carte (pentru numele Lui Dumnezeu, cititi-o, e fenomenala!) veti afla povestea Makedde Vanderwall, o femeie „frumoasa, nemaritata, model international si studenta la psihologie judiciara”. Totul incepe cand Mak este chemata in Australia la o  sesiune fotografica. Aici ar fi trebuit sa se intalneasca cu Catherine, cea mai buna prietena a ei… si o inalneste intr-un fel… sfartecata in niste tufisuri din apropierea locului unde avea loc sesiunea foto.

Si de aici incepe totul. Il intalneste pe Andy Flynn, detectivul ce se ocupa de crimele ucigasului fetisist. Pe langa faptul ca intre cei doi se incheaga o idila periculoasa, crimele si sadismul ucigasului ce se pare ca ataca numai femeile ce poarta pantofi cu toc cui apar la tot pasul. Totul se dezvolta intr-un ritm ametitor, mortile sunt din ce in ce mai violente si mai brutale, sadismul din ce in ce mai accentuat si jocul psihologic din ce in ce mai intens.

Lantul de agonie si suferinta se strange usor-usor pe parcursul romanului in jurul lui Makedde, dragostea pentru detectivul Flynn devine o problema atat pentru ea, cat si pentru partener, psihopatul devine obsedat de ea si este atrasa in jocuri din ce in ce mai periculoase, pana ce ajunge chiar ea in fata bisturiului nemilosului criminal.

Cartea nu este recomandata celor slabi de inima, asta doar in cazul in care nu vor sa faca un atac de cord 😀 TARA MOSS descrie excelent atat scenele pline de violenta cu care se confrunta politia australiana, cat si dedesupturile lumii modei, construind un tablou incredibil de credibil asupra lumii.

Si dupa ce am citit aceasta nemaipomenita carte sunt gata sa-i dau dreptate lui Neil Spark de la Melboune Weekly care afirma urmatoarele: „Intriga si suspans. Iubitorii de thrillere vor fi incantati.” Eu sunt mai mult decat incantat, sunt extaziat.

Si in momentul de fata ma bucur nespus ca o data cu FETIS am cumparat si SPLIT, continuarea aventurilor frumoasei Makedde Vanderwall.

Titlul original: Fetish

Titlul romanesc: Fetis

Autor: Tara Moss

Edituara originala: Harper Collins Publishers

Editura romaneasca: Leda (parte componenta a Grupului Editorial Corint)

Traducator: Sorin Voinea

Continuare: Split

Nota data de mine: + + + + si 1/4 (din 5)

MANA STANGA A INTUNERICULUI de URSULA K. LE GUIN

MANA STANGA A INTUNERICULUI este cartea care da nastere iluziei. Probabil va intrebati: „de ce dementul asta a inceput astfel o recenzie?” Pai sa va explic. Cartea de fata savarseste intr-adevar o iluzie: cea a complexitatii. Probabil ca multi dintrdumneavoastra au citit lucrari de fictiune cum ar fi STAPANUL INELELOR. In acele carti intalniti o complexitate iesita din comun, datorata faptului ca TOLKIEN construieste o lume in cele mai mici detalii, pornind de la zero. Sa nu intelegeti gresit, nu spun ca URSULA LE GUIN nu ar fi o scriitoare buna, ba dimpotriva. Ceea ce vreau sa zic este ca aceasta complexitate prezenta in MANA STANGA A INTUNERICULUI este una iluzorie, himerica. Cu toate aceste, cartea expune cititorului o idee ampla asupra lumii, in ciuda intinderii nu foarte mari (aproximativ 300 de pagini), lucru pentru care am ajuns sa o indragesc.

mana_stangaRomanul ne spune povestea lui Gently Ai, Trimisul, el fiind reprezentantul Ecumenului, o alinata din care fac parte zeci de lumi. Gently este trimis pe planeta Iarna (potrivit nume de altfel) pentru a atrage natiunile ce o populeaza spre Ecumen. Trebuie sa intelegeti ca aceasta alianta exista doar cu doua scopuri: cel comercial si cel cultural.

Bineinteles, va puteti imagina reactiile unei lumi aflate inca intr-un fel de Ev Mediu, in fata unui strain coborat pe pamant intr-o nava spatiala. Ba mai mult, asa cum ne este aratat pe parcursul cartii, Trimisul este total diferit de locuitorii planetei inghetate (nu pot sa va explic foarte bine de ce, dar acesti locuitori constituiau o societate bisexuala).

Printre altele, in carte sunt prezente si ambitiile politice nemasurate, confruntarile (doar diplomatice) pe teme toritoriale si acerba lupta pentru putere.

In afara de asta nu prea ar mai fi multe de spus, dat fiind faptul ca totul este in asa fel construit incat sa nu o intelegi bine pana ce nu termini de lecturat.

Este o lectura placuta, un roman ce isi are cu siguranta locul in bibliotecile cititorilor unor scriitori ca J. R. R. TOLKIEN, ROBERT JORDAN sau GEORGE R. R. MARTIN!

Titlul original: The left hand of darkness

Titlul romanesc: Mana stanga a intunericului

Autor: Ursula K. Le Guin

Editura romaneasca: Nemira

Traducator: Mihai Dan Pavelescu

Nota adata de mine: + + + + (din5)

Noutatile toamnei la RAO!

Dupa cum am aflat pe pielea mea pana acum, cartile noi aduc intotdeauna bucurie cititorilor. Asa ca m-am gandit ca niste noutati aparute sub sigla editurii RAO v-ar inveseli. De unele probabil stiti deja, dar nu strica o trecere in revista. Acestea fiind spuse, sa incepem!

TIGRUL ALB  de ARAVIND ADIGA, roman laureat cu premiul Man Booker pentru cel mai bun roman din Marea Britanie in 2008

image013TIGRUL ALB este compus sub forma unor scrisori trimise de catre Balram Halwai, un om de afaceri din Bangalore , lui Wen Jiabao, prim-ministrul chinez. Halwai este un barbat complicat. Servitor. Filosof. Intreprinzator. Ucigas. De-a lungul a sapte nopti, la lumina unui candelabru de poveste, el ne spune istoria extraordinara si inspaimantatoare a succesului sau in viata, un om care nu a primit niciodata ajutorul nimanui. Balram este un autodidact care trebuie sa-si înfrunte propriile ganduri negre, el este intruparea contradictiilor inerente în societatea indiana moderna, in care opulenta coexista cu saracia lucie.

Imoral, ireverentios, adorabil si cu totul contemporan, TIGRUL ALB este un roman de debut senzational si plin de provocari, care a trezit interesul editorilor si cititorilor din întreaga lume.

FIICA TACERII de KIM EDWARDS

image015Aceasta drama impresionanta incepe intr-o noapte de iarna din 1964, cand o furtuna il obliga pe doctorul David Henry s-o ajute pe sotia sa sa-i aduca pe lume pe gemenii lor. Fiul, nascut primul, este perfect sanatos, dar medicul recunoaste imediat la fiica sa Sindromul Down. Pentru motive de a caror validitate încearca sa se autoconvinga, barbatul va lua o decizie într-o fractiune de secunda, care îl va bantui însa de-a lungul intregii vieti. Ii cere asistentei sale, Caroline, sa duca fetita la un orfelinat. Insa femeia se hotaraste sa creascã ea copilul si se muta intr-un alt oras.

O carte captivanta si o poveste minunat urzita, despre vieti paralele, secrete de familie si puterea mantuitoare a dragostei.

AL ZECELEA DAR de JANE JOHNSON

image017Anul  1625 , niste  pirati  marocani iau cu asalt  o biserică din Cornwall de  unde in timpul slujbei de duminică  iau o prada bogata : 60 de bărbati, femei si copii si-i obliga sa plece cincizeci de mile şi doua continente distanţa, spre Maroc  unde urmeaza sa fie vanduti pietelor de sclavi albi in Souq el Ghezel. Printre cei rapiti se afla si Catherine Anne Tregenna,  o tanara si talentata brodareasa.  Dar după cum demonstreaza jurnalul ei , Cat este orice , mai putin  sclava la care se asteptau  rapitorii… si cum Coasta britanica ramane in urma, aventura capata proportii dramatice.

In prezent, intr-un restaurant select din Londra , la despartirea de iubitul ei,  Julia Lovat primeste un dar care ii va schimba viata . Cartea  straveche cu broderie  o farmeca, dar incercand sa o citeasca indeaproape descopera cu uimire jurnalul scris de o tanara  al carei strigat strabatea secolele…

Destinele celor doua femei se intrepatrund in mod neasteptat desi le despart patru secole.

ANATOMIA MINCIUNII de LAWRENCE GOLDSTONE

image019Doctorul Ephraim Carroll soseste la Philadelphia pentru a studia cu un profesor stralucit, William Osler, convins ca astfel va capata cunostintele necesare pentru a salva nenumarate vieti. In vreme ce America se indreapta spre noul secol XX, medicina cunoaste schimbari rapide, datorate in parte legalizarii autopsiilor – o infractiune cu numai cativa ani mai inainte. Insă niste morti ciudate il determina pe Carroll sa declanseze propria investigatie si, curand, doctorul este nevoit sa penduleze intre elita medicinei, inalta societate din Philadelphia si  lumea criminalitatii si depravarii sexuale. Tanarul Caroll este astfel pierdut intr-un labirint de crime, secrete si fapte inimaginabile, fiind obligat in final sa se confrunte cu o optiune morala complicata – intre dezvaluirea unui criminal, indreptarea unui rau si, poate, chiar protejarea viitorului medicinei insesi.

CASATORIE DIN DRAGOSTE  de V.V. GANESHANANTHAN

image021Fiica unor imigranti srilankezi care si-au parasit tara aflata in plin colaps si s-au casatorit în America, Yalini, se afla prinsa intre traditiile strabunilor ei si ispita lumii moderne. Dar cand e chemată la Toronto pentru a ajuta la ingrijirea unchiului ei muribund, Kumaran, fost membru al gruparii Tigrilor Tamili, Yalini e obligata sa vada ca violenta nu este o ramasita a trecutului srilankez, ci chiar o parte din prezentul ei occidental.

Liric şi inovativ, romanul lui V. V. GANESHANANTHAN dezvaluie cu stralucire cum generatii intregi de conflicte formeaza si destrama familii.

UMBRA SE INTINDE de ROBERT JORDAN

image023In cel de-al 4-lea roman din seria ROATA TIMPULUI profetiile incep sa se implineasca. Rand al’Thor, Dragonul Renascut, a pus stapanire pe legendara sabie numita Callandor, de fapt un sa’angreal dintre cele mai puternice. Cu ajutorul ei, l-a ucis pe cel care-si spunea Ba’alzamon. Dar a fost acesta, cu adevărat, Cel Intunecat, sau doar unul dintre aghiotantii sai? Raspunsurile dau nastere altor intrebari, iar Umbra raului continua sa se intinda peste lume.

O lume a Luminii si a Umbrelor unde Binele si Raul se razboiesc dintotdeauna. Aceasta e lumea din ROATA TIMPULUI, cea mai mare opera fantasy a zilelor noastre.

Cum as putea incheia un astfel de articol…hmm, sa vedem… a, da, have fun :)) !

ALCATRAZ si INSULA au venit la Corint!

Alcatraz„Alte surprize placute din partea Grupului Editorial Corint”… Da, asta as spune in mod normal, dar dat fiind faptul ca Shauki este intotdeauna bine informat, stiu de aparitia acestor carti de ceva timp. Cu toate acestea nu pot sa nu ma declar placut surprins de publicarea unei carti a lui BRANDON SANDERSON. Uneori stai si te gandesti cat de mult au insemnat si inseamna astfel de oameni pentru literatura fantasy, atat de draga noua (cel putin mie). Oricum, sa revenim la subiect. Cartea de fata, ALCATRAZ SI BIBLIOTECARII MALEFICI, a aparut sub sigla editurii Corint Junior, editura ce ne-a obisnuit deja cu aparitiile editoriale de exceptie. Romanul tradus de Sorin Voinea are 320 de pagini de format 14/18. Desi este destul de mic, stilul unic al lui SANDERSON compenseaza totul. Pentru cei interesati, cartea poate fi comandata cu ajutorul link-ului de aici.

PortiCristalDupa ce am vorbit de stilul unic al lui BRANDON SANDERSON, vom discuta despre alti doi autori, REBECCA MOESTA si KEVIN J. ANDERSON, scriitorii exceptonalului roman INSULA, primul volum al trilogiei PORTI DE CRISTAL. Nici de data aceasta nu exista surprize. Bunul amic Shauki ne arata din nou cat de bine este informat! Cartea prezinta aventurile extraordinare ale lui Gwen si Vic, doi eroi de care cu siguranta va veti indragosti. Romanul, ce a primit aprecieri foarte bune din partea lui TERRY BROOKS, are 368 de pagini de format 13/20 si a aparut la editura CORINTeens in traducerea de exceptie a lui Dan Dobos (cu siguranta cel mai bun traducator al momentului… si cele doua carti aparute din seria TUNELE demonstreaza acest lucru).

Acestea fiind spuse, nu ne ramane decat sa ne delectam cu noutatile oferite de Grupul Editorial Corint!