CRĂCIUNUL MINCINOŞILOR, de Ivona Boitan

Am primit cartea ieri (multumiri Ivonei şi Oanei!) si am citit-o imediat, iar azi mi-am facut timp sa-i fac şi recenzia, pentru ca intr-adevar merita! Prea putine astfel de povesti  frumoase in această perioadă cu totul specială! Deci felicitări autoarei, dar şi ilustratorului, Ştefan Georgescu. Am râs mult, mai ales de imaginea Marei!

Aşa, deci, despre cărticică: are 17 capitole şi un fel de epilog (acesta din urmă fiind teribil de amuzant!) Totul începe când Moşul le timite celor 272 de copii din oraşelul Ionas cate o scrisoare, în care le spune ca este supărat, pentru că în fiecare an el le aduce cadouri, iar ei nu-şi respectă promisiunile pe care le-au trecut în scrisorile pe care i le-au trimis. Asa ca Moşul ia măsuri drastice, spunând că de acum înainte nu va mai veni decât daca 100 de copii îi returnează cadourile primite în ultimii trei ani şi îşi îndeplinesc promisiunile!

Apoi urmează prezentarea fiecarui protagonist în parte, cinci copilaşi, la fel de draguti ca si ilustratiile lor!

Prima este Mara, care „are cinci ani şi nouă luni şi nu se poate opri din mâncat dulciuri. E rotundă cât un butoi si mereu cu foamea în gât.” Parintii i-au interzis deci dulciurile, iar singura ei speranta este Mosul. Dar de unde sa faca ea rost de dulciurile pe care i le-a adus acesta în ultimii trei ani?!

Apoi ne este prezentat geniul plângacios, Mihai, care in fiecare an  primeste carti pe care se pare ca tatal lui i le inlocuieste cu jucării, de care scapă imediat! Deci altă problemă şi mai mare!

După Mihai vine „mincinosul de serviciu”, Tudor, care pur şi simplu este incapabil să spună adevărul. Iar el nu a primit nimic de la Moş, deci cum să dea nimicul înapoi?!

Sofia a primit ceva însă, un pian, ba mai mult, pe parintii ei care vin în fiecare an, de Craciun, acasă. În consecinţă trebuie să salveze sărbătoarea cu orice preţ, chiar daca asta înseamnă pierderea unicului lucru care-i aduce alinare: dragul ei pian…

Ultimul personaj este Sandra, iar povestea ei este de departe cea mai frumoasă si cea mai emotionantă, pentru ca ea, de Craciun, si-a primit vederea, care îi lipsea încă de la naştere. Cum să dea asta?!

Aşadar, avem o carte minunată, cu nişte copilaşi încântători, o aventură de pomină şi, bineînţeles, o morală pe care va trebui s-o deduceţi singuri! Cu alte cuvinte, cadoul ideal de sărbători pentru cei mici!

Pentru doritori, cartea poate fi comandată de la următoarele adrese:

oanastoicamujea@yahoo.com

ivonacodruta@yahoo.co.uk

De asemenea, se gaseste si in reteaua de magazine Cărtureşti, deci dati fuguţa la librarie!!

Şi cine ştie, poate că în curând mă apuc şi eu de scris astfel de cărţi😆

Titlu: Crăciunul Mincinoşilor

Autor: Ivona Boitan

Ilustrator: Ştefan Georgescu

Editura: Sofisticat

Şi va las si o melodie la fel de frumoasă ca si carticica:

HOME ALONE – Jingle bell rock


11 thoughts on “CRĂCIUNUL MINCINOŞILOR, de Ivona Boitan

  1. Eu o pastrez pe cand vine zapada si o sa avem bradul de Craciun. Doar atunci consider ca este cu adevarat spiritul sarbatorilor. Deci in cazul meu cartea mai are de asteptat, desi pare minunata!

  2. a ce dragut :X
    tu ce povesti vrei sa scri ? a fost odata ca niciodata mos craciun cu barba alba şi ochii roşi. isi facea lista cu copii rai care trebuie sa primeasca un ştreang cu care să se spânzure.😀😆 dar daca te gândeşti serios la asta , mi-ar plăcea să-ţi o citesc
    la fel si cartea asta , trag nadejde ca se gaseşte la bibliotecă pt. că finantele mele se duc pe apa sambetei …

  3. Pingback: Cu şi despre Crăciun… « Book's Kingdom

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s