ROŞU, de Ted Dekker

Am ajuns aşadar la recenzarea celei de-a doua cărţi din TRILOGIA CERCULUI (recenzia primeia o aveti aici) şi, deşi la început îmi venea greu să cred, chiar s-a simţit o îmbunătăţire faţă de primul roman. Motivul principal cred că e faptul că prima carte a fost mai mult introductivă.  ROŞU continuă aventurile începute de Thomas Hunter în NEGRU. Intriga se construieşte tot pe baza virusului, Germenul Raison, care ameninţă să distrugă întrega omenire dacă cineva (si da, ati ghicit probabil că este vorba despre Tom) nu găseşte o cale de a-l opri. Dar soluţia nu poate fi găsită decât în cealaltă lume, cea în care Tom este acum căsătorit şi conduce o întregă armată împotriva scabioşilor, un popor al deşertului nemilos, care vrea să nimicească tot ce-i stă în cale.

Un alt lucru ce m-a binedispus este apariţia mult mai accentuată în primul plan a lui Carlos Missirian, un criminal plătit să-l elimine pe Tom, din cauză că a devenit o reală ameninţare pentru ce-i care vor să se folosească de virus cu scopul de a schimba balanţa puterii în lume.

Totuşi, din acest punct de vedere, un minus ar fi apariţia tot mai rară a Karei, sora lui Tom, suplinită într-o oarecare măsură de un alt personaj nou apărut, Monique de Raison, cea care a proiectat virusul (la bază un potenţial vaccin, ce a suferit mutaţii) şi care câştigă treptat tot mai multă importanţă pentru protagonist, dovedindu-se în cele din urmă că are o conexiune aproape la fel de strânsă cu cealaltă lume ca şi acesta.

Chiar dacă volumul este aproximativ la fel de mare ca primul (cam 600 de pagini) se simte că, spre deosebire de NEGRU, nu mai este „întins” la maxim, ci secvenţele sunt bine plasate, ritmul fiind curgător. Altfel zis: e o lectură foarte uşoară şi relaxantă, care nu văd cum ar putea plictisi pe cineva.

Din punct de vedere al abordării, cartea face ca seria lui Ted Dekker să încline tot mai mult spre thriller şi mai puţin spre fantasy, ceea ce nu e neaapărat un lucru rău. Oricum, am găsit ce-a de-a doua lume mult mai credibilă şi mai frumos conturată în acest volum decât în precedentul.

Ca şi concluzie, cred că e un roman care chiar merită un loc în biblioteca voastră. Deci lectură plăcută!

Titlul românesc: Roşu: Imposibila salvare

Titlul original: Red

Autor: Ted Dekker

Editura românească: Nemira

Editura originală: Thomas Nelson

Traducător: Gabriel Stoian

Continuare: Alb: Fantastica urmărire

One thought on “ROŞU, de Ted Dekker

  1. Am citit toate cele 3 carti..😀

    Nu pot sa zic despre ele doar ca sunt „criminale” si ca era sa mor de 2 ori din cauza lor si a lipsei de hrana „trupeasca” :))

    Eu o recomand tuturor …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s