The Hobbit: The Battle of the Five Armies (movie review)

the-hobbit-the-battle-of-the-five-armies-first-poster-hdWhere does your journey end? se întreaba Gandalf în trailer-ul pentru ultimul film din saga Middle-Earth. Iar eu răspund: călătoria se sfârşeşte în cel mai bun film văzut de mine de la ultimul Harry Potter. Şi ce călătorie a fost!

[VOR FI CATEVA SPOILERE; NIMIC MAJOR, DAR E BINE DE STIUT]

Peter Jackson ne aduce pe câmpul de luptă one last time printr-o introducere care te transpune direct în acţiunea filmului. Aceasta este concluzia, scopul pentru care primele două filme au avut acel building, şi nimic nu dezamăgeşte. Dragonul Smaug nimiceşte tot ce îi iese în cale, iar bogăţia muntelui acum eliberat atrage atenţia tuturor popoarelor Pământului de Mijloc. Elfi, orci şi oameni – toţi vor pentru diferite motive să pună mâna pe locul de baştină al gnomilor.

Dacă au existat plângeri în legătură cu faptul că nimeni nu moare în primele filme, acum acele plângeri ar trebui să fie amuţite. There is death and a hell lot of it.

Un moment cheie (şi poate cel mai frumos realizat din tot filmul) este lupta dintre Sauron şi Cei Nouă împotriva lui Galadriel, Saruman, Gandalf şi Elrod. Uluitoare scenă!the-hobbit_the-battle-of-the-five-armies_belgian-posters-2

Ca de altfel tot filmul. Efectele speciale care te lasă cu gura căscată sunt la ele acasă.

În privinţa scenelor de luptă, acestea sunt apropiate de magnitudinea celor din Stăpânul Inelelor şi, partea cea mai bună, ne oferă o privire mai bună la modul cum luptă o armată de elfi (my personal favourite :D). Pur şi simplu stai şi te întrebi cum s-a filmat aşa ceva.

Showtime-ul meu de la 14:20 la IMAX AFI a fost sold out. Am văzut oameni certându-se pe bilete la intrare :)) So dacă (sau mai bine zis când) intenţionaţi să vedeţi filmul, aveţi grijă să vă rezervaţi locurile dinainte.

Nota dată de mine: 10/10

Regizor: Peter Jackson

Producător/Studio: Warner Bros

The Hobbit/Lord of the Rings Legacy trailer:

The Hunger Games: Mockingjay – Part 1 (Movie Review)

Well, sincer, nu plănuiam să văd Mockingjay – Part 1 in cinematografe deoarece am citit cartea si stiu ce se întâmpla în prima jumătate – cam nimic. Şi totuşi… primele două filme au fost bune. So I gave it a try. And it was a MIXED BAG.

Prima parte din finalul plănuit de Lionsgate Studios are unele momente foarte bune, printre care şi (după mine) si cea mai buna scena a seriei [SPOILERS]: scena cu barajul (care apare şi în trailer), având „The Hanging Tree” pe fundal este perfect realizata.

Din păcate, sunt foarte puţine astfel de momente. Materialul de adaptat nu e cine ştie ce şi este atât de evident în unele momente cât de întins este filmul.

Din punct de vedere vizual, se vede bugetul. MJ1 are cea mai frumoasă cinematografie dintre toate adaptările seriei până acum.

Jocul actoricesc este fantastic. Hemsworth încearcă să fie mai ok şi reuşeşte, Lawrence e buna ca întotdeauna, Moore e fantastică, dar cel mai surprinzătoar este cât de incredibil de bun e Hutcherson. Absolut toate scenele lui sunt perfect jucate până la final. Great job! Nu mă aşteptam.

De menţionat faptul că, cel puţin pentru mine, Mockingjay Part 1 nu se aseamănă deloc cu The Hunger Games şi Catching Fire. Este o dramă cu accente întunecate, direcţionată mai mult către un public adult, decât către obişnuitul teen fanbase.

La ora 9:30 seara, sala în care am văzut filmul era cam 70% plină şi din reacţiile de la sfârşit au fost mulţi care au fost dezamagiţi. La un moment dat, un tip din faţa a strigat  „Daţi-ne banii înapoi!” ( lol ) şi mai târziu am auzit o discuţie de genul [SPOILERS]: „Au văzut că le merge cu primele filme şi acum împart totul în două. Tot ce a făcut [Katniss] în tot filmul a fost să doboare două avione. În rest nimic.” Şi cumva îi dau dreptate. Poate că unele cărţi ar trebui împarţite în mai multe filme, dar pentru Mockingjay chiar nu era cazul.

Dar e mai bine să vedeţi şi să judecaţi singuri. 😀

Nota dată de mine este: 7/10

INTERSTELLAR (Movie Review)

So, so… nu am mai postat de multă vreme şi am tot promis că o să revin şi o să fiu constant. Şi o fac din nou. De această dată revin cu o recenzie pentru space opera lui Christopher Nolan, Interstellar.

Acum , pentru cei nefamiliari cu Nolan, el este regizorul capodoperei cinematografice Inception si al trilogiei The Dark Knight. So the man is a genius! Aşa ca am avut aşteptări mari de la Interstellar. SF-ul este genul meu preferat în materie de filme şi având în vedere că tot ce ştie Hollywood-ul zilele astea e remake, after remake, after sequel, after prequeal after fuck knows what, atunci când văd un astfel de proiect îmi saltă inima de bucurie.

În concluzie, mi-am rezervat frumos bilet la AFI IMAX (chiar merită, iar preţurile mi se par mai mult decât rezonabile) şi m-am pus pe aşteptare. Într-un final, vine ziua binecuvântată.

Interstellar mi s-a părut mai mult decât un film. A fost o experienţă. La o durată de cam 3 ore, ai crede că o să simţi macar uneori că filmul se lungeşte fără motiv, dar nu e aşa.

Acum, dacă aţi văzut trailerele pentru proiectul lui moş Nolan, probabil că aţi observat că nu se dezvăluie prea mult. Şi bine se face, pentru că a doua parte a poveştii este, în cele din urmă, motivul pentru care Interstellar e probabil cel mai ambiţios film din ultimii ani.

Două teme sunt prevalente: locul omului în Univers şi ideea de iubire care transcende limitele spaţiului şi ale timpului. Poate suna pompos şi pretenţios, dar dupa vizionare îţi dai seama ce stare majoră de mindfuck ţi-a lăsat Chris Nolan cu nişte idei aparent simple.

Ideea centrala este urmatoarea: omenirea a ajuns la punctul (inevitabil) în care a distrus planeta în aşa măsură că singura soluţie rămâne găsirea unui nou loc pe care să-l distrugem… oops, I mean căruia să-i spunem „casă”. Nu o să ofer spoilere. Dacă le vreţi, intraţi pe orice alt site. Nu, scopul acestui articol e să vă convingă să vedeţi un film bun.

Trecând pe partea tehnică, efectele sunt fantastice, aşa cum era şi de aşteptat de la o producţie de 165 milioane de dolari.

Acting-ul e top notch. Anne Hathaway e fantastică, Jessica Chastain e formidabila ca întotdeauna şi până şi M. McConaughey e bun (iar eu nu prea îl înghit de obicei). O surpriză plăcută e Mackenzie Foy, cea care a jucat-o pe Renesmee în Twilight şi care o interpretează pe fiica lui Coop (McConaughey). Great, great acting skills!

Revenind pe partea artistică, pregatiţi-vă să vă holbaţi la creditele de încheiere cu trei cuvinte bine întipărite în minte: WHAT. THE. FUCK?! De asemenea, pregătiţi-vă să vă certaţi (şi eventual să vă luaţi la bătaie) cu persoana alături de care aţi mers la cinema, în legăură cu scopul şi twist-ul filmului (chiar o să vă dea mult de gândit).

Una peste asta, the best movie of the year!

Nota dată de mine: 10/10

THE MAZE RUNNER, de James Dashner (series review)

Huh… that was a long and awesome journey! Inainte sa incep recenzia in sine (sau recenziile, pentru ca voi tratata fiecare carte separat), tin sa mentionez ca THIS IS SOME AMAZING SHIT! Pe bune acum, a fost uimitor cum am devorat prima carte, am trecut (ce-i drept, putin mai lent) prin a doua si am terminat-o pe a treia chiar mai repede decat pe prima. Am auzit ca Dashner a scos si un prequel, pe care-l voi citi cu siguranta, dar, cum se pare ca nu are legatura directa cu personajele din trilogie, il voi trata separat, intr-o alta recenzie.

Back to THE MAZE RUNNER, a fost cu siguranta cea mai buna serie de tip „dystopian” pe care am citit-o vreodata. Si da, stiu ca in acea categorie intra si THE HUNGER GAMES si ca probabil multi ma crucifica in gand chiar acum, dar seria lui Dashner are ceva in plus fata de trilogia lui Collins: indrazneala de nu indulci lucrurile de dragul incadrarii cartilor intr-o anumita categorie de varsta (plus un final mai putin cretin dezamagitor decat cel din MOCKINGJAY).

Si acum sa incepem (a, si vor fi spoilere inca din prima recenzie, lucru inevitabil avand in vedere ca protagonistul este un tip care si-a pierdut orice amintire pana la evenimentele descrise in roman).

The_Maze_Runner_coverTHE MAZE RUNNER (book 1)

Well, tin sa spun ca am inceput cartea pentru simplul motiv ca mi-a placut trailer-ul filmului, care va aparea undeva prin septembrie; dar o sa discut despre asta putin mai incolo.

THE MAZE RUNNER incepe cu Thomas, care se trezeste intr-un lift. Da, nimic mai simplu. Doar ca nimic nu mai e simplu cand usile se deschis, iar el ajunge inconjurat de o gramada de tipi necunoscuti, cam de varsta lui, si descopera ca se afla in centrul unui labirint gigantic (acest centru fiind numit the Glade) din care se incearca a se gasi o iesire de ani buni. Si, cireasa de pe tort, nimeni nu-si aminteste nimic despre lumea de afara, despre familiile lor sau despre ei insisi. Doar prenumele care, descopera curand, nici macar nu le apartin.

Si uite asa isi incepe James Dashner poveste despre labirintul aparent fara iesire, pe care anumite persoane alese, Runners, il strabateau in fiecare zi, in speranta de a  gasi o iesire, si il cartografiau pentru ca, am uitat sa va spun, zidurile sale se miscau zilnic. Claie peste gramada, labirintul este plin de creaturi hidoase (un fel de combinatie intre biologie si tehnologie) numite Grievers, care ieseau la vanatoare (de obiecei) doar noaptea, cand patru usi gigantice separau restul labirintului de centru sau, de sus-numitul Glade (si nu, nu am de gand sa fac traducerea lucrurilor astea pentru ca ar iesi niste chestii complet ridicole).

Un alt lucru de mentionat pentru intelegerea povestii este ca prin liftul pe care l-am amintit mai sus veneau, pe langa provizii si alte lucruri necesare glader-ilor, cei care deveneau rezidenti in uriasul labirint. Cate un baiat in fiecare luna. Si, aparent, Thomas este ca toti ceilalti. Asta pana cand, la doar o zi dupa sosirea lui, usile liftului se deschid pentru a descoperi un oaspete neasteptat: o fata, Teresa. Si mai bizar: el pare sa-l cunoasca. Si-si aminteste lucruri. Lucruri oribile despre ei, despre ceea ce facusera. Despre cum, dupa cate se pare, tot labirintul era doar un urias test, iar ei nu erau mai mult decat niste cobai. Si, cel mai rau lucru, despre cum ei erau chiar arhitectii acelei monstruozitati.

Si da, am spus ca vor fi spoilere!

Revenind la THE MAZE RUNNER, lucrurile o iau razna complet cand, brusc, lucrurile se schimba in rau (foarte rau), iar evadarea din labirint ajunge sa fie unica optiune pentru supravietuire.

250px-The_Scorch_Trials_coverTHE SCORCH TRIALS (book 2)

Cartea a doua incepe chiar de unde s-a terminat prima. O sa incerc sa scurtez totul, pentru a nu oferi rezumatul si a face pe oricine interesat sa citeasta trilogia lui Dashner sa renunte la idee.

Asa ca voi spune doar ca a doua carte este o completare mult mai alerta a primeia, dar tocmai acest lucru o face sa-si piarda cumva din calitate. Pe cand primul volum se axeaza din greu pe personaje, al doilea se invarteste in jurul actiunii si a scopului urmatit de protagonisti. Desi nu am sa dezvalui care este acesta, o sa mentionez ca aflam in sfarsit de ce trilogia este considerata o distopie si care era scopul labirintului si al testului…. sau testelor.

Autorul isi pastreza modul lucid, chiar rece de a scrie. Descrie foarte vivid lucrurile si evenimentele, oricat de sangeroase sau morbide ar fi acestea. Si demonstreaza iar si iar ca se indeparteaza mult de scriitorul tipic ce Young Adult novels. Atat de mult incat am ajuns sa trag o paralela intre modul sau de a gandi si scrie si cel al lui George R.R. Martin. Nimeni nu este in afara pericolului in trilogia lui Dashner si asta imi place la nebunie. Deci nu va atasati prea mult de personaje 😀

The_Death_CureTHE DEATH CURE (book 3)

Ultimul volum, pe care l-am terminat acum mai putin de o ora, se dovedeste (la o privire de ansamblu) o incheiere satisfacatoare (in mare parte), chiar daca teribil de frustranta pe alocuri (ca tot vorbeam mai devreme de stilul martinian…) .

Cartea incepe in forta si dupa ce treci de jumatate iti dai seama ca toate sperantele pe care le aveai cu privire la volum inainte sa incepi sa citesti sunt trase in teapa de autor (ceea ce e si de bine si de rau – de bine pentru ca imprevizibilitatea e mereu bine-venita; de rau pentru ca e al naibii de frustrant!!). Personajele mor unul cate unul, in moduri mai mult sau mai putin „epice”, iar la final Dashner arata un big „fuck you” cititorului. Daca veti citi, veti intelege despre ce vorbesc. Insa cred ca tocmai asta m-a facut atat avid sa sa-mi arat aprecierea pentru munca autorului. E bine sa vezi ca exista autori de bestseller-uri care nu dau doi bani pe ceea ce se asteapta de la ei 😀

So, cititi, cititi, cititi! It’s… well, just awesome!

Si pentru ca am mentionat filmul mai devreme, aveti in continuare trailer-ul:

THE MAZE RUNNER trailer

https://www.youtube.com/watch?v=64-iSYVmMVY

PACIFIC RIM – recenzia filmului

O să încep prin a spune ca acest film a fost prima mea experienţă IMAX… şi a fost un adevărat succes. Şi asta nu numai datorită efectelor speciale, care au fost off the charts.

pacific-rim-poster-banner

Încă de când a apărut primul trailer, filmul a devenit cel mai aşteptat de către mine pentru acest an şi pe buna dreptate. Adică sunt roboţi uriaşi luptând cu nişte creaturi gigantice. Ce ai mai putea vrea?! Şi fiindcă tot am menţionat dimensiunea combatanţilor, let me say this: prima scena în care apare un Kaiju e colosala. 3D-ul e frumos lucrat şi pur şi simplu nu te poţi abţine să nu te dai puţin înapoi la apariţia monstrului. Iar acestă impresie de big things se menţine pe tot parcursul filmului. Adică este genul de peliculă cu un buget uriaş (190 de milioane de dolari) care chiar îşi justifică preţul. Cinematografia este grandioasă, ceea ce ajută enorm la realizarea scopului de bază, care era acelaşi cu al oricărui alt film: transpunerea publicului în universul surprins.

Iar universul din PACIFIC RIM este cel al unui viitor nu foarte îndepărtat, unde lumea noastră a fost schimbată pentru totdeauna de apariţia unui portal în adâncurile Oceanului Pacific, din care au început să apară creaturi de mărimi colosale, denumite Kaiju (termenul pentru monstru în limba japoneză). După ce oamenii realizează că mijloacele de luptă convenţionale sunt inutile, apare programul Jaeger (termenul pentru vânător în germană), care se concretizează prin construirea unor maşinării pe măsura invadatorilor, care să lupte cu aceştia. 12

Când legiuni de creaturi monstruoase extraterestre, numite Kaiju, încep să răsară din adâncul oceanelor, izbucneşte un război care curmă milioane de vieţi şi epuizează resursele umanităţii. Pentru a face faţă uriaşilor Kaiju, s-au realizat un tip special de arme: roboţi giganţi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt sincronizate printr-un pasaj neural numit Drift. Dar, pe măsură ce inamicii capătă putere cu fiecare atac, chiar şi roboţii Jaeger sunt lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju.

În pragul înfrângerii, forţele apărătoare ale umanităţii n-au de ales şi cer ajutorul a doi oameni greu de văzut ca eroi – un fost pilot căzut în dizgraţie (Charlie Hunnam) şi ucenica sa (Rinko Kikuchi) – care, în echipă, conduc un robot Jaeger ce părea depăşit. Împreună sunt ultima şansă a omenirii în faţa apocalipsei.

Guillermo del Toro, nominalizat la Oscar pentru filmul Labirintul lui Pan a regizat SF-ul de acţiune după scenariul scris de el în colaborare cu Travis Beacham, după un concept al lui Beacham. Thomas Tull, Jon Jashni, del Toro şi Mary Parent au produs filmul, Callum Greene a fost producător executiv, iar Jillian Zask coproducător.

În Cercul de Foc joacă Charlie Hunnam, actorul din serialul Sons of Anarchy, Idris Elba, care a jucat în Thor, Rinko Kikuchi, nominalizată la Oscar pentru rolul din Babel, Charlie Day, din Şefi de Coşmar, Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr., Burn Gorman şi Rob Perlman, din filmele Hellboy. Din echipa din culise a lui del Toro fac parte directorul de imagine laureat al premiului Oscar, Guillermo Navarro (Labirintul lui Pan), scenografii Andrew Neskoromny şi Carol Spier, Peter Amundson şi John Gilroy, montaj, şi designerul Kate Hawley. Muzica a fost compusă de Ramin Djawdi. Supervizorii de efecte vizuale au fost John Knoll şi James E. Price, iar supervizorul de animaţie Hal Hickel.

Sursa: CineMagia

pacific-rim-poster-banner-053013

Ceea ce mi-a plăcut ce mai mult la povestea din PACIFIC RIM este probabil faptul că producţia celor de la Warner Bros nu surprinde numai o perioadă scurtă de timp, cum fac de obicei filmele de acest gen, ci arată modul în care războiul îşi pune amprenta asupra lumii noastre, vreme de zeci de ani. În felul acesta, cel ce vizionează ajunge să fie interesat de soarta personajelor şi a lumii în sine.

Un alt lucru surprinzător şi totodată plăcut este faptul că secvenţele de luptă, numeroase, nu dau niciodată impresia de prea mult. Pur şi simplu te lasă cu sentimentul de vreau mai mult. De asemenea surprinzător, cel puţin pentru mine, a fost jocul actoricesc excelent. Nu mă aşteptam la asta, având în vedere că, în afară de Idris Elba, nu auzisem de niciunul dintre actori până acum.

Per total, PACIFIC RIM, you are AWESOME! So, dacă aveţi ocazia să prindeţi filmul în IMAX, go for it! Nu o să fiţi dezamagiţi!

Titlul original: Pacific Rim

Titlul românesc: Cercul de foc

Format: IMAX 3D

Companie producătoare: Warner Bros / Legendary Pictures

Nota dată de mine: 10/10 (deci cel mai bun film de anul ăsta… până acum)

Pacific Rim trailer

THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG – trailer #1 !!!

the-hobbit-the-desolation-of-smaug-poster

Astăzi Warner Bros Pictures a eliberat primul trailer pentru a doua parte din trilogia THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG, care va rula în cinematografele din lumea întreagă începând cu 13 decembrie 2013. And damn, that looks gorgeous!

The Hobbit: Desolation of Smaug – trailer #1

THE SPOOK’S BLOOD (SÂNGELE VRACIULUI), de Joseph Delaney

the-spooks-blood-book-10

Pentru început, salutări tuturor! Numele meu este Andrei şi probabil mă veţi mai vedea pe aici de acum înainte. Sunt nou la capitolul recenzii, aşa că fiţi blânzi :).

Acum, revenind la carte, am cumpărat-o de curând şi am citit-o în timp record. Nici nu e de mirare, având în vedere că a zecea carte din CRONICILE WARDSTONE e plină de aventură şi de acţiune, ca de altfel toate romanele lui Delaney. De asemenea, ţin să menţionez ca lecturarea cărţii în engleza a fost o idee cât se poate de bună. Poate că e varianta mai dificilă, dar originalul e, ca de obicei, cel mai bun.

În ceea ce priveşte povestea propriu-zisă, în acest  volum Tom, alături de Vraci  şi de Alice, se întoarce din Irlanda în Comitat, după aventurile care l-au condus la Sabia Destinului (cred că asta e traducerea pentru the Destiny Blade) – care va avea un rol de jucat şi în cartea de faţa.

Volumul debutează cu imaginea Comitatului, sau a ceea ce a mai rămas din el în urma războiului. Cei trei reconstruiesc locuinţa distrusă a Vraciului, iar conflictul real începe în momentul în care în scenă apare unul dintre foştii ucenici ai Vraciului, Judd, care se dovedeşte a nu fi chiar ceea ce pare. Povestea îi poartă pe eroii noştri (scuzaţi formularea-clişeu), în cele din urmă, într-o confruntare cu un grup de vrăjitoare, originare din România (!!!), ce doresc trezirea lui Sisicoi (dubios nume), un vampir străvechi şi unul dintre cei mai puternici slujitori ai Diavolului.

Ceea ce atrage cel mai mult la SÂNGELE VRACIULUI, zic eu, sunt mizele foarte mari şi urmările anumitor acţiuni, unele de-a dreptul şocante şi implicând personajele principale care, de obicei, au parte de un anumit statut de siguranţă (fără să ofer vreun spoiler, vă invit să priviţi imaginea Vraciului de pe copertă).

În volum apar personaje noi şi vechi, unele pentru a oferi avertismente (care nu sunt chiar atât de surprinzătoare, deşi rămân la fel de şocante – iar aici vorbim despre Alice), iar altele pentru a le primi; unele pentru a întinde capcane, iar altele pentru a le cădea pradă.

Acţiunea e bine dozată, Delaney scrie la fel de bine ca întotdeauna, deci per total avem aici un volum grozav! Mai multe nu vă spun. Vă rămâne vouă să cumpăraţi cartea şi să o citiţi. Până atunci vă las (sper eu) entuziasmaţi!

Titlul original: THE SPOOK’S BLOOD

Titlul în română: SÂNGELE VRACIULUI

Editura (la care se va publica probabil prin toamnă, odată cu filmul după prima carte): Corint Junior

Autor recenzie: Andrei

MAN OF STEEL, din 21 iunie 2013 în cinematografe!

man-of-steel-802694lIniţial, ideea unui film cu Superman mă lăsa rece. Nu am urmărit niciunul deocamdată, iar eroul ăsta mi s-a părut întotdeauna destul de şters. Însă MAN OF STEEL, megaproiectul Warner Bros/Legendary Pictures, se prezintă din ce în ce mai interesant. Primul trailer eliberat a fost dezamăgitor şi extrem de plictisitor, dar acum câteva zile a apărut al doilea, care arata foarte bine. Plus că povestea pare să aibă un ton mai întunecat, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Explicaţia: fenomenalul Christopher Nolan, regizorul trilogiei BATMAN, a scris povestea. Cred că, pentru moment, asta e cea mai buna veste în legătură cu acest film. THE DARK KNIGHT RISES a fost categoric filmul meu preferat de aest gen (superhero movies) şi a fost cu atât mai bun, venind după un o catastrofă cinematografică lipsită de poveste şi de complexitate ca THE AVENGERS. So, MAN OF STEEL, de abia aştept să ajungi în cinematografe!

În panteonul supereroilor, Superman este cel mai popular şi iubit personaj din toate timpurile. Clark Kent/Kal-El (Henry Cavill) este un tânăr jurnalist în jur de douăzeci de ani ale cărui puteri, ce depăşesc puterea de înţelegere a oamenilor, îl fac să se simtă stingher.
Transportat pe Pământ în urmă cu mulţi ani de pe Krypton, o planetă extraterestră avansată, Clark se află în faţa unei întrebări esenţiale – De ce sunt aici? Modelat de valorile morale transmise de către părinţii săi adoptivi, Martha (Lane) şi Jonathan Kent (Kevin Costner), Clark descoperă în curând că a avea superputeri înseamnă a fi nevoit să iei decizii dificile.
Însă lumea are în primul rând nevoie de echilibru, şi atunci aceste decizii trebuie luate. Îşi va folosi oare abilităţile pentru a menţine pacea în lume, sau le va folosi pentru a dezbina şi a cuceri? Clark trebuie să devină eroul cunoscut sub numele de „Superman”, şi nu doar pentru a străluci drept ultima rază de speranţă a omenirii, ci şi pentru a-i salva pe cei pe care îi iubeşte”.

Sursa: CineMagia

MAN OF STEEL trailer #2

THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY a fost neaşteptat de…

the-hobbit-an-unexpected-journey-247000lEi, nu pot decât să-i spun EPIC! Acum vreo două săptămâni începusem să am îndoieli cu privire la acest film din mai multe motive: sursa pentru film nu era atât de…  glorioasă ca pentru LOTR, iar carticica asta de 300 şi ceva de pagini, numită THE HOBBIT, era împărţită în trei filme. Mi se părea prea mult, în ciuda faptului că se adăugau spre ecranizare şi apendicele de la STĂPÂNUL INELELOR. În plus, criticii nu păreau prea încântaţi de film. Aşa că aveam low expectations.

Asta a fost marea mea greşeală. Primul semn bun a apărut cu o săptămână înainte, când mi-am făcut rezervările. În ciuda faptului că showtime-ul la care am participat eu, de la 13:50, nu era chiar plin, cele de seara erau full, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt film, fie el THE DARK KNIGHT RISES, THE AVENGERS, PIRAŢII DIN CARAIBE sau HARRY POTTER.

Al doilea semn bun a fost când filmul de aproape trei ore a început. Pur şi simplu m-a cuprins acea stare destul de specifică de mulţumire pe care o am de fiecare dată când urmăresc seria LOTR.

Aşa, acum recenzia propriu-zisă: primul lucru care te izbeşte la filmul ăsta sunt efectele speciale excepţionale, lucru cu care eşti bombardat încă din primele minute, când dragonul Smaug distruge oraşul gnomilor de sub munte (imaginile sunt atât de bine realizate şi 3D-ul e lucrat fenomenal, astfel că îţi ia respiraţia). Efectele şi felul magnific în care Peter Jackson a filmat panoramele din Noua Zeelandă continuă pe parcurs.

Un al doilea lucru bun: începutul, pentru care atât de mulţi critici se plângeau, nu mi s-a părut deloc plictisitor. Fixează acţiunea, introduce personajele şi miza şi, odată ce Bilbo Baggins porneşte în aventura sa, ritmul alert nu mai dispare până la final.

Jocul actoricesc este cum m-am aşteptat (în privinţa asta nu m-am îngrijorat niciodată): minunat! Pe lângă faptul ca se reîntorc actorii the_hobbit_2-1366x768care i-au interpretat pe Gandalf, Gollum, Galadriel, Elrod şi alţii (printre care şi cei care i-au pus pentru prima oara pe ecrane pe Bilbo şi Frodo), îl avem pe Martin Freeman care joacă excepţional în rolul tânărului Bilbo.

Fondul muzical este o altă minunăţie, acelaşi Howard Shore, care a compus muzica pentru primele trei filme revenind şi pentru acesta.

Finalul este un plus major faţă de celelalte ecranizări LOTR, lăsându-te pur şi simplu înfometat pentru următorul film, care o să apară abia la anul în decembrie.

Pentru o comparaţie, THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY este de dpearte cel mai bun film al anului (pe locul doi fiind THE DARK KNIGHT RISES, cel puţin pentru mine). În privinţa calităţii, întrece primul şi al doilea film din seria STÎPÂNUL INELELOR, iar pe al treilea îl învinge la capitolul prezentare şi efecte speciale. Deci, per total, primul THE HOBBIT mi s-a părut mai bun decât FRAŢIA INELULUI şi CELE DOUĂ TURNURI, dar pierde în faţa ÎNTOARCERII REGELUI (la capitolul poveste, ceea ce e şi de înţeles, având în vedere că este transpunerea pe ecran doar 6 capitole din cartea lui J.R.R. Tolkien).

Concluzia: ce mai aşteptaţi?! Go and see it now!

Multe şi adunate…

Din titlu cred ca toata lumea si-a dat seama ca postul acesta va fi un gen de amestec de de toate cu putina sare si piper, sau fara, daca preferati. Motivul pentru care le arunc la gramada e ca pur si simplu nu mai am timp sa scriu cate un articol separat pentru fiecare chestiuta in parte, so here goes:

1. A apărut HOTEL TRANSYLVANIA. Acum trebuie sa stiti ca eu nu-s un mare fan al filmelor de animatie, dar asta arata ATÂT DE BINE! Pe lânga faptul că îl găsesc teribil de amuzant, pana şi premiza este foarte originală. Deci, dacă aveţi timp, mergeţi la cinema. Chiar merită banii de bilet (chit că-i 3D şi de, tre’ să coste mai mult).

Hotel Tranylvania trailer

2. Săptămâna care vine apare un alt film animat, FRANKENWEENIE. Producţia nu pare nici pe departe atât de atractivă ca prima, dar este în regia lui Tim Burton, so probably it’s more than meets the eye.

Frankenweenie trailer

3. A apărut RESIDENT EVIL 5: RETRIBUTION (3D). Nu cred că mai e nevoie de alte comentarii. O franciza genială, iar din trailer filmul promite multe.

Resident Evil: Retribution trailer

4. De asemenea, un alt film pe care îl aştept foarte mult (poate că cel mai aşteptat al sfârşitului de an, după THE HOBBIT 1) este THE CLOUD ATLAS, o ecranizare făcută după o carte omonimă, apărută şi la noi pe la editura Trei, cred (sper să nu greşesc).

Cloud Atlas triler

5. O recomandare, pentru că nu ştiu cum să-i spun altfel, pentru împătimiţii literaturii horror: încercaţi John Saul! Merită (în special UMBRA şi CREATURA)! Dar, pe de altă parte, dacî va place horror-ul probabil deja aţi citit cărţile astea… oricum 🙂

6. Nou trailer THE HOBBIT (one word: AWESOME!):

7. A apărut primul număr al REVISTEI DE SUSPANS! Pentru mai multe detalii, click pe numele editorialului.

8. Pentru cine are chef de ceva  fantasy/ horror/ crime/ thriller, puteţi intra aici, pentru a citi partea a doua şi ultima a povestirii Sânge, lacrimi şi aur… (pe scurt – despre nemurire şi preţul ei), pe revista Suspans.ro sau aici, pentru Străinul (I) (o poveste despre… ei, demoni la răscruce şi pacte), pe Revista de suspans.

Ştiu sigur că am uitat ceva, dar eventual o să revin cu un update. And that’s all, folks!