The Hobbit: The Battle of the Five Armies (movie review)

the-hobbit-the-battle-of-the-five-armies-first-poster-hdWhere does your journey end? se întreaba Gandalf în trailer-ul pentru ultimul film din saga Middle-Earth. Iar eu răspund: călătoria se sfârşeşte în cel mai bun film văzut de mine de la ultimul Harry Potter. Şi ce călătorie a fost!

[VOR FI CATEVA SPOILERE; NIMIC MAJOR, DAR E BINE DE STIUT]

Peter Jackson ne aduce pe câmpul de luptă one last time printr-o introducere care te transpune direct în acţiunea filmului. Aceasta este concluzia, scopul pentru care primele două filme au avut acel building, şi nimic nu dezamăgeşte. Dragonul Smaug nimiceşte tot ce îi iese în cale, iar bogăţia muntelui acum eliberat atrage atenţia tuturor popoarelor Pământului de Mijloc. Elfi, orci şi oameni – toţi vor pentru diferite motive să pună mâna pe locul de baştină al gnomilor.

Dacă au existat plângeri în legătură cu faptul că nimeni nu moare în primele filme, acum acele plângeri ar trebui să fie amuţite. There is death and a hell lot of it.

Un moment cheie (şi poate cel mai frumos realizat din tot filmul) este lupta dintre Sauron şi Cei Nouă împotriva lui Galadriel, Saruman, Gandalf şi Elrod. Uluitoare scenă!the-hobbit_the-battle-of-the-five-armies_belgian-posters-2

Ca de altfel tot filmul. Efectele speciale care te lasă cu gura căscată sunt la ele acasă.

În privinţa scenelor de luptă, acestea sunt apropiate de magnitudinea celor din Stăpânul Inelelor şi, partea cea mai bună, ne oferă o privire mai bună la modul cum luptă o armată de elfi (my personal favourite :D). Pur şi simplu stai şi te întrebi cum s-a filmat aşa ceva.

Showtime-ul meu de la 14:20 la IMAX AFI a fost sold out. Am văzut oameni certându-se pe bilete la intrare :)) So dacă (sau mai bine zis când) intenţionaţi să vedeţi filmul, aveţi grijă să vă rezervaţi locurile dinainte.

Nota dată de mine: 10/10

Regizor: Peter Jackson

Producător/Studio: Warner Bros

The Hobbit/Lord of the Rings Legacy trailer:

Anunțuri

THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG – trailer #1 !!!

the-hobbit-the-desolation-of-smaug-poster

Astăzi Warner Bros Pictures a eliberat primul trailer pentru a doua parte din trilogia THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG, care va rula în cinematografele din lumea întreagă începând cu 13 decembrie 2013. And damn, that looks gorgeous!

The Hobbit: Desolation of Smaug – trailer #1

MELANCOLICA MOARTE A BĂIATULUI-STRIDIE, de Tim Burton

978-973-50-2429-1Ţin să menţionez încă de la început că aceasta va fi o recenzie destul de scurtă, având în vedere că întregul volum scris de Tim Burton poate fi citit în maxim 20 minute. În mod normal, nu m-aş fi chinuit să scriu un articol despre o astfel de carte, dar versurile cuprinse în MELANCOLICA MOARTE A BĂIATULUI-STRIDIE sunt, după câteva momente de gândire, mult mai adânci decât dau impresia la prima vedere.

Ca un mare fan al regizorului şi scenaristului Tim Burton, am fost surprins să aflu că este şi scriitor. Am primit cartea cadou, deci pe această cale ţin să mulţumesc persoanei respective. Revenind la volumul de faţa, universul literar al lui „Tim cel Crud” nu este foarte diferit de cel cinematografic. Personajele întâmplărilor sunt neobişnuite, inadaptate, stranii şi sfârşesc adesea tragic. Dintre ele, cele care mai interesante mi s-au părut Băiatul-stridie, protagonistul uneia dintre întâmplări, Voodooţica, Băiatul cu piroane în ochi şi Mumiuţul. Deşi la început ai avea tendinţa să râzi de numele personajelor, aventurile lor îţi dau o impresie diametral opusă.

Una dintre temele care se reiau cel mai des este, în mod destul de tulburător, cea a copiilor nedoriţi sau abandonaţi; povestea Băiatului-stridie, spre exemplu, devorat de propriul tată pe motiv că „se spune că stridiile-s afrodisiac”, îţi lasă un gust amar.

Cartea este memorabilă nu numai pentru versuri însă, ci şi pentru ilustraţiile realizate tot de Tim Burton, care însoţesc fiecare scenă şi care mi-au amintit cumva de filmul animat FRANKENWEENIE al aceluiaşi regizor.

Deci, dacă daţi întâmplător peste volum şi aveţi nevoie de câteva minute de relaxare, nu ezitaţi!

Melancolica moarte a băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca şi filmele sale, poemele lui Tim Burton reuşesc să fie deopotrivă copilăreşti şi sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.”

(New York Times)

„În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un şi mai perfid tărîm al fanteziei –, poveştile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.”

(Entertainment Weekly)

„Copiii din poveştile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Omul-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap şi al Miresei-cadavru – sînt bizare bricolaje a două lumi. Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluşte, condamnaţi la diferenţă, la batjocură şi, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sînt, de fapt, epifanii infantile care incomodează şi stînjenesc prin stranietatea lor. Proscrişi încă de la naştere, aceşti monstruleţi mecanomorfi, aceşti alieni candizi, aceste deşeuri cu suflet copilăresc în izolare şi singurătate. Normalitatea le face rău, iar oamenii nu ştiu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.”

(Marius Chivu)

Titlul original: The Melancholy Death of Oyster Boy & Other Stories

Titlul românesc: Melancolica moarte a Băiatului-stridie şi alte istorii

Autor: Tim Burton

Editura românească: Humanitas

Traducător: Marius Chivu

Nota dată de mine: 6,5/10

THE SPOOK’S BLOOD (SÂNGELE VRACIULUI), de Joseph Delaney

the-spooks-blood-book-10

Pentru început, salutări tuturor! Numele meu este Andrei şi probabil mă veţi mai vedea pe aici de acum înainte. Sunt nou la capitolul recenzii, aşa că fiţi blânzi :).

Acum, revenind la carte, am cumpărat-o de curând şi am citit-o în timp record. Nici nu e de mirare, având în vedere că a zecea carte din CRONICILE WARDSTONE e plină de aventură şi de acţiune, ca de altfel toate romanele lui Delaney. De asemenea, ţin să menţionez ca lecturarea cărţii în engleza a fost o idee cât se poate de bună. Poate că e varianta mai dificilă, dar originalul e, ca de obicei, cel mai bun.

În ceea ce priveşte povestea propriu-zisă, în acest  volum Tom, alături de Vraci  şi de Alice, se întoarce din Irlanda în Comitat, după aventurile care l-au condus la Sabia Destinului (cred că asta e traducerea pentru the Destiny Blade) – care va avea un rol de jucat şi în cartea de faţa.

Volumul debutează cu imaginea Comitatului, sau a ceea ce a mai rămas din el în urma războiului. Cei trei reconstruiesc locuinţa distrusă a Vraciului, iar conflictul real începe în momentul în care în scenă apare unul dintre foştii ucenici ai Vraciului, Judd, care se dovedeşte a nu fi chiar ceea ce pare. Povestea îi poartă pe eroii noştri (scuzaţi formularea-clişeu), în cele din urmă, într-o confruntare cu un grup de vrăjitoare, originare din România (!!!), ce doresc trezirea lui Sisicoi (dubios nume), un vampir străvechi şi unul dintre cei mai puternici slujitori ai Diavolului.

Ceea ce atrage cel mai mult la SÂNGELE VRACIULUI, zic eu, sunt mizele foarte mari şi urmările anumitor acţiuni, unele de-a dreptul şocante şi implicând personajele principale care, de obicei, au parte de un anumit statut de siguranţă (fără să ofer vreun spoiler, vă invit să priviţi imaginea Vraciului de pe copertă).

În volum apar personaje noi şi vechi, unele pentru a oferi avertismente (care nu sunt chiar atât de surprinzătoare, deşi rămân la fel de şocante – iar aici vorbim despre Alice), iar altele pentru a le primi; unele pentru a întinde capcane, iar altele pentru a le cădea pradă.

Acţiunea e bine dozată, Delaney scrie la fel de bine ca întotdeauna, deci per total avem aici un volum grozav! Mai multe nu vă spun. Vă rămâne vouă să cumpăraţi cartea şi să o citiţi. Până atunci vă las (sper eu) entuziasmaţi!

Titlul original: THE SPOOK’S BLOOD

Titlul în română: SÂNGELE VRACIULUI

Editura (la care se va publica probabil prin toamnă, odată cu filmul după prima carte): Corint Junior

Autor recenzie: Andrei

THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY a fost neaşteptat de…

the-hobbit-an-unexpected-journey-247000lEi, nu pot decât să-i spun EPIC! Acum vreo două săptămâni începusem să am îndoieli cu privire la acest film din mai multe motive: sursa pentru film nu era atât de…  glorioasă ca pentru LOTR, iar carticica asta de 300 şi ceva de pagini, numită THE HOBBIT, era împărţită în trei filme. Mi se părea prea mult, în ciuda faptului că se adăugau spre ecranizare şi apendicele de la STĂPÂNUL INELELOR. În plus, criticii nu păreau prea încântaţi de film. Aşa că aveam low expectations.

Asta a fost marea mea greşeală. Primul semn bun a apărut cu o săptămână înainte, când mi-am făcut rezervările. În ciuda faptului că showtime-ul la care am participat eu, de la 13:50, nu era chiar plin, cele de seara erau full, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt film, fie el THE DARK KNIGHT RISES, THE AVENGERS, PIRAŢII DIN CARAIBE sau HARRY POTTER.

Al doilea semn bun a fost când filmul de aproape trei ore a început. Pur şi simplu m-a cuprins acea stare destul de specifică de mulţumire pe care o am de fiecare dată când urmăresc seria LOTR.

Aşa, acum recenzia propriu-zisă: primul lucru care te izbeşte la filmul ăsta sunt efectele speciale excepţionale, lucru cu care eşti bombardat încă din primele minute, când dragonul Smaug distruge oraşul gnomilor de sub munte (imaginile sunt atât de bine realizate şi 3D-ul e lucrat fenomenal, astfel că îţi ia respiraţia). Efectele şi felul magnific în care Peter Jackson a filmat panoramele din Noua Zeelandă continuă pe parcurs.

Un al doilea lucru bun: începutul, pentru care atât de mulţi critici se plângeau, nu mi s-a părut deloc plictisitor. Fixează acţiunea, introduce personajele şi miza şi, odată ce Bilbo Baggins porneşte în aventura sa, ritmul alert nu mai dispare până la final.

Jocul actoricesc este cum m-am aşteptat (în privinţa asta nu m-am îngrijorat niciodată): minunat! Pe lângă faptul ca se reîntorc actorii the_hobbit_2-1366x768care i-au interpretat pe Gandalf, Gollum, Galadriel, Elrod şi alţii (printre care şi cei care i-au pus pentru prima oara pe ecrane pe Bilbo şi Frodo), îl avem pe Martin Freeman care joacă excepţional în rolul tânărului Bilbo.

Fondul muzical este o altă minunăţie, acelaşi Howard Shore, care a compus muzica pentru primele trei filme revenind şi pentru acesta.

Finalul este un plus major faţă de celelalte ecranizări LOTR, lăsându-te pur şi simplu înfometat pentru următorul film, care o să apară abia la anul în decembrie.

Pentru o comparaţie, THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY este de dpearte cel mai bun film al anului (pe locul doi fiind THE DARK KNIGHT RISES, cel puţin pentru mine). În privinţa calităţii, întrece primul şi al doilea film din seria STÎPÂNUL INELELOR, iar pe al treilea îl învinge la capitolul prezentare şi efecte speciale. Deci, per total, primul THE HOBBIT mi s-a părut mai bun decât FRAŢIA INELULUI şi CELE DOUĂ TURNURI, dar pierde în faţa ÎNTOARCERII REGELUI (la capitolul poveste, ceea ce e şi de înţeles, având în vedere că este transpunerea pe ecran doar 6 capitole din cartea lui J.R.R. Tolkien).

Concluzia: ce mai aşteptaţi?! Go and see it now!

Multe şi adunate…

Din titlu cred ca toata lumea si-a dat seama ca postul acesta va fi un gen de amestec de de toate cu putina sare si piper, sau fara, daca preferati. Motivul pentru care le arunc la gramada e ca pur si simplu nu mai am timp sa scriu cate un articol separat pentru fiecare chestiuta in parte, so here goes:

1. A apărut HOTEL TRANSYLVANIA. Acum trebuie sa stiti ca eu nu-s un mare fan al filmelor de animatie, dar asta arata ATÂT DE BINE! Pe lânga faptul că îl găsesc teribil de amuzant, pana şi premiza este foarte originală. Deci, dacă aveţi timp, mergeţi la cinema. Chiar merită banii de bilet (chit că-i 3D şi de, tre’ să coste mai mult).

Hotel Tranylvania trailer

2. Săptămâna care vine apare un alt film animat, FRANKENWEENIE. Producţia nu pare nici pe departe atât de atractivă ca prima, dar este în regia lui Tim Burton, so probably it’s more than meets the eye.

Frankenweenie trailer

3. A apărut RESIDENT EVIL 5: RETRIBUTION (3D). Nu cred că mai e nevoie de alte comentarii. O franciza genială, iar din trailer filmul promite multe.

Resident Evil: Retribution trailer

4. De asemenea, un alt film pe care îl aştept foarte mult (poate că cel mai aşteptat al sfârşitului de an, după THE HOBBIT 1) este THE CLOUD ATLAS, o ecranizare făcută după o carte omonimă, apărută şi la noi pe la editura Trei, cred (sper să nu greşesc).

Cloud Atlas triler

5. O recomandare, pentru că nu ştiu cum să-i spun altfel, pentru împătimiţii literaturii horror: încercaţi John Saul! Merită (în special UMBRA şi CREATURA)! Dar, pe de altă parte, dacî va place horror-ul probabil deja aţi citit cărţile astea… oricum 🙂

6. Nou trailer THE HOBBIT (one word: AWESOME!):

7. A apărut primul număr al REVISTEI DE SUSPANS! Pentru mai multe detalii, click pe numele editorialului.

8. Pentru cine are chef de ceva  fantasy/ horror/ crime/ thriller, puteţi intra aici, pentru a citi partea a doua şi ultima a povestirii Sânge, lacrimi şi aur… (pe scurt – despre nemurire şi preţul ei), pe revista Suspans.ro sau aici, pentru Străinul (I) (o poveste despre… ei, demoni la răscruce şi pacte), pe Revista de suspans.

Ştiu sigur că am uitat ceva, dar eventual o să revin cu un update. And that’s all, folks!

Ce mai e nou: coperta Spook’s Blood (pentru România) + Cronicile Wardstone 11: Slither’s Tale

Da, multe stiri despre CRONICILE WARDSTONE in ultima vreme, pe masaura ce seria se apropie de final. Nu cu mult timp in urma a aparut coperta SPOOK’S BLOOD (SANGELE VRACIULUI) pentru varianta de lux a editiei din Marea Britanie, coperta care va fi folosita si de editura Corint Junior pentru publicarea in Romania. Fara alte comentarii, aveti imaginea mai jos:

A doua veste este o noua carte aditionala, SPOOK’S: SLITHER’S TALE (VRACIUL: POVESTEA SPINTECATORULUI). Aveti coperta (care nu va fi cea utilizata pentru tara noastra) si sinopsis-ul mai jos:

Numele meu este Spintecătorul şi înainte ca povestea să se sfârşească veţi afla şi de ce ma numesc aşa…

Spintecătorul nu este nimic din ceea ce poate fi numit „uman”. Departe de Comitatul protejat de Vraci el îi vânează pe oameni, furişându-se în case şi ghiftuindu-se cu sângele lor în timp ce dorm.

Când un fermier moare, fiicele ale sale par a deveni victime sigure ale Spintecătorului… însă lucrurile se schimbă când fermierul se oferă a face un târg cu vânătorul: în schimbul siguranţei fetelor mai mici, Spintecătorul o poate avea pe Nessa, fiica cea mai mare, şi poate face cu ea ce pofteşte…

Înţelegerea încheiată de Spintecător îl poartă pe el şi pe Nessa într-o călătorie periculoasă în care duşmanii îi pândesc la fiecare pas. Duşmani printre care şi Grimalkin, primejdioasa asasină-vrăjitoare, ce încă se află în căutarea unei modalităţi de a-l distruge pe Diavol pentru totdeauna…

Nu ştiu ce credeţi voi, dar pentru mine asta suna foarte bine! Să sperăm doar că nu va trebui să aşteptăm câţiva ani până să primim cartea în română…

THE HOBBIT (HOBBITUL) devine o trilogie cinematografică!

După ce ecranizarea cărţii lui J.R.R. Tolkien, THE HOBBIT, a fost programată pentru două părţi (THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY şi THE HOBBIT: THERE AND BACK AGAIN), Peter Jackson (regizorul care a transpus şi STĂPÂNUL INELELOR pe marele ecran) revine cu o nouă veste: THE HOBBIT va fi o trilogie. Ştirea a provocat atât reacţii favorabile (ca a mea!), cât şi din celelalte, lucru uşor de înţeles având în vedere că, spre deosebire de prima trilogie a lui Jackson, THE LORD OF THE RINGS, HOBBITUL oferă mult mai puţină acţiune si o poveste nu foarte complexă. Cu toate acestea, regizorul a afirmat că volumul în sine nu va fi singura sursă pentru filme, acestea bazându-se într-o parte destul de mare si pe apendicele (legate de povestea respectivă) de la finalul celui de-al treilea roman din seria STĂPÂNUL INELELOR şi anume ÎNTOARCEREA REGELUI.

Primul film din trilogie va apărea (in 3D) pe 14 decembrie anul acesta, al doilea pe 13 decembrie anul viitor, iar data pentru al treilea se zvoneste că ar fi pe undeva prin vara lui 2014, adică la doar 6 luni de la al doilea film. Cu toate că lucrurile par putin îngrămadatite, trebuie sa ne gandim ca si in cazul celor trei filme THE LORD OF THE RINGS a fost exact la fel.

Numele celei de-a treia părţii este încă necunoscut, însă surse din cadrul Warner Bros (renumitul studio de film  care de-a lungul timpului a adus pe marile ecrane serii ca THE LORD OF THE RINGS, HARRY POTTER sau BATMAN) au dezvăluit ca posibile titluri THE HOBBIT: RIDDLES IN THE DARK (HOBBITUL: GHICITORI ÎN ÎNTUNERIC), THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG (HOBBITUL: MÂHNIREA LUI SMAUG) sau THE HOBBIT: THE BATTLE OF FIVE ARMIES (HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI ARMATE).

Asadar, nu ne mai rămâne decat sa asteptam si sa vedem.

Aveti mai jos cel de-al doilea trailer eliberat (destul de recent) pentru primul film din seria THE HOBBIT:

SNOW WHITE AND THE HUNTSMAN (ALBĂ CA ZĂPADA ŞI RĂZBOINICUL VÂNĂTOR)

SWATH… e o prescurtare nostimă pentru un film nu prea nostim, dar, una peste alta, unul care merită vizionat. Cum altfel nu se poate, ar fi bine s-o luăm cu începutul. Evident, ideea că un film este bun/rău începe din momentul în care este eliberat primul trailer (bineîneţeles, uneori există şi dezamăgiri…). Aşa a fost şi în cazul acestui film. De fapt, la început nu prea credeam că ar merita să urmăresc trailerul unui film pe care ştiam că oricum nu-l voi viziona. De ce? Păi, în primul rând, un film cu Snow White (Albă ca Zăpada) în rolul principal mi se părea oarecum… ciudat, chiar dubios, iar când această Snow White (o voi numi aşa de-a lungul acestui articol pentru ca este mult mai usor de tastat decat numele românesc) căpăta chipul lui Kristen Stewart dorinţa de a viziona filmul pierea definitiv (nu mă înţelegeţi greşit – ca înfăţişare, lui Kristen chiar i se potrivea rolul, dar după prestaţia în filmele Twilight… cred că e de ajuns atât pentru a înţelege cum stau lucrurile). Oricum, ideea este că mi s-a părut că nu merită.

Apoi, absolut accidental, am văzut trailerul (cu ocazia asta: mersi Ioana!) şi poc. Şoc instantaneu. Trailerul arăta uluitor de bine. Iar povestea părea mult mai întunecată decât m-aş fi aşteptat eu. Nici chiar Kristen Stewart nu părea că joacă atât de rău, dar asta era mai mult un feeling de moment – sau aşa credeam atunci. Şi, cel mai bun lucru: am descoperit că personajul principal negativ, Regina, este jucat de Charlize Theron. Şi atunci, instantaneu, mi-am dat seama că vreau să văd filmul! Şi nu am niciun regret că am făcut-o.

Producţia Universal a costat 170 de milioane de dolari (aşadar, MULT!), iar acest lucru se vede în efectele speciale mai ales, care sunt ireproşabile! Ireproşabilă este şi prestaţia actorilor, în special (cât se poate de surprinzător!) cea a lui Kristen Stewart, care pur şi simplu m-a lăsat „mască”.

Filmul spune povestea lui Snow White (evident!), urmând până la un punct firul poveştii originale: aceasta prinţesa, iubită de tot regatul, foarte frumoasă, a cărei mamă moare prea devreme şi al cărei tată, îndurerat, se căsătoreşte cu o femeia rea, dar superbă (aici nu am înţeles cum de Oglinda i-a spus Reginei – din nou, Charlize Theron, că e mai puţin frumoasă decât Snow White – Kristeen Stewart – … mi se pare un nonsens, dar asta e doar opinia mea). Ea îl omoară

Charlize Theron în SNOW WHITE AND THE HUNTSMAN

Charlize Theron în SNOW WHITE AND THE HUNTSMAN

pe rege (iar motivul nu este simpla răutate – acesta este unul dintre motivele pentru care filmul mi s-a părut foarte bun – felul în care este construită povestea te face pur şi simplu să-ţi pară rău pentru Regină şi soarta ei, lucru foarte rar în producţiile din ziua de azi) şi o ţine pe Snow White închisă ani de-a rândul într-un turn (unde se pare că a fost foarte bine tratată, în special bine hrănită, având în vedere lucrurile pe care le face de-a lungul filmului), de unde scapă, rătăcindu-se în Pădurea Întunecată (foarte original!). Aici intră în scenă Vânătorul (un tip cam naiv), care este trimis s-o aducă înapoi (pentru că se pare că Snow White este mult mai preţioasă pentru Regină decât şi-ar fi imaginat aceasta vreodată)… asta ca să menţionăm şi părţile mai puţin bune.

Printre atuurile SWATH se numără şi intriga, atrăgătoare, care aminteşte (mai ales prin atmosferă) un pic de The Lord of the Rings, lucru demn de laudă! Un alt plus este coloana sonoră, incredibil de potrivită şi plăcută.

Aşadar, dacă vă trece prin cap să vizionaţi filmul (la cinema, pe PC sau DVD – când va apărea) nu ezitaţi! Merită!

Şi încă un lucru (pe care am uitat să-l menţionez mai înainte): se pare că datorită încasărilor, care au depăşit aşteptările (deja mai mult de $300), cei de la Universal  l-au angajat pe David Koepp, cel care a scris scenariul pentru Mission: Impossibile, să compună scenariul pentru o continuare a aventurilor lui Snow White (deci o nouă franciză de succes pentru Hollywood). Să sperăm că această continuare va fi cel puţin pe jumătate la fel de bună ca primul film.

Movie trailer:

Sountrack sample (01 – Snow White):