INTERSTELLAR (Movie Review)

So, so… nu am mai postat de multă vreme şi am tot promis că o să revin şi o să fiu constant. Şi o fac din nou. De această dată revin cu o recenzie pentru space opera lui Christopher Nolan, Interstellar.

Acum , pentru cei nefamiliari cu Nolan, el este regizorul capodoperei cinematografice Inception si al trilogiei The Dark Knight. So the man is a genius! Aşa ca am avut aşteptări mari de la Interstellar. SF-ul este genul meu preferat în materie de filme şi având în vedere că tot ce ştie Hollywood-ul zilele astea e remake, after remake, after sequel, after prequeal after fuck knows what, atunci când văd un astfel de proiect îmi saltă inima de bucurie.

În concluzie, mi-am rezervat frumos bilet la AFI IMAX (chiar merită, iar preţurile mi se par mai mult decât rezonabile) şi m-am pus pe aşteptare. Într-un final, vine ziua binecuvântată.

Interstellar mi s-a părut mai mult decât un film. A fost o experienţă. La o durată de cam 3 ore, ai crede că o să simţi macar uneori că filmul se lungeşte fără motiv, dar nu e aşa.

Acum, dacă aţi văzut trailerele pentru proiectul lui moş Nolan, probabil că aţi observat că nu se dezvăluie prea mult. Şi bine se face, pentru că a doua parte a poveştii este, în cele din urmă, motivul pentru care Interstellar e probabil cel mai ambiţios film din ultimii ani.

Două teme sunt prevalente: locul omului în Univers şi ideea de iubire care transcende limitele spaţiului şi ale timpului. Poate suna pompos şi pretenţios, dar dupa vizionare îţi dai seama ce stare majoră de mindfuck ţi-a lăsat Chris Nolan cu nişte idei aparent simple.

Ideea centrala este urmatoarea: omenirea a ajuns la punctul (inevitabil) în care a distrus planeta în aşa măsură că singura soluţie rămâne găsirea unui nou loc pe care să-l distrugem… oops, I mean căruia să-i spunem „casă”. Nu o să ofer spoilere. Dacă le vreţi, intraţi pe orice alt site. Nu, scopul acestui articol e să vă convingă să vedeţi un film bun.

Trecând pe partea tehnică, efectele sunt fantastice, aşa cum era şi de aşteptat de la o producţie de 165 milioane de dolari.

Acting-ul e top notch. Anne Hathaway e fantastică, Jessica Chastain e formidabila ca întotdeauna şi până şi M. McConaughey e bun (iar eu nu prea îl înghit de obicei). O surpriză plăcută e Mackenzie Foy, cea care a jucat-o pe Renesmee în Twilight şi care o interpretează pe fiica lui Coop (McConaughey). Great, great acting skills!

Revenind pe partea artistică, pregatiţi-vă să vă holbaţi la creditele de încheiere cu trei cuvinte bine întipărite în minte: WHAT. THE. FUCK?! De asemenea, pregătiţi-vă să vă certaţi (şi eventual să vă luaţi la bătaie) cu persoana alături de care aţi mers la cinema, în legăură cu scopul şi twist-ul filmului (chiar o să vă dea mult de gândit).

Una peste asta, the best movie of the year!

Nota dată de mine: 10/10

Anunțuri

THE MAZE RUNNER, de James Dashner (series review)

Huh… that was a long and awesome journey! Inainte sa incep recenzia in sine (sau recenziile, pentru ca voi tratata fiecare carte separat), tin sa mentionez ca THIS IS SOME AMAZING SHIT! Pe bune acum, a fost uimitor cum am devorat prima carte, am trecut (ce-i drept, putin mai lent) prin a doua si am terminat-o pe a treia chiar mai repede decat pe prima. Am auzit ca Dashner a scos si un prequel, pe care-l voi citi cu siguranta, dar, cum se pare ca nu are legatura directa cu personajele din trilogie, il voi trata separat, intr-o alta recenzie.

Back to THE MAZE RUNNER, a fost cu siguranta cea mai buna serie de tip „dystopian” pe care am citit-o vreodata. Si da, stiu ca in acea categorie intra si THE HUNGER GAMES si ca probabil multi ma crucifica in gand chiar acum, dar seria lui Dashner are ceva in plus fata de trilogia lui Collins: indrazneala de nu indulci lucrurile de dragul incadrarii cartilor intr-o anumita categorie de varsta (plus un final mai putin cretin dezamagitor decat cel din MOCKINGJAY).

Si acum sa incepem (a, si vor fi spoilere inca din prima recenzie, lucru inevitabil avand in vedere ca protagonistul este un tip care si-a pierdut orice amintire pana la evenimentele descrise in roman).

The_Maze_Runner_coverTHE MAZE RUNNER (book 1)

Well, tin sa spun ca am inceput cartea pentru simplul motiv ca mi-a placut trailer-ul filmului, care va aparea undeva prin septembrie; dar o sa discut despre asta putin mai incolo.

THE MAZE RUNNER incepe cu Thomas, care se trezeste intr-un lift. Da, nimic mai simplu. Doar ca nimic nu mai e simplu cand usile se deschis, iar el ajunge inconjurat de o gramada de tipi necunoscuti, cam de varsta lui, si descopera ca se afla in centrul unui labirint gigantic (acest centru fiind numit the Glade) din care se incearca a se gasi o iesire de ani buni. Si, cireasa de pe tort, nimeni nu-si aminteste nimic despre lumea de afara, despre familiile lor sau despre ei insisi. Doar prenumele care, descopera curand, nici macar nu le apartin.

Si uite asa isi incepe James Dashner poveste despre labirintul aparent fara iesire, pe care anumite persoane alese, Runners, il strabateau in fiecare zi, in speranta de a  gasi o iesire, si il cartografiau pentru ca, am uitat sa va spun, zidurile sale se miscau zilnic. Claie peste gramada, labirintul este plin de creaturi hidoase (un fel de combinatie intre biologie si tehnologie) numite Grievers, care ieseau la vanatoare (de obiecei) doar noaptea, cand patru usi gigantice separau restul labirintului de centru sau, de sus-numitul Glade (si nu, nu am de gand sa fac traducerea lucrurilor astea pentru ca ar iesi niste chestii complet ridicole).

Un alt lucru de mentionat pentru intelegerea povestii este ca prin liftul pe care l-am amintit mai sus veneau, pe langa provizii si alte lucruri necesare glader-ilor, cei care deveneau rezidenti in uriasul labirint. Cate un baiat in fiecare luna. Si, aparent, Thomas este ca toti ceilalti. Asta pana cand, la doar o zi dupa sosirea lui, usile liftului se deschid pentru a descoperi un oaspete neasteptat: o fata, Teresa. Si mai bizar: el pare sa-l cunoasca. Si-si aminteste lucruri. Lucruri oribile despre ei, despre ceea ce facusera. Despre cum, dupa cate se pare, tot labirintul era doar un urias test, iar ei nu erau mai mult decat niste cobai. Si, cel mai rau lucru, despre cum ei erau chiar arhitectii acelei monstruozitati.

Si da, am spus ca vor fi spoilere!

Revenind la THE MAZE RUNNER, lucrurile o iau razna complet cand, brusc, lucrurile se schimba in rau (foarte rau), iar evadarea din labirint ajunge sa fie unica optiune pentru supravietuire.

250px-The_Scorch_Trials_coverTHE SCORCH TRIALS (book 2)

Cartea a doua incepe chiar de unde s-a terminat prima. O sa incerc sa scurtez totul, pentru a nu oferi rezumatul si a face pe oricine interesat sa citeasta trilogia lui Dashner sa renunte la idee.

Asa ca voi spune doar ca a doua carte este o completare mult mai alerta a primeia, dar tocmai acest lucru o face sa-si piarda cumva din calitate. Pe cand primul volum se axeaza din greu pe personaje, al doilea se invarteste in jurul actiunii si a scopului urmatit de protagonisti. Desi nu am sa dezvalui care este acesta, o sa mentionez ca aflam in sfarsit de ce trilogia este considerata o distopie si care era scopul labirintului si al testului…. sau testelor.

Autorul isi pastreza modul lucid, chiar rece de a scrie. Descrie foarte vivid lucrurile si evenimentele, oricat de sangeroase sau morbide ar fi acestea. Si demonstreaza iar si iar ca se indeparteaza mult de scriitorul tipic ce Young Adult novels. Atat de mult incat am ajuns sa trag o paralela intre modul sau de a gandi si scrie si cel al lui George R.R. Martin. Nimeni nu este in afara pericolului in trilogia lui Dashner si asta imi place la nebunie. Deci nu va atasati prea mult de personaje 😀

The_Death_CureTHE DEATH CURE (book 3)

Ultimul volum, pe care l-am terminat acum mai putin de o ora, se dovedeste (la o privire de ansamblu) o incheiere satisfacatoare (in mare parte), chiar daca teribil de frustranta pe alocuri (ca tot vorbeam mai devreme de stilul martinian…) .

Cartea incepe in forta si dupa ce treci de jumatate iti dai seama ca toate sperantele pe care le aveai cu privire la volum inainte sa incepi sa citesti sunt trase in teapa de autor (ceea ce e si de bine si de rau – de bine pentru ca imprevizibilitatea e mereu bine-venita; de rau pentru ca e al naibii de frustrant!!). Personajele mor unul cate unul, in moduri mai mult sau mai putin „epice”, iar la final Dashner arata un big „fuck you” cititorului. Daca veti citi, veti intelege despre ce vorbesc. Insa cred ca tocmai asta m-a facut atat avid sa sa-mi arat aprecierea pentru munca autorului. E bine sa vezi ca exista autori de bestseller-uri care nu dau doi bani pe ceea ce se asteapta de la ei 😀

So, cititi, cititi, cititi! It’s… well, just awesome!

Si pentru ca am mentionat filmul mai devreme, aveti in continuare trailer-ul:

THE MAZE RUNNER trailer

https://www.youtube.com/watch?v=64-iSYVmMVY

UNDERCURRENT, de Paul Blackwell

16113611Dupa o lunga absenta si cu sperante de mai bine pentru viitor… wow, asta a sunat pompos…:D Oricum, revin cu o recenzie la o carte pe care am devorat-o in cateva ore. Este vorba de UNDERCURRENT, de Paul Blackwell, un… SF (desi nu va veti da seama de asta decat la sfarsit) bine scris cu un final… discutabil.

Cartea este de aici. Nu e o librarie online, dar Book Storage Unit vinde carti foarte variate (atat in engleza, cat si in romana) la preturi accesibile, asa ca numai de bine, avand in vedere cum au crescut in Romania in ultimii ani preturile. So, if you have a minute, you should definitely check it out.

Revenind la cartea de fata, UNDERCURRENT debuteaza cu situatia dificila in care se gaseste Callum, aflat pe patul de spital, in coma, in urma unei „calatorii” neprevazute peste coama unei cascade. Chiar inainte sa se trezeasca, protagonistul este aproape ucis, iar dupa ce isi revine din coma care durase cateva zile, descopera ca lumea s-a intors cu „fundul in sus”. Brusc, orasul sau, Crystal Falls, s-a transformat dintr-o atractie turistica intr-un loc mohorat, cladiri au disparut, el este un star in echipa de fotbal a liceului sau, desi nu are niciun fel de aptitudini in acest sens, parintii sai sunt iar impreuna, desi se despartisera cu ceva vreme in urma, iar fratele sau mai mare, Cole, „a pain in the ass” (de inteles 😀 ) este acum paralizat.

Lumea in care se trezeste Callum nu mai este a lui, iar el este singurul care pare sa realizeze acest lucru. Iar Callum (sau Cal) pe care toata lumea si-l aminteste nu este genul de om cu foarte multi prieteni. Insa Callum trebuie sa se comporte exact la fel, alfel consecintele ar putea fi grave…

Acum, dupa aceasta miniprezentare, pot sa sar la partea proasta a cartii: finalul. De fapt nu sfarsitul in sine este problema, ci faptul ca situatia in care sunt lasate lucrurile este un fel de „what the fuck”, iar autorul nu pare ca intentioneaza sa scrie o continuare. Practic vorbind, volumul lui Paul Blackwell este excelent scris pana la ultimele cateva pagini, unde autorul pare sa se fi gandit: „Am scris destul, hai sa inchei mai repede!” Si exact asta face. Ingramadeste o concluzie in cateva randuri, trecand peste faptul ca in carte NU exista un punct culminant (si chiar daca volumul este bine scris si te tine in priza, tot e nevoie de existenta unui astfel de moment).

Oricum, per total, daca dati vreodata peste carte, nu ezitati. Poate fi o lectura placuta in masina  (ca in cazul meu) sau inainte de culcare.

Titlu: Undercurrent

Autor: Paul Blackwell

Editura: Harper Teen

Nota data de mine: 8/10

SKY ON FIRE (MONUMENT 14 #2), de Emmy Laybourne

După ce prima carte m-a lăsat cumva prins între wow şi meh, a doua parte din seria MONUMENT 14, scrisă de Emmy Laybourne, a clarificat anumite lucruri şi a adus ceea ce îi lipsea, în principal, naraţiunii: un mod matur de a scrie.

monument-14-2Deoarece nu pot face o recenzie fără să mă refer la evenimentele din romanul întâi, articolul de faţa va conţine spolilere. Aşa ca, dacă vă trece prin cap să daţi o şansă seriei, mai bine nu citiţi mai departe.

SKY ON FIRE continuă povestea puştilor prinşi într-un uriaş magazin universal, în timp ce afară apocalipsa face ravagii. La finalul primului volum, după ce îşi dau seama că locul nu mai este sigur, cei paisprezece se hotărăsc să încerce să ajungă la Denver unde, se zvonea, oamenii erau ridicaţi de elicoptere şi duşi departe de dezastrul toxic provocat de scurgerea de chimicale de la NORAD. Însă, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, protagoniştii ajung să se despartă, unii rămânând în supermagazin, iar ceilalţi încercându-şi norocul cu autobuzul care îi adusese la început acolo.

Astfel, cartea a doua se structurează pe două planuri, surprinse prin ochii lui Dean, personajul principal din primul roman, şi prin cei ai fratelui său, Alex (care pleacă spre Denver). Acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la SKY ON FIRE. Aflăm astfel mai multe despre lumea de afară şi despre prăpădul cauzat de schimbarea bruscă a mediului. Aceasta este descrisă ca un loc întunecat şi periculos, plin de criminali, hoţi, şi, cel mai important, de aerul care are efecte diferite asupra fiecărei persoane în parte, în funcţie de grupa lor sangvină.

Ceea ce a făcut lectura plăcută a fost ritmul rapid care i-a lipsit volum 1, plus pierderea explicaţiilor agasante, copilăreşti, semn că, poate, autoarea şi-a dat seama că persoanele care îi citesc cartea nu sunt bătute-n cap.

De asemenea, numărul situaţiilor în care personajele iau decizii stupide, de neînţeles, s-a redus semnificativ, ceea ce nu e decât de bine.

Per total, SKY ON FIRE  a fost o carte bună, lucru datorat, probabil, şi faptului că aşteptările mele nu au fost prea mari. Nu-mi mai rămâne decât să aştept anul viitor pentru următoarea parte.

Titlul original: Monument 14: Sky on fire

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 212

Nota dată de mine: 8/10

Deus Ex: Human Revolution – game trailer

video_games_deus_ex_human_revolution_desktop_1920x1200_hd-wallpaper-1134702I rarely play computer games. Pur şi simplu nu am răbdare pentru ele. Însă dau uneori peste surprize în ceea ce priveşte dorinţa mea de a juca aşa ceva şi astfel de surprize sunt cauzate de trailere ca acesta de mai jos. În privinţa calităţii imaginii, efectelor, soundtrack-ului, trailerul pentru Deus Ex: Human Revolution este mai bun decât majoritatea spoturilor pentru filme!

Visually it’s striking. Ideea şi modul de realizare sunt superbe. Însă efectele de sunet sunt cele care fac din videoclipul de faţă cel mai bun trailer pe care l-am văzut de ceva vreme încoace. Just take a look:

Deus Ex: Human Revolution trailer

Pentru cei interesaţi să afle mai multe despre joc şi temele abordate în el, destul de multe şi suprinzător de serioase şi profunde, click aici.

MONUMENT 14, de Emmy Laybourne

Monument14_LoMama ta te avertizează că o să pierzi autobuzul; îl poate deja vedea apropiindu-se. Iar tu nu te opreşti să o îmbrăţişezi şi să-i spui că o iubeşti. Nici nu-i mulţumeşti pentru că este un părinte bun şi înţelegător. Bineînţeles că nu pur şi simplu cobori scările cât poţi de repede şi o iei la fugă.

Dar dacă aceea ar fi ultima oară când o vei vedea? Atunci începi să-ţi doreşti să te fi oprit şi să fi făcut toate acele lucruri. Poate chiar ai vrea să fi pierdut autobuzul.

Dar autobuzul înainta rapid, aşa că am fugit…

În volumul de debut al lui Emmy Laybourne, paisprezece copii de vârste diferite se refugiază într-un uriaş magazin universal în timp ce afară o serie de evenimente, începând cu o furtună de grindină şi încheindu-se cu o masivă vărsare de chimicale, schimbă imaginea lumii aşa cum o ştiau.

Sinopsisul de mai sus şi coperta reprezintă motivul pentru care am pus mâna pe cartea scrisă de Emmy Laybourne. Şi sunt fericit că am făcut-o, deşi romanul este departe de a fi perfect.

După cum se poate deduce şi din scurta prezentare, volumul prezintă lupta pentru supravieţuire a unui grup (format din adolescenţi, elevi în şcoala primară şi copii de gradiniţă) care, surprins de o furtună de grindină de o violenţă fără precedent, îşi caută adăpost în interiorul unui magazin universal. În acest timp, condiţiile în lumea de afară continuă să se înrăutăţească, pornind de la tsunami-uri care lovesc coastele şi culminând cu o catastrofică scurgere de chimicale a căror sursă este NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), care au un efect diferit asupra fiecărei persoane, în funcţie de grupa lor sangvină (astfel, unii devin ucigaşi monstruoşi, alţii sunt cuprinşi de o stare avansată de paranoia sau pier din cauza unui tip de hemoragie, în timp ce ultima grupă rămâne relativ neatinsă, pierzându-şi însă capacitatea de reproducere).

Am spus că romanul este departe de perfecţiune şi am să explic de ce. Primul lucru care nu mi-a plăcut a fost începutul. Practic vorbind, ai două pagini în care sunt introduse personajele (care sunt foarte tipice: Dean, cel din perspectiva căruia se povesteşte, genul de adolescent nepopular – se putea altfel?!, Jake, mister popularitate, erou de fotbal (american), Brayden, batăuşul, Astrid, fata căreia niciun tip nu-i poate rezista etc.), apoi totul o ia razna. Deşi la o carte îmi place un ritm alert, asta mi s-a părut prea de tot.

Apoi mai e şi stilul de a scrie al autoarei. De obicei, când citesc în engleză, îmi e mai greu să mă leg de asta, dar unele secvenţe par scrise de un copil de cinci ani, în timp ce altele sunt chiar foarte bine compuse.

Şi mai e şi marea problemă a explicaţiilor. Din punctul ăsta de vedere am avut uneori impresia că scriitoarea crede că publicul ţintă este format din imbecili şi tocmai de aceea trebuie să explice anumite lucruri ca unor copii de doi ani. I mean WTF?

Trecând peste problemele evidente, cartea are o ideea interesantă şi, după ce ai trecut de primele 50 de pagini, te ţine pur şi simplu lipit. Având în vedere că ador romanele şi filmele cu temă apocaliptică, MONUMENT 14 şi-a făcut treaba. Şi cum am deja şi al doilea volum al seriei, SKY ON FIRE, plus cele două scurte cărţi adiţionale, trei recenzii la cărţile lui Emmy Laybourne probabil o să urmeze.

Titlul original: Monument 14

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 294

Nota dată de mine: 7,7/10

PACIFIC RIM – recenzia filmului

O să încep prin a spune ca acest film a fost prima mea experienţă IMAX… şi a fost un adevărat succes. Şi asta nu numai datorită efectelor speciale, care au fost off the charts.

pacific-rim-poster-banner

Încă de când a apărut primul trailer, filmul a devenit cel mai aşteptat de către mine pentru acest an şi pe buna dreptate. Adică sunt roboţi uriaşi luptând cu nişte creaturi gigantice. Ce ai mai putea vrea?! Şi fiindcă tot am menţionat dimensiunea combatanţilor, let me say this: prima scena în care apare un Kaiju e colosala. 3D-ul e frumos lucrat şi pur şi simplu nu te poţi abţine să nu te dai puţin înapoi la apariţia monstrului. Iar acestă impresie de big things se menţine pe tot parcursul filmului. Adică este genul de peliculă cu un buget uriaş (190 de milioane de dolari) care chiar îşi justifică preţul. Cinematografia este grandioasă, ceea ce ajută enorm la realizarea scopului de bază, care era acelaşi cu al oricărui alt film: transpunerea publicului în universul surprins.

Iar universul din PACIFIC RIM este cel al unui viitor nu foarte îndepărtat, unde lumea noastră a fost schimbată pentru totdeauna de apariţia unui portal în adâncurile Oceanului Pacific, din care au început să apară creaturi de mărimi colosale, denumite Kaiju (termenul pentru monstru în limba japoneză). După ce oamenii realizează că mijloacele de luptă convenţionale sunt inutile, apare programul Jaeger (termenul pentru vânător în germană), care se concretizează prin construirea unor maşinării pe măsura invadatorilor, care să lupte cu aceştia. 12

Când legiuni de creaturi monstruoase extraterestre, numite Kaiju, încep să răsară din adâncul oceanelor, izbucneşte un război care curmă milioane de vieţi şi epuizează resursele umanităţii. Pentru a face faţă uriaşilor Kaiju, s-au realizat un tip special de arme: roboţi giganţi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt sincronizate printr-un pasaj neural numit Drift. Dar, pe măsură ce inamicii capătă putere cu fiecare atac, chiar şi roboţii Jaeger sunt lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju.

În pragul înfrângerii, forţele apărătoare ale umanităţii n-au de ales şi cer ajutorul a doi oameni greu de văzut ca eroi – un fost pilot căzut în dizgraţie (Charlie Hunnam) şi ucenica sa (Rinko Kikuchi) – care, în echipă, conduc un robot Jaeger ce părea depăşit. Împreună sunt ultima şansă a omenirii în faţa apocalipsei.

Guillermo del Toro, nominalizat la Oscar pentru filmul Labirintul lui Pan a regizat SF-ul de acţiune după scenariul scris de el în colaborare cu Travis Beacham, după un concept al lui Beacham. Thomas Tull, Jon Jashni, del Toro şi Mary Parent au produs filmul, Callum Greene a fost producător executiv, iar Jillian Zask coproducător.

În Cercul de Foc joacă Charlie Hunnam, actorul din serialul Sons of Anarchy, Idris Elba, care a jucat în Thor, Rinko Kikuchi, nominalizată la Oscar pentru rolul din Babel, Charlie Day, din Şefi de Coşmar, Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr., Burn Gorman şi Rob Perlman, din filmele Hellboy. Din echipa din culise a lui del Toro fac parte directorul de imagine laureat al premiului Oscar, Guillermo Navarro (Labirintul lui Pan), scenografii Andrew Neskoromny şi Carol Spier, Peter Amundson şi John Gilroy, montaj, şi designerul Kate Hawley. Muzica a fost compusă de Ramin Djawdi. Supervizorii de efecte vizuale au fost John Knoll şi James E. Price, iar supervizorul de animaţie Hal Hickel.

Sursa: CineMagia

pacific-rim-poster-banner-053013

Ceea ce mi-a plăcut ce mai mult la povestea din PACIFIC RIM este probabil faptul că producţia celor de la Warner Bros nu surprinde numai o perioadă scurtă de timp, cum fac de obicei filmele de acest gen, ci arată modul în care războiul îşi pune amprenta asupra lumii noastre, vreme de zeci de ani. În felul acesta, cel ce vizionează ajunge să fie interesat de soarta personajelor şi a lumii în sine.

Un alt lucru surprinzător şi totodată plăcut este faptul că secvenţele de luptă, numeroase, nu dau niciodată impresia de prea mult. Pur şi simplu te lasă cu sentimentul de vreau mai mult. De asemenea surprinzător, cel puţin pentru mine, a fost jocul actoricesc excelent. Nu mă aşteptam la asta, având în vedere că, în afară de Idris Elba, nu auzisem de niciunul dintre actori până acum.

Per total, PACIFIC RIM, you are AWESOME! So, dacă aveţi ocazia să prindeţi filmul în IMAX, go for it! Nu o să fiţi dezamagiţi!

Titlul original: Pacific Rim

Titlul românesc: Cercul de foc

Format: IMAX 3D

Companie producătoare: Warner Bros / Legendary Pictures

Nota dată de mine: 10/10 (deci cel mai bun film de anul ăsta… până acum)

Pacific Rim trailer

MAN OF STEEL, din 21 iunie 2013 în cinematografe!

man-of-steel-802694lIniţial, ideea unui film cu Superman mă lăsa rece. Nu am urmărit niciunul deocamdată, iar eroul ăsta mi s-a părut întotdeauna destul de şters. Însă MAN OF STEEL, megaproiectul Warner Bros/Legendary Pictures, se prezintă din ce în ce mai interesant. Primul trailer eliberat a fost dezamăgitor şi extrem de plictisitor, dar acum câteva zile a apărut al doilea, care arata foarte bine. Plus că povestea pare să aibă un ton mai întunecat, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Explicaţia: fenomenalul Christopher Nolan, regizorul trilogiei BATMAN, a scris povestea. Cred că, pentru moment, asta e cea mai buna veste în legătură cu acest film. THE DARK KNIGHT RISES a fost categoric filmul meu preferat de aest gen (superhero movies) şi a fost cu atât mai bun, venind după un o catastrofă cinematografică lipsită de poveste şi de complexitate ca THE AVENGERS. So, MAN OF STEEL, de abia aştept să ajungi în cinematografe!

În panteonul supereroilor, Superman este cel mai popular şi iubit personaj din toate timpurile. Clark Kent/Kal-El (Henry Cavill) este un tânăr jurnalist în jur de douăzeci de ani ale cărui puteri, ce depăşesc puterea de înţelegere a oamenilor, îl fac să se simtă stingher.
Transportat pe Pământ în urmă cu mulţi ani de pe Krypton, o planetă extraterestră avansată, Clark se află în faţa unei întrebări esenţiale – De ce sunt aici? Modelat de valorile morale transmise de către părinţii săi adoptivi, Martha (Lane) şi Jonathan Kent (Kevin Costner), Clark descoperă în curând că a avea superputeri înseamnă a fi nevoit să iei decizii dificile.
Însă lumea are în primul rând nevoie de echilibru, şi atunci aceste decizii trebuie luate. Îşi va folosi oare abilităţile pentru a menţine pacea în lume, sau le va folosi pentru a dezbina şi a cuceri? Clark trebuie să devină eroul cunoscut sub numele de „Superman”, şi nu doar pentru a străluci drept ultima rază de speranţă a omenirii, ci şi pentru a-i salva pe cei pe care îi iubeşte”.

Sursa: CineMagia

MAN OF STEEL trailer #2

Multe şi adunate…

Din titlu cred ca toata lumea si-a dat seama ca postul acesta va fi un gen de amestec de de toate cu putina sare si piper, sau fara, daca preferati. Motivul pentru care le arunc la gramada e ca pur si simplu nu mai am timp sa scriu cate un articol separat pentru fiecare chestiuta in parte, so here goes:

1. A apărut HOTEL TRANSYLVANIA. Acum trebuie sa stiti ca eu nu-s un mare fan al filmelor de animatie, dar asta arata ATÂT DE BINE! Pe lânga faptul că îl găsesc teribil de amuzant, pana şi premiza este foarte originală. Deci, dacă aveţi timp, mergeţi la cinema. Chiar merită banii de bilet (chit că-i 3D şi de, tre’ să coste mai mult).

Hotel Tranylvania trailer

2. Săptămâna care vine apare un alt film animat, FRANKENWEENIE. Producţia nu pare nici pe departe atât de atractivă ca prima, dar este în regia lui Tim Burton, so probably it’s more than meets the eye.

Frankenweenie trailer

3. A apărut RESIDENT EVIL 5: RETRIBUTION (3D). Nu cred că mai e nevoie de alte comentarii. O franciza genială, iar din trailer filmul promite multe.

Resident Evil: Retribution trailer

4. De asemenea, un alt film pe care îl aştept foarte mult (poate că cel mai aşteptat al sfârşitului de an, după THE HOBBIT 1) este THE CLOUD ATLAS, o ecranizare făcută după o carte omonimă, apărută şi la noi pe la editura Trei, cred (sper să nu greşesc).

Cloud Atlas triler

5. O recomandare, pentru că nu ştiu cum să-i spun altfel, pentru împătimiţii literaturii horror: încercaţi John Saul! Merită (în special UMBRA şi CREATURA)! Dar, pe de altă parte, dacî va place horror-ul probabil deja aţi citit cărţile astea… oricum 🙂

6. Nou trailer THE HOBBIT (one word: AWESOME!):

7. A apărut primul număr al REVISTEI DE SUSPANS! Pentru mai multe detalii, click pe numele editorialului.

8. Pentru cine are chef de ceva  fantasy/ horror/ crime/ thriller, puteţi intra aici, pentru a citi partea a doua şi ultima a povestirii Sânge, lacrimi şi aur… (pe scurt – despre nemurire şi preţul ei), pe revista Suspans.ro sau aici, pentru Străinul (I) (o poveste despre… ei, demoni la răscruce şi pacte), pe Revista de suspans.

Ştiu sigur că am uitat ceva, dar eventual o să revin cu un update. And that’s all, folks!

No more „paranormal romance”!!! Please!

Poate că mulţi dintre voi şi-au dat seama din titlu despre ce este vorba. Şi poate că la fel de mulţi aţi ajuns pe acest blog pe baza căutărilor genului literar (mda…) de mai sus, gen pe care l-am găsit mereu interesant… sau cel puţin îl găseam, înainte ca sute de variante nereuşite al unui original bine realizat să înceapă să apară pe rafturile librăriilor.

Nu mă înţelegeţi aiurea: îmi place să citesc o carte cu vampiri (vârcolaci, nemuritori, fantome sau ce mama naibii or mai fi!), atâta vreme cât:

1. Ideea e câtuşi de cât abordată în mod original.

2. Dacă lipseşte originalitatea, atunci cel puţin cartea să nu pară scrisă de un copil de clasa a cincea!

3. Romanul să aibă cantităţile de paranormal şi romance bine dozate (sa ne înţelegem – dacă arunci nişte vampiri-globuri de discotecă în scenă asta nu înseamnă că e paranormal!). Consider că tiparul fantasy-ului trebuie să fie vizibil, bine documentat şi, în măsura în care se poate, credibil!.

Dacă o carte are cel puţin una dintre cele trei ingrediente de mai sus, atunci poate fi definită, cel puţin din punctul meu de vedere, ca o lectură acceptabilă.

Acum, ca să nu o mai iau pe ocolişuri, să vă dau câteva exemple. Să începem cu cele bune: seria VAMPIRII SUDULUI (sau TRUE BLOOD, pentru cei cărora le place serialul), ce-i are ca protagonişti (cel puţin în mare parte) pe omniprezenţii vampiri, dar şi vârcolaci şi creaturi care mai de care mai ciudate (însă introduse în text nu doar pentru o paradă a ciudăţeniilor, cum am văzut de atâtea ori, ci cu un motiv bun!), plus o telepată.  Scurt şi la obiect: m-a fascinat întotdeauna! Şi deşi deja am citit zece volume din serie, tot mai vreau! Asta e semnul că acele cărţi au fost cu adevărat BUNE! Alt exemplu pozitiv: cărţile lui ANNE RICE. Puţin mai… stilate şi mai clasice din anumite puncte de vedere, dar, incontestabil, bine scrise!

Desigur, din pĂcate, părţile proaste sunt întotdeauna mai numeroase decât cele bune… O să iau primul exemplu care-mi vine în minte (şi care a fost picătura care a umplut paharul) şi anume ultima carte citită: RITUALUL, primul volum din seria CERCUL SECRET (şi ultimul pentru mine), scrisă de L.J. SMITH. Am citit cartea din două motive: primul – sinopsis-ul suna  bine – în special parte cu un sabat al vrăjitoarelor! (păcat că asta a fost singura parte luminoasă…), iar cel de-al doilea – am vrut să văd cum scrie L.J. SMITH (pentru că, hai să recunoaştem, s-a făcut mare varză cu ea – cred că e o ea – în ultima vreme). Dezamăgire cruntă! Primul lucru care a făcut cartea una dintre cele mai amare lecturi ever a fost stilul autoarei (ce mă îndoiesc că a avut vreo legătura cu traducătorul, care, după câte se vede, a încercat să mai salveze câte ceva, deşi era evident că nu e nimic de salvat). Nu ştiu nimic despre autoare şi nici nu intenţionez să aflu, dar judecând după modul în care scrie (bineînţeles, în comparaţie cu alţi autori ai aceluiaşi gen – mi se pare corect să fac această comparaţie) cred că e undeva în şcoala generală, sau poate în primul an de liceu (a nu se face generalizare – ex: Paolini a scris Eragon la 15 ani şi aceea a fost o carte cu adevărat bine compusă!). Apoi personajele sunt plate, în special protagonista, înscriindu-se în tiparul deja faimos de fată lipsită de popularitate, mediocră şi mototoală chiar, care accidental se îndrăgosteşte de tipul cu puteri supranaturale, iar acţiunea lipseşte cu desăvârşire! Deşi volumul e foarte scurt, l-am terminat în cam două săptămâni (şi asta pentru că pur şi simplu nu-mi place să las lucrurile neterminate).

Alt exemplu: NU PLÂNGE SUB CLAR DE LUNĂ, de HEATHER DAVIS. E de ajuns să spun că are cam aceleaşi probleme cu romanul de mai sus, lectura neputând fi descrisă decât ca banală.

Apoi CĂDEREA, primul volum din seria CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING, de LIZ BRASWELL, carte care cade în penibil mai rău decât celelalte două.

Cred că unora nu v-a scăpat faptul că aproape toate titlurile prezentate aparţin editurii Leda. Motivul e simplu: editura Leda, care obişnuia să publice cărţi (foarte) bune până acum vreo doi ani, a început să aducă pe piaţa românească o grămadă de… sincer, gunoaie. Există, bineînţeles, şi excepţii, aşa cum am arătat şi arătat. Deşi probabil vă gândiţi că apreciez seria VAMPIRII SUDULUI doar pentru că nu face parte din noul val, însă nu e aşa. Şi acest nou val are valorile lui, dar ele sunt infime în comparaţie cu eşecurile. Spre exemplu, o serie de  cărţi pe care o pot descrie oricând ca fiind remarcabilă, este FORŢELE RĂULUI ABSOLUT, a lui KELLEY ARMSTRONG. Romanele, trei la număr, pe lângă faptul că sunt bine scrise şi au personaje… tridimensionale (e primul termen la care m-am gândit), sunt şi pline de suspans, deloc previzibile şi, cred că cel mai important, genurile paranoramal şi romance sunt atât de bine împletite, încât cred că aproape orice cititor ar da credit autoarei.

În final (nu mai are rost să continui, pentru că oricum am impresia că lumea o să-mi sară-n cap din cauza acestui articol), ţin să precizez că nu faptul că sunt publicate cărţi proaste mă deranjează (fiecare e liber să citească ce doreşte), ci că, din cauza numărului lor, alte cărţi, inevitabil mai bune, sunt lăsate deoparte şi, prin urmare, eu (ca cititor) pierd şansa de a le citi (pentru că, trebuie să admitem, citeşti mai uşor în limba română decât în orice altă limbă – engleză în general, lucru foarte firesc de altfel).

That’s all folks!

P.S. – cine are chef de o povestioară fantasy, care NU are nimic de-a face cu vreun vampir :), click aici.