TWILIGHT: Breaking Dawn Part II final trailer

Deşi nu credeam c-o să spun prea curând (de fapt niciodată!) aşa ceva – uite un trailer la un film TWILIGHT care chiar mă face sa vreau să văd filmul! Trecând peste prima parte a trailer-ului, care seamănă destul de mult cu celelalte filme (sau cel putin cu primul, având în vedere că pe restul, uitându-mă doar la trailer, am decis să nu le vizionez), lucrurile arată surprinzător de bine. De fapt primul lucru care m-a făcut să cred că filmul nu va fi atât de… cheesy ca celelalte a fost faptul că am aflat că finalul a fost modificat faţă de carte (şi hai să fim serioşi, orice final ar fi mai bun decât ăla!). În plus, cică mor mai multe personaje. Deci… yes!

Acum: merită să mergi la cinema pentru ultimul film din serie? Asta rămâne de văzut.

Anunțuri

No more „paranormal romance”!!! Please!

Poate că mulţi dintre voi şi-au dat seama din titlu despre ce este vorba. Şi poate că la fel de mulţi aţi ajuns pe acest blog pe baza căutărilor genului literar (mda…) de mai sus, gen pe care l-am găsit mereu interesant… sau cel puţin îl găseam, înainte ca sute de variante nereuşite al unui original bine realizat să înceapă să apară pe rafturile librăriilor.

Nu mă înţelegeţi aiurea: îmi place să citesc o carte cu vampiri (vârcolaci, nemuritori, fantome sau ce mama naibii or mai fi!), atâta vreme cât:

1. Ideea e câtuşi de cât abordată în mod original.

2. Dacă lipseşte originalitatea, atunci cel puţin cartea să nu pară scrisă de un copil de clasa a cincea!

3. Romanul să aibă cantităţile de paranormal şi romance bine dozate (sa ne înţelegem – dacă arunci nişte vampiri-globuri de discotecă în scenă asta nu înseamnă că e paranormal!). Consider că tiparul fantasy-ului trebuie să fie vizibil, bine documentat şi, în măsura în care se poate, credibil!.

Dacă o carte are cel puţin una dintre cele trei ingrediente de mai sus, atunci poate fi definită, cel puţin din punctul meu de vedere, ca o lectură acceptabilă.

Acum, ca să nu o mai iau pe ocolişuri, să vă dau câteva exemple. Să începem cu cele bune: seria VAMPIRII SUDULUI (sau TRUE BLOOD, pentru cei cărora le place serialul), ce-i are ca protagonişti (cel puţin în mare parte) pe omniprezenţii vampiri, dar şi vârcolaci şi creaturi care mai de care mai ciudate (însă introduse în text nu doar pentru o paradă a ciudăţeniilor, cum am văzut de atâtea ori, ci cu un motiv bun!), plus o telepată.  Scurt şi la obiect: m-a fascinat întotdeauna! Şi deşi deja am citit zece volume din serie, tot mai vreau! Asta e semnul că acele cărţi au fost cu adevărat BUNE! Alt exemplu pozitiv: cărţile lui ANNE RICE. Puţin mai… stilate şi mai clasice din anumite puncte de vedere, dar, incontestabil, bine scrise!

Desigur, din pĂcate, părţile proaste sunt întotdeauna mai numeroase decât cele bune… O să iau primul exemplu care-mi vine în minte (şi care a fost picătura care a umplut paharul) şi anume ultima carte citită: RITUALUL, primul volum din seria CERCUL SECRET (şi ultimul pentru mine), scrisă de L.J. SMITH. Am citit cartea din două motive: primul – sinopsis-ul suna  bine – în special parte cu un sabat al vrăjitoarelor! (păcat că asta a fost singura parte luminoasă…), iar cel de-al doilea – am vrut să văd cum scrie L.J. SMITH (pentru că, hai să recunoaştem, s-a făcut mare varză cu ea – cred că e o ea – în ultima vreme). Dezamăgire cruntă! Primul lucru care a făcut cartea una dintre cele mai amare lecturi ever a fost stilul autoarei (ce mă îndoiesc că a avut vreo legătura cu traducătorul, care, după câte se vede, a încercat să mai salveze câte ceva, deşi era evident că nu e nimic de salvat). Nu ştiu nimic despre autoare şi nici nu intenţionez să aflu, dar judecând după modul în care scrie (bineînţeles, în comparaţie cu alţi autori ai aceluiaşi gen – mi se pare corect să fac această comparaţie) cred că e undeva în şcoala generală, sau poate în primul an de liceu (a nu se face generalizare – ex: Paolini a scris Eragon la 15 ani şi aceea a fost o carte cu adevărat bine compusă!). Apoi personajele sunt plate, în special protagonista, înscriindu-se în tiparul deja faimos de fată lipsită de popularitate, mediocră şi mototoală chiar, care accidental se îndrăgosteşte de tipul cu puteri supranaturale, iar acţiunea lipseşte cu desăvârşire! Deşi volumul e foarte scurt, l-am terminat în cam două săptămâni (şi asta pentru că pur şi simplu nu-mi place să las lucrurile neterminate).

Alt exemplu: NU PLÂNGE SUB CLAR DE LUNĂ, de HEATHER DAVIS. E de ajuns să spun că are cam aceleaşi probleme cu romanul de mai sus, lectura neputând fi descrisă decât ca banală.

Apoi CĂDEREA, primul volum din seria CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING, de LIZ BRASWELL, carte care cade în penibil mai rău decât celelalte două.

Cred că unora nu v-a scăpat faptul că aproape toate titlurile prezentate aparţin editurii Leda. Motivul e simplu: editura Leda, care obişnuia să publice cărţi (foarte) bune până acum vreo doi ani, a început să aducă pe piaţa românească o grămadă de… sincer, gunoaie. Există, bineînţeles, şi excepţii, aşa cum am arătat şi arătat. Deşi probabil vă gândiţi că apreciez seria VAMPIRII SUDULUI doar pentru că nu face parte din noul val, însă nu e aşa. Şi acest nou val are valorile lui, dar ele sunt infime în comparaţie cu eşecurile. Spre exemplu, o serie de  cărţi pe care o pot descrie oricând ca fiind remarcabilă, este FORŢELE RĂULUI ABSOLUT, a lui KELLEY ARMSTRONG. Romanele, trei la număr, pe lângă faptul că sunt bine scrise şi au personaje… tridimensionale (e primul termen la care m-am gândit), sunt şi pline de suspans, deloc previzibile şi, cred că cel mai important, genurile paranoramal şi romance sunt atât de bine împletite, încât cred că aproape orice cititor ar da credit autoarei.

În final (nu mai are rost să continui, pentru că oricum am impresia că lumea o să-mi sară-n cap din cauza acestui articol), ţin să precizez că nu faptul că sunt publicate cărţi proaste mă deranjează (fiecare e liber să citească ce doreşte), ci că, din cauza numărului lor, alte cărţi, inevitabil mai bune, sunt lăsate deoparte şi, prin urmare, eu (ca cititor) pierd şansa de a le citi (pentru că, trebuie să admitem, citeşti mai uşor în limba română decât în orice altă limbă – engleză în general, lucru foarte firesc de altfel).

That’s all folks!

P.S. – cine are chef de o povestioară fantasy, care NU are nimic de-a face cu vreun vampir :), click aici.

LORD LOSS, de Darren Shan

Fără să mai stau să inventez scuze penibile pentru lunga mea absenţă am să trec direct la treabă şi am să vă povestesc despre prima carte a lui Darren Shan pe care am citit-o: LORD LOSS (de aseamenea prima carte dintr-o serie de 10 volume, numită DEMONATA – de fapt titlul seriei este si motivul pentru care am citit acest roman).

LORD LOSS prezintă începutul aventurilor lui Grubbs Grady în lumea terifiantă a forţelor supranaturale. Totul începe într-o zi de miercuri (nu ştiu de ce, dar am o senzaţie de deja-vu), când Grubbs se pomeneşte cu mama sa la şcoală, furioasă peste măsură. Motivul: Grubbs fusese văzut fumând. Şi de aici începe coşmarul atât pentru el, cât şi pentru familia lui. După un scandal monstru şi o glumă cam exagerată (sau cel puţin aşa văd eu baia în măruntaie de şobolan), Grubbs se alege cu o pedeapsă de toată frumuseţea.

Cartea, deşi simplă ca idee, te ţine în suspans, fiind previzibilă decât spre final, când apare în scenă un micuţ (nu chiar) vârcolac. Dar oricum, dacă vă gândiţi că subiectul romanului lui Darren Shan este acesta, greşiţi. E mult mai complicat de-atât şi implică un adevărat joc al vieţii şi al morţii (la propriu!).

În privinţa stilului  de a scrie al lui Shan, acesta mi s-a părut cam simpluţ (cred că e cam puţin spus), însă, din fericire, foarte uşor de urmărit, mai ales pentru că este vorba de o carte în limba engleză (ca o comparaţie, stilul lui Tolkien în limba originală este pur şi simplu criminal – şi nu chiar în sensul bun!).

Alt lucru care mi-a plăcut este faptul că s-a simţit că autorul nu-şi „cocoloşeşte” personajele, mai ales pe Grubbs (ceea ce se întâmplă în majoritatea cărţilor adresate acestei categorii de vârstă) – îi ucide părinţii, îl bagă într-un sanatoriu (cu scene descrise destul de detaliat în ambele situaţii – pe cât de detaliat se poate într-o carte atât de scurtă: cam 270 pagini), apoi îl scoate doar pentru a-l arunca în lupta cu un demon psihopat care ar face orice numai să-l tortureze la nesfârşit… Chiar şi aşa, genul ar fi mai degrabă thriller decât horror. Sau cel puţin asta-i părerea mea.

Cu puţin noroc (care să învingă lenea) o sa traduc o părticică din carte şi o s-o pun pe blog, în caz că e cineva interesat.

And that’s all folks!

Titlul original: Lord Loss

Autor: Darren Shan

Editura:  HarperCollins

Nota dată de mine: 8,5 (din 10)

P.S. – Cine are chef de o scurtă povestioară cu zombi, click aici.

ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL, de Oliviu Crâznic

Păi, păi… nu am mai făcut de ceva vreme o recenzie, în special la o carte horror şi (cu atât mai special) la una care să-mi fi plăcut atât de mult. Sincer, fac discriminări atunci când citesc. Adică, în cazul de faţă, am fost foarte atent la scriere, cursivitate, etc doar pentru că autorul era român şi voiam să sancţionez câteva ceva, dar, surpriză, nu am găsit nimic. De altfel, despre domnul Crâznic ştiam câte ceva din articolele lui excelente pe temă mitologică şi istorică de pe site-ul Suspans.ro.

Deci, deci… deci s-o luăm de la capăt: totul începe cu o invitaţie de nuntă trimisă de marchiza Josephine de Lauras protagonistului, Arthur de Seranges, care, în ciuda împotrivirii iniţiale, acceptă (cu ceva ajutor din partea bunului său prieten, vicontele de Vincennes). Până aici toate bune şi frumoase. Arthur ajunge la castelul unde urma să aibă loc nunta (un loc destul de izolat: şi de aici începi să-ţi dai seama – dacă nu ai realizat deja din titlu – că ai de-a face cu o carte horror), îi întâlneşte pe invitaţi, mulţi şi variaţi (alegerea lor dovedindu-se mai târziu deloc întîmplătoare) şi dă peste un adevărat mister ce se cere a fi rezolvat. Da… toate bune şi frumoase, cum spuneam, atât doar că ce te faci când descoperi că nu poţi pleca dintr-un loc care, mai mult ca sigur, îşi va aduce moartea. Cu această situaţie se confruntă eroul, care este nevoit să străbată un adevărat labirint de intrigi, fiecare mai complicată decât cea anterioară, pentru a ajunge la adevăr… numai că, în cele din urmă, îşi dă seama că poate ar fi fost mai bine să rămână orb.

În privinţa personajelor, cred că preferatul meu a fost Albert de Guy, Închizitorul, probabil cel mai de temut invitat al marchizei, cu un caracter pe măsură!

Un alt lucru memorabil este documentarea pe baza căreia a fost construit romanul (iar Postfaţa este o dovadă mai mult decât concludentă). Şi fiindcă tot am amintit de Postfaţă, mărturisesc că am citit-o cu la fel de mult interes ca şi povestea în sine, pentru că subiectele mi s-au părut…. ei bine, pe gustul meu! Şi totodată am rămas cu convingerea clară că trebuie neaapărat să pun mâna pe cel puţin o carte de-a lui Aleister Crowley!!!

Ar mai fi de adăugat că stilul lui Oliviu Crâznic îmi aminteşte puţin de cel a lui Serge Brussolo, un alt autor de romane horror care mi-a plăcut foarte mult. În fine… concluzia este următoarea: ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL este o carte BUNĂ, ce nu ar trebui ratată… iar dacă o rataţi… ei, mai bine n-o rataţi! Chiar merită!

Titlu: Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

Autor: Oliviu Crâznic

Editura: Vremea

TRUBLOOD în ediţie hardback!

Din 2011, seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris va apărea în ediţie cartonată cu supracopertă

Da, aţi citit bine, e o veste care sper să-i bucure pe fanii împătimiţi ai seriei Vampirii Sudului. Datorită succesului de piaţă al carţilor şi al câtorva sugestii primite pe blog, ne-am decis sa reluăm publicarea seriei în ediţie cartonată cu supracopertă.

Prin ianuarie-februarie va apărea primul volum, “Morţi până la apus”. Mai mult, întrucât aveam două variante de copertă pentru acest prim volum, supracoperta va fi faţă-verso, putând fi utilizată după placul vostru într-o variantă sau alta. Formatul va fi cel de 13×20 cm, mai potrivit pentru cartea cartonată.

Volumul va avea 384 de pagini şi va costa 44,90 lei, preţ de listă.

Precomenzile vor beneficia, aşa cum v-am obişnuit, de 25% reducere, prin urmare veţi putea cumpăra cartea cu 33,68 lei.

În imagine vă prezentăm un dummy (o machetă), cu supracoperta pusă atât pe faţă, cât şi pe verso.

Sursa: Blogul Editurii Leda

SUPERNATURAL – sezonul 6!

Dap, a inceput sezonul sase (Si ultimul din pacate!!) al SUPERNATURAL. Pentru cei ce nu stiu despre ce vorbesc, aveti mai multe informtii aici, aici si aici. Si acum, revenind la sezonul sase, deja au aparut doua episoade, unul chiar vinerea aceasta.

Primul lucru care m-a impresionat. Noul opening:

Imi place atat de mult sunetul de sticla sparta! Apoi, un alt lucru de apreciat este talentul noului regizor, desi Eric Kripke inca se mai ocupa de serial. Acum, pentru inceput… sau al doilea incepu, aveti mai jos promo-ul de la ptimul episod al sezonului 6:

Acest episod incepe destul de ciudat pentru un fan al serialului. Foarte… obisnuit. Cu Dean ducand o viata FOARTE normala alaturi de Lisa si pustiul ei, Ben. Si uite asa trece un an si la un moment dat Dean incepe sa se gandeasca ca tot cosmarul luase sfarsit. Si atunci se intampla, toate deodata, intr-un val: intoarcerea lui Sam si a bunicului lor ce fusese ucis, plus o banda de vanatori si noi rude de care Dean nu avea habar si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, apar si djinni, care ii indeplinesc fostului vanator cele mai mari temeri. Una peste alta, a fost un episod pe cinste, desi multi nu l-au apreciat. Cu toate acestea, comparand cu episodul al doilea, pe care tocmai l-am vizionat, cam decade…

Acum al doilea episod. Incepem, bineinteles, cu promo-ul:

Inceputul acestui episod a fost de-a dreptul halucinant. Si finalul a fost si mai si. Pe scurt: un nou caz, unul mai ciudat decat altele, skinwalker-i… sau mai mult de atat. Si o multime de secrete. Samuel (bunicul) se pare ca ascunde o multime de secrete, Dean nu are incredere in el, dar nici in Sam, neavand nicio explicatie pentru subita lor intoarcere. In acelasi timp, relatiile lui Dean cu Lisa si Ben incep sa se raceasca, iar acesta isi da seama ca stand langa ei nu face decat sa-i puna in pericol. Si cu acest episod, pot spune ca SUPERNATURAL e din nou pe val. Si asta se vede si din rating-ul obtinut!

Si, ca sa inchei frumos, va las promo-ul pentru al treilea episod si o melodie pe care fanii acestui serial o stiu cu siguranta!

Da! Cas se intoarce!!!!!!!!!!!!

KANSAS – Carry on my wayward son

Doctor Who (4SR)

Deci, m-am intors. Din fericire pentru mine, din pacate pentru voi! M-am pierdut cam doua luni printr-o padure si asa se explica absenta mea… sau nu, era ceva legat de vikingi, dar oricum, ce come back mai bun decat cu un articol SR. Pentru cei ce nu stiu, asta inseamna „Serial Recomandat”. Adica eu va recomand un serial ce mi se pare bun – sau foarte bun – si voi va uitati la el – daca vreti, bineinteles!

Asa, deci am hotarat sa va povestesc despre proaspata mea obsesie – sau megaobsesie mai bine zis: DOCTOR WHO, o serie tv ce a facut furori pana si in Romania!

Actualul DOCTOR WHO, un remake dupa serialul omonim din 1963, are pana in prezent cinci sezoane, plus unul suplimentar cunoscut ca „unknown season” si un al saselea sezon este programat pentru luna decembrie a acestui an. In plus, s-au facut si filme, deci aveti ce sa vizionati. Si daca tot am ajuns la asta, un astfel de film va fi maine, 7 septembrie, de la ora 23:50 (da, cam tarziu, dar merita!) pe AXN SCI FI – programul care difuzeaza aventurile Doctorului. Filmul, tradus la noi ca DOCTOR WHO: CROAZIERA – in original DOCTOR WHO – VOYAGE OF THE DAMNED, are 72 de minute si prezinta o poveste a… Titanicului spaţial. Deci… irezistibil (chiar daca nu ma dau in vant dupa TITANIC).

Acum sa va povestesc despre serial. Povestea este cea a Doctorului, ultimul din măreţii Stăpâni ai Timpului, si a Tardisului sau, o masina a timpului deghizată sub forma unei cabine de politie – dar care este muuult mai mare in interior. Intr-unul dintre episoade Doctorul este descris ca „cel care arde in centrul timpului”. Frumos, nu? Si de-a lungul sezoanelor, fiecare de doar 13 episoade (lucru foarte enervant!), Doctorul are mai multi insotitori, dintre care cel mai mult se evidentiază Rose Tyler (Billie Piper) si Martha Jones (Freema Agyeman). Pe Rose o aveti in poza de mai sus, iar pe Martha in cea de mai jos.

Doctorul, care in primul sezon este jucat de Christopher Eccleston, este stapanul spatiului si al timpului, cel care previne toate marile catastrofe, sau cel putin incearca. Din cel de-al doilea sezon Christopher este inlocuit de David Tennant, care s-a dovedit a fi Doctorul perfect! Atat de amuzant incat am ras in hohote!

Stiu serialul de cativa ani si cu toate acestea nu m-am dat niciodata in vant dupa el… pana acum! Sunt atat de obsedat incat aproape ca am facut rost de toate episoadele! Deci, daca vreti sa urmariti si voi DOCTOR WHO, AXN SCI FI va sta la dispozitie in fiecare seara de luni pana vineri de la ora 00.00, cu cate doua episoade de aproximativ 60 de minute fiecare! A, am uitat sa va spun ca muzica pentru serial a fost creata de TWO STEPS FROM HELL, care au realizat soundtrack-uri si pentru filme ca STAPANUL INELELOR, PRINTUL DIN PERSIA, INFRUNTAREA TITANILOR si multe alte filme care au facut istorie? Da, probabil ca am uitat. Uitati mai jos opening-ul de la DOCTOR WHO si un tailer.

DOCTOR WHO – Opening

DOCTOR WHO – Trailer season 3

Deci, uitaţi-va! Ce mai asteptati?!