THE SPOOK’S BLOOD (SÂNGELE VRACIULUI), de Joseph Delaney

the-spooks-blood-book-10

Pentru început, salutări tuturor! Numele meu este Andrei şi probabil mă veţi mai vedea pe aici de acum înainte. Sunt nou la capitolul recenzii, aşa că fiţi blânzi :).

Acum, revenind la carte, am cumpărat-o de curând şi am citit-o în timp record. Nici nu e de mirare, având în vedere că a zecea carte din CRONICILE WARDSTONE e plină de aventură şi de acţiune, ca de altfel toate romanele lui Delaney. De asemenea, ţin să menţionez ca lecturarea cărţii în engleza a fost o idee cât se poate de bună. Poate că e varianta mai dificilă, dar originalul e, ca de obicei, cel mai bun.

În ceea ce priveşte povestea propriu-zisă, în acest  volum Tom, alături de Vraci  şi de Alice, se întoarce din Irlanda în Comitat, după aventurile care l-au condus la Sabia Destinului (cred că asta e traducerea pentru the Destiny Blade) – care va avea un rol de jucat şi în cartea de faţa.

Volumul debutează cu imaginea Comitatului, sau a ceea ce a mai rămas din el în urma războiului. Cei trei reconstruiesc locuinţa distrusă a Vraciului, iar conflictul real începe în momentul în care în scenă apare unul dintre foştii ucenici ai Vraciului, Judd, care se dovedeşte a nu fi chiar ceea ce pare. Povestea îi poartă pe eroii noştri (scuzaţi formularea-clişeu), în cele din urmă, într-o confruntare cu un grup de vrăjitoare, originare din România (!!!), ce doresc trezirea lui Sisicoi (dubios nume), un vampir străvechi şi unul dintre cei mai puternici slujitori ai Diavolului.

Ceea ce atrage cel mai mult la SÂNGELE VRACIULUI, zic eu, sunt mizele foarte mari şi urmările anumitor acţiuni, unele de-a dreptul şocante şi implicând personajele principale care, de obicei, au parte de un anumit statut de siguranţă (fără să ofer vreun spoiler, vă invit să priviţi imaginea Vraciului de pe copertă).

În volum apar personaje noi şi vechi, unele pentru a oferi avertismente (care nu sunt chiar atât de surprinzătoare, deşi rămân la fel de şocante – iar aici vorbim despre Alice), iar altele pentru a le primi; unele pentru a întinde capcane, iar altele pentru a le cădea pradă.

Acţiunea e bine dozată, Delaney scrie la fel de bine ca întotdeauna, deci per total avem aici un volum grozav! Mai multe nu vă spun. Vă rămâne vouă să cumpăraţi cartea şi să o citiţi. Până atunci vă las (sper eu) entuziasmaţi!

Titlul original: THE SPOOK’S BLOOD

Titlul în română: SÂNGELE VRACIULUI

Editura (la care se va publica probabil prin toamnă, odată cu filmul după prima carte): Corint Junior

Autor recenzie: Andrei

CRONICILE WARDSTONE 9 + coperta pentru cartea adiţională EU SUNT GRIMALKIN!

Deci, Delaney s-a răzgândit puţin în privinţa împărţirii carţilor pe serii (principale şi adiţionale), astfel că EU SUNT GRIMALKIN va face parte din seria adiţională POVEŞTILE VRACIULUI, din care mai fac parte AMINTIRILE VRACIULUI, POVEŞTILE VRACIULUI: VRĂJITOARELE (publicate şi la noi), BESTIARUL VRACIULUI, EU SUNT GRIMALKIN şi EU SUNT ALICE.

Oricum, tot umblând astăzi pe net am dat peste ceea ce va fi cu siguranţă coperta pentru EU SUNT GRIMALKIN în România:

“Eu sunt Grimalkin şi i-am ales deja pe cei pe care-i voi ucide…”

Grimalkin şi-a făcut o adevărată obsesie din dorinţa a-l distruge pe Diavol, vinovat de brutala asasinare a fiului ei.

Alăturându-şi forţele cu cele ale Vraciului şi ale ucenicului său, Tom, este acum pe fugă, iar misiunea ei s-ar putea dovedi mortală; trebuie să înlănţuiască spiritual Diavolului odată pentru totdeauna, cu orice preţ.

Prin urmare, CRONICILE WARDSTONE vor avea un total de 10 cărţi în seria principală, plus cele 5 adiţionale.

Până una alta a apărut coperta americană pentru cartea a noua, SPOOK’S BLOOD, sau SÂNGELE VRACIULUI, copertă care, bineînţeles, nu va fi folosită la noi. Totuşi, nu se poate spune că nu arată grozav.

Timpul se scurge pentru Tom Ward. Bătălia sa finală împotriva Diavolului se apropie, iar ucenicul Vraciului nu s-a simţit niciodată mai nesigur în misiunea sa. E singur şi înfricoşat, iar Diavolul plănuieşte să-l trimită pe cel mai puternic dintre servitorii săi după el – Sisicoi (stupid nume!), un Zeu al Vampirilor (din România!) mai feroce decât orice a înfruntat vreodată. Tom trebuie să-şi pună la bătaie propria viaţă pentru a împiedica bestia să pătrundă în această lume, realizând în acelaşi timp că distrugerea finală a Diavolului ar putea implica un dacrificiu mai mare decât şi-ar fi imaginat vreodată… Aceasta este seria de cărţi care a inspirat fimul „The Seventh Son” („Al şaptelea fiu”), ce va apărea în curând, avându-i în rolurile principale pe Jeff Bridges, Ben Barnes şi Julianne Moore.

Şi că tot veni vorba de film, el îşi va face debutul în cinematografele din Statele Unite pe data de 18 octombrie 2012 (asta dacă cei de la Warner Bros, care deţin drepturile de ecranizare, nu-l mai amână) – trebuie să admit că am mari aşteptări de la cei de la WB. Cu Harry Potter au reuşit să nu o dea în bară, aşa că să sperăm că vor menţine linia.

A apărut DESTINUL VRACIULUI, cartea a 8-a din CRONICILE WARDSTONE!

De fapt, cartea propriu-zisă nu a apărut încă, dar pagina de precomandă DA:). Cartea este tradusă de de Adrian Deliu (Slavă Domnului că cei de la Corint nu au schimbat traducătorul!), are 384 de pagini şi poate fi precomandată de aici, cu o reducere de 25% (deci va costa cam 30 de lei) şi cu taxe poştale gratuite.

„De-acum, îi aparţii spadei.

Şi-i vei aparţine până în ziua morţii tale…”

         Vraciul, Tom şi Alice au pornit în călătorie spre Irlanda, fugind de războiul din Comitat. Acolo, Tom trebuie să facă faţă unui grup de magi diabolici, disperaţi să se descotorosească de Vraci şi de ucenicul său şi să-şi sporească propriile puteri întunecate.

         Primejdioasa lui misiune împotriva magilor îl mână pe Tom spre Sabia Destinului: o spadă cu o latură întunecată şi însetată de sânge… Unicul lucru care-i apărase până acum pe Tom şi pe Alice fusese fragilul urcior cu sânge – dar oare arma aceasta nouă îi va oferi lui Tom vreo şansă în lupta împotriva Diavolului?

         Dacă e să scape cu viaţă, el va avea nevoie de pregătire şi o singură persoană îl poate ajuta – Grimalkin, vrăjitoarea asasină. Întuneric împotriva Întunericului…

So, enjoy!

Cronicile Wardstone 8 şi 9

Seria de top a Corint Junior are deja o continuare peste hotare (şi o a noua carte în pregătire), continuare care va apărea în şi în limba română anul acesta.

Volumul cu numărul opt din seria bestseller a lui Joseph Delaney a debutat în iunie 2011 peste hotare şi probabil va apărea şi la noi cât de curând, undeva prin toamnă, dat fiind succesul cărţilor. Romanul se numeşte THE SPOOK’S  DESTINY (Destinul Vraciului) în Marea Britanie (denumire care va fi cu siguranţă prealuată şi în România) şi RAGE OF THE FALLEN (Mânia/furia celui căzut) în Statele Unite. Au fost deja eliberate trei variante de copertă – prima pentru SUA, iar următoarele două pentru Marea Britanie.

Ediţia românească va avea următoarea copertă (nu am reuşit să descarc poza, deci va trebui să utilizaţi link-ul catre ebay.co.uk)

Thomas Ward este de pe acum ucenicul Vraciului de trei ani. A luptat cu stafii, vrajitoare, demoni şi chiar cu stăpânul întunericului însuşi şi are în continuare o mulţime de duşmani: Diavolul e pe urmele lui, aşteptând doar un moment de slăbiciune; înfricoşătoarea Morrigan, zeiţa vrăjitoarelor, l-a avertizat să nu mai pună niciodată piciorul pe teritoriul ei, Irlanda.

Dar acum războiul se dă în propria lui ţară (Marea Britanie), iar Tom şi prietenii săi, Alice şi Vraciul, trebuie să se îndrepte spre Irlanda, unde întunericul e dezlănţuit. Nimeni nu e de încredere. Va putea oare Tom să învingă creaturile care îl vânează atât de aprig?

În plus, al nouălea din cele douăsprezece volum stabilite este în pregătire, urmând să fie lansat în afară pe 6 octombrie 2011. Dar există o veste şi mai bună: cartea o va avea ca şi protagonistă pe teribila vrăjitoare asasină Grimalkin (personajul meu preferat, că tot veni vorba), după cum sugerează şi titlul: SPOOK’S I AM GRIMALKIN.

“Eu sunt Grimalkin şi i-am ales deja pe cei pe care-i voi ucide…”

Grimalkin şi-a făcut o adevărată obsesie din dorinţa a-l distruge pe Diavol, vinovat de brutala asasinare a fiului ei.

Alăturându-şi forţele cu cele ale Vraciului şi ale ucenicului său, Tom, este acum pe fugă, iar misiunea ei s-ar putea dovedi mortală; trebuie să înlănţuiască spiritual Diavolului odată pentru totdeauna, cu orice preţ.

*La început fanii au avut o mică incertitudine despre cum este construită seria (cartea nr. 9: SPOOK’S I AM GRIMALKIN; cartea nr. 10: THE SPOOK’S NINE; cartea nr. 11: I AM ALICE; cartea nr. 12: THE SPOOK’S TEN), astfel încât Joseph Delaney a postat pe blogul personal un articol, în iunie 2011, conform căruia SPOOK’S I AM GRIMALKIN şi I AM ALICE (a unsprezecea carte din serie) nu vor face parte din seria spin-off THE SPOOK’S STORIES (Poveştile Vraciului), ci vor spune părţi ale poveştii relatate mai întâi de către Tom. Astfel, Cărţile Vraciului vor avea un total de zece volume, dar întrega serie va cuprinde douăsprezece. (sursa: Wikipedia)