BREASLA DEGUSTĂTORILOR şi AXOLOTL ROADKILL, în curând la Litera!

Două noi cărţi, foarte bine primite de critici, ce vor aparea în curând sub sigla editurii Litera.

BREASLA DEGUSTĂTORILOR de Susannah Appelbaum (vol. 2 din seria Otrăvurile din Caux)

Sunt nevoiti ca, inaintea fiecarei mese, sa se intrebe daca mancarea nu este cumva… otravita!

Poison Ivy şi prietenii ei caută o scăpare magică prin care să salveze viaţa regelui Verdigris de boala misterioasă care l-a cuprins şi să scape poporul din Caux din ghearele maleficei bresle a degustătorilor. Dar poate Ivy să-l găsească pe rege înainte ca breasla să o găsească pe ea?

Pentru cei cu un nivel decent de cunoastere a limbii engleze, puteti citi pe pagina site-ului Amazon dedicată cărţii, primele patru capitole.

AXOLOTL ROADKILL de Helene Hegemann

„Vietile oribile sunt un dar dumnezeiesc”, asta scrie Mifiti, în vârstă de 16 ani, în jurnalul ei. Încă de la moartea mamei sale a trăit în Berlin, într-o stare din ce în ce mai pronunţată de haos. Diagnosticată ca un copil problematic,”instabil emoţional”, ea ajunge să cunoască viaţa de noapte din Berlin, trăind într-o ceaţă a sexului, drogurilor şi „culturii” de club. Ce o face pe Mifti diferită este hipersensibilitatea ei şi curiozitatea în legătură cu o generaţie mai în vârstă, care nu pare a fi capabilă să-şi îngrijească odraslele. Sfâşiată între genialitate şi nebunie, se adânceşte în limbajul adulţilor, în opiniile lor preconcepute şi în ceea ce ea numeşte „decăderea generală a lumii lor, unde goana după prosperitate a dus la neglijenţă.”