Concurs SĂRUTUL MORŢII

UPDATE: Câştigătorii concursului sunt Andrei Cumpănaş si Scutaru Georgiana Cristina. Va rog sa-mi trimiteti datele voastre personale la adresa de e-mail de mai jos. 

Yap, avem un alt concurs, de această dată sponsorizat de editura Tritonic şi de Oana şi Andra, autoarele romanului, cărora ţin să le mulţumesc foarte mult! Premiul: două exemplare din SĂRUTUL MORŢII (despre carte v-am vorbit aici), semnate de cele două scriitoare!

Pentru a putea câştiga cartea trebuie doar să trimiteţi un e-mail la adresa magykhurinsbookskingdom@yahoo.com cu numele vostru şi titlurile a trei cărţi scrise de Oana Stoica-Mujea (altele decât aceasta).

Concursul se va încheia duminică, 7 august, la ora 20:00. Mult noroc!

SĂRUTUL MORŢII, de Oana Stoica-Mujea şi Andra Pavel

UPDATE: Am refacut lista cu melodii pentru lectură, pentru ca am vazut ca este destul de populară. So, take a look!

Deci am promis o recenzie, la început mai mult din prietenie, dar apoi mi-am dat seama ce am ratat aşteptând tocmai pana acum să citesc acest thriller. De fapt ar fi greşit să-l numesc numai thriller pentru că, după cum au declarat şi autoarele, aceasta carte nu îmbină numai stilurile thriller-poliţist, ci si fantasy, sf (putin), romance. Cu alte cuvinte e o harababura de chestii care dau naştere unei lecturi lungi (430 de pagini cu un scris destul de mic), dar cât se poate de atractive.

Cartea le are ca protagoniste pe Anastassia Marinescu şi Ioalanda ştireanu, amandoua având un caracter foarte puternic (după cum veţi observa şi singuri). Ca să vă faceţi o primă idee despre carte, iată tagline-ul de pe copertă: „Anastassia Marinescu este asasin profesionist, Ioalanda Ştireanu este ofiţer de poliţie. Ce se va întâmpla dacă se întâlnesc?” Iar răspunsul vi-l dau eu: o nebunie! La modul cât se poate de serios.

Dacă numele celui de-al doilea personaj v-a sunat cunoscut, este de înţeles, având în vedere că Lala Ştireanu este şi personajul principal al cărţilor INDICII ANATOMICE şi PARFUMUL VĂDUVEI NEGRE, ambele apărute sub sigla editurii Tritonic.

Revenind la cartea de faţă, aceasta începe tare (la propriu – „Alerg. Glonţul aproape m-a nimerit. A trecut la un milimetru de urechea mea stângă.”) şi se termină tot tare. Romanul debutează cu o urmărire, cea fugărită fiind nimeni alta decât Anastassia. Dacă nu veţi înţelege prea multe din primele pagini, atunci o să-mi împărtăşiţi problema. Oricum, lucrurile se clarifică pe parcurs.

Ritmul e alert şi te ţine prins de carte iar acţiunea este cât se poate de complexă. Poate prea complexă! Asta ar fi cam singura problemă a acestui roman. Are atâtea răsturnări de situaţie şi întâmplari cu „chichiţe” că la un moment dat trebuie să citeşti unele parţi de două ori pentru a pricepe cum trebuie. În rest, numai de bine.

Un alt lucru laudabil ar fi zona pe care se „întinde” acţiunea. Multe, multe locaţii şi surprinzător de bine descrise, chiar dacă uneori am avut impresia că detaliile se îngrămădesc doar pentru a spori caracterul realist al scrierii.

Ca să fiu sincer, am avut câteva reţineri în a recenza această carte, atât înainte, cât şi după citirea ei. Înainte îmi spuneam că e foarte mare şi nu voi avea timp să o citesc, căci vor interveni alte lecturi mai… prioritare (nu a fost cazul, având în vedere că în mai puţin de trei zile am devorat cartea!), iar după am avut îndoieli că voi putea apela  la modul meu clasic de a scrie o recenzie: adică să povestesc o parte din carte şi să-l las pe cititor să descopere restul. Si am avut dreptate. Actiunea e prea complicata pentru a fi povestită. Dacă ar fi să descriu cartea în câteva cuvinte (într-un mod total insuficient) ar fi o urmărire continuă (atât la propriu, cât şi la figurat).

Oricum, vă las pe voi să descoperiţi ce ascunde cartea celor două autoare. Lectură plăcută!

Titlul românesc: Sărutul morţii

Autori: Oana Stoica-Mujea şi Andra Pavel

Editura: Tritonic

SĂRUTUL MORŢII, în curând la Tritonic + surpriză!

Yap, numai veşti bune. Aveti mai jos si coperta completa:

Sarutul Mortii

Cartea, scrisa de Oana Stoica-Mujea si Andra Pavel, va aparea cel mai probabil inainte de Pasti, deci vom avea ce citi de sarbatori!

Si surpriza consta in apropiata aparitie a urmatoarelor doua carticele:

BUNNY DETECTIV, de Oana Stoica-Mujea

MAGIE INTR-UN PAHAR CU APA, de Ivona Boitan

Deci inca doua viitoare ilustratii pe rafturile bibliotecii mele!

O nouă întâlnire scriitoricească + Orci!

SUNT RĂZVAN ŞI CITESC!!!!! (Îi rog pe toţi bloggerii care vizitează acest site să preia aceasta iniţiativă şi să includă în articolele lor numele propriu şi mesajul de mai sus.)

După ce ieri am participat la un cenaclu destul de… hmm, neinteresant, ziua de azi s-a dovedit a fi una foarte bună. De ce? Păi în principal datorită faptului că Oana s-a hotărât să viziteze Curtea de Argeş şi deci am avut parte de o nouă discuţie „face to face” cu autoarea seriei DINASTIILE!

Şi am discutat multe: despre cărţi, muzică, filme şi altele… Sper că „restaurantul” unde am bătut-o la cap pe Oana cu întrebările mele i-a fost pe plac. Că mie mi-a plăcut. Am mai fost pe-acolo şi mă voi mai duce. Un loc perfect de ieşit cu prietenii… Oricum, revenind la întâlnirea scriitoricească, Oana mi-a făcut şi un cadou pentru care îi mulţumesc mult de tot: un exemplar semnat din REGINA ARKUDĂ ŞI AMULETELE PUTERII, a treia carte din seria DINASTIILE!

Fraa isi ridica privirea. Trupuri pavau cararea ei. Lesuri cazute in lupta. Mirosul mortii o ineca. Sangele curs pictase iarba, iar dincolo, spre Mnemess, nici pic de praf nu se mai ridica in zare, doar moartea. Tipa, dar nimeni nu avea sa o auda. Privi in jur, nimeni nu mai era in viata. O ultima arkuda privi spre ea inainte sa-si dea duhul. Nimeni, nimeni nu scapase. Doar ea. Ea, ca o adevarata regina, stiuse sa ramana in viata pana la capat. Se sfarsise. Jocul demonic se incheiase. Razboiul apusese in acelasi timp cu cercul solar. Acum si el, soarele, isi revarsa razele rosii peste trupurile inmarmurite. Zeii ii raspundeau cu un astru insangerat. Si atunci, totul i se paru cu atat mai macabru. Mai trist. Mai plin de nimic. Nici un suflu. Doar moarte.
Fraa isi pleca fruntea. Isi atinse talismanul. Poate ca zeii o incercau. Poate ca o doreau in viata cu un motiv anume. Privi din nou in jurul ei: pitici, arkuzi si vesnicii dusmani, cu totii rugandu-se la picioarele ei in somnul mortii. Shar’hanii isi incercasera norocul, inca o data. Doar ea fusese acolo sa le raspunda, doar ea si rasa piticeasca. Acum toti erau morti. Poporul ei nu mai era. Tot ceea ce mai ramasese din el, nu ii mai era de nici un ajutor. Si acum, in ce parte avea sa o apuce? La ce usi avea sa bata si cine avea sa ii mai raspunda? Ar fi vrut sa planga sau, cel putin, sa isi lase picioarele sa se odihneasca. Dar nu avea sa zaboveasca, dorinta mortii ar fi cuprins-o. Si nu asta era sfarsitul. Nu inca, nu acum.

Şi, pentru cei ce nu ştiu încă, o veste bună: de câteva zile, la Nemira a apărut cel de-al doilea volum din seria ORCII, a lui STAN NICHOLLS, LEGIUNEA TUNETULUI (detalii despre volumul unu aici).

Razboiul a aruncat taramul Maras-Dantia in haos. In timp ce armatele isi strang randurile, Stryke si banda sa de orci se refugiaza din calea tuturor. Destinul orcilor trebuie salvat, si totul depinde de obiectele magice legate de originea raselor stravechi – uniunea celor cinci totemuri ii poate elibera pe orci din sclavie. Dar pe masura ce luptatorii lui Stryke cad unul cate unul prada unor dusmani de cosmar, pentru semintia orcilor si pentru Maras-Dantia se apropie sfarsitul.

„Ce obtii cand combini o ceata rebela de orci, cinci obiecte ciudate ale caror puteri sunt necunoscute si o vrajitoare paranoica, insetata de razbunare si pasionata de ritualuri sangeroase? O poveste deosebita despre magie, creaturi fantastice si rase mitice!” Todd Richmond, SF Site Reviews

„Renasterea stralucita a legendei orcilor, aceasta cenusareasa a genului fantasy.” Barry Forshaw, Starlog

Întâlnire scriitoricească…

Şi da, am avut o zi fenomenală! De ce? Păi în sfârşit am cunoscut-o personal pe Oana! A meritat să o bat la cap aproape două săptămâni!

Bineînţeles, au existat peripeţii, începând încă dinainte de întâlnire. Oana vă spune totul aici, inclusiv ce s-a întâmplat după plecare. Încă mă mai prăpădesc de râs! 😀

Cred că am pus mai multe întrebări cu această ocazie decât îmi trecusem iniţial pe lista uitată acasă! O, şi încă ceva, Oana are o răbdare de fier. Nu de alta, dar cunosc persoane care mi-au spus „Dar mai taci!” după primele 10 minute de discuţie!

A, şi atât eu, cât şi Andra am primit autograf pe PARFUMUL VĂDUVEI NEGRE!! Da, victorie totală!

Acum vă las, întâlnirea mi-a trezit un chef nebun de scris!

PARFUMUL VĂDUVEI NEGRE de Oana Stoica-Mujea

Deci wow! Deci wooow! Ieri, când mi-am luat revista Flacăra (penultimul exemplar, căci ultimul l-a luat Andra), am fost puţin dezamăgit pentru că volumul era puţin mai mic decât îmi imaginasem eu… dar de un lucru nu am ţinut cont: autoarea este Oana!! Ieri, cum am fost îngrozitor de ocupat, n-am apucat să citesc nimic. În schimb astăzi, începând de la ora 16:15 am citit aproape neîntrerupt până acum, ora 22:04. Pur şi simplu nu am putut lăsa cartea din mână!

PARFUMUL spune povestea Iolandei Ştireanu, sau, mai simplu, a Lalei. Protagonista are un caracter de-a dreptul senzaţional, astfel încât e imposibil să nu o iubeşti! Să spui că este o femeie puternică ar fi mult prea puţin!

Întâmplările sunt foarte credibile, asta poate şi datorită faptului că în carte sunt prezente persoane cât se poate de reale… mai mult nu spun, citiţi şi veţi vedea! Mare parte a acţiunii cărţii se petrece în jurul unei cabane dintr-o zonă montană, loc pe care Lala îl urăşte profund. De fapt, tocmai datorită acestor opinii radicale romanul capătă şi o tentă comică. Pot să spun că uneori am râs cu lacrimi şi alteori am fost peste măsură de tensionat.

Oricum, să vă mai spun câte ceva despre carte. În această cabană are loc o întâlnire a câtorva bloggeri foarte cunoscuţi, printre care şi doi care deţin date compromiţătoare cu privire la anumite „activităţi” ale primului-ministru, ce nu erau înscrise în fişa postului… Cei doi bloggeri trebuie protejaţi, asfel intrând în scenă Lala, care are o reacţie foarte „normală” la aflarea noii ei misiuni – din nou, citiţi şi vedeţi!

Cartea are tot ceea ce-i trebuie unui roman poliţist pentru a fi un bestseller: răpiri, arme, glume bune şi un sfârşit de dreptul uluitor!

Mie îmi mai rămâne un lucru de făcut: să-mi cumpăr cât mai curâmd INDICII ANATOMICE, primul volum din seria ce o are ca protagonistă pe Lala.

Şi vouă vă rămâne tot un singur lucru de făcut: citiţi, citiţi, citiţi!

Titlu: Parfumul văduvei negre

Autor: Oana Stoica-Mujea

Editura: Crime Scene/Tritonic

Nota dată de mine: + + + + + (din 5, cartea a fost extraordinară!)

P. S.  – Oana, vreau neaapărat un autograf!!!

P. P. S. – În sfârşit am mai postat şi eu ceva aici.

REGINA ELFA de Oana Stoica-Mujea

Deci, deci, deci… Deci tin sa mentionez ca aceasta carte este FANTASTICA! De mult nu am mai intalnit un roman care sa ma captiveze intr-atat. Atat de profund, atat de… OK, trebuie sa ma opresc putin aici. REGINA ELFA m-a surprins in primul rand prin profunzime! Pot spune fara nicio urma de indoiala ca de la TOLKIEN nu am mai intalnit un asemenea mod de a scrie.

regina-elfa_rgb1A, si apropo de asta, as vrea sa-i cer scuze OANEI daca am ofensat-o cumva. Nu de alta, dar cunosc o persoana (ghiciti cine :)) care considera asemanarea stilului sau cu cel al lui TOLKIEN o jignire… si eu care incerc sa obtin modul acela de a scrie de aproape doi ani! Oricum, am deviat de la subiect…

REGINA ELFA debuteaza cu un sinopsis foarte interesant – mai degraba intrigant -, dar care nu poate fi inteles decat dupa citirea unei anumite parti din carte. Actiunea se invarte in jurul cautarii reginei elfilor, Yassuna, deoarece niciun vlastar cu sange regal nu se mai nascuse in ultimele decenii, iar poporul elfilor decazuse de la maretia de odinioara.

Dat fiind principiul fundamental al vietii elfesti/elpide (prefer ambii termeni) – da, vorbesc despre acea… viata luuuunga – intriga se desfasoara dincolo de orice limite temporale, deci ne putem astepta la complexitate!

Cautarea Yassunei necesita eforturi sustinute din parte lui Voron, iar in aceasta calatorie ne sunt infatisate fiinte ciudate cu caractere si mai ciudate, complexe si dominate de lacomie sau de propriile interese, dar si binevoitoare.

Trebuie inteles ca romanul de fata insista pe partea… intunecata a mintii umane… ops, am gresit, nu numai a celei umane! Astfel isi face aparitia asa-numitul joc psihologic, care de altfel este foarte intens. Deci puteti sa va asteptati la o privire ampla asupra existentei, lucru extrem de interesant in cazul unui nemuritor.

Gata, orice as mai spune e inutil. Trebuie sa cititi cartea aceasta! E nemaipomenita!

Titlu: Regina Elfa

Autor: Oana Stoica-Mujea

Editura: Tritonic

Nota data de mine: + + + + si 1/4 (din 5)

 

Ravencloud

Se misca usor, atenta pana si la cel mai mic sunet. Negura o inconjura din toate partile, iar durerea si agonia ii strangeau inima ca o gheara, necrutatoare, cruda, lipsita de orice urma de mila. Alerga pe cat o tineau puterile de repede, tinandu-se cu mana de umarul din care i se prelingeau firisoare stacojii, peste degetele ce incepusera sa-i amorteasca din cauza durerii. Stia ca daca o vor prinde, sfarsitul se va strange in jurul ei asemenea unui lant, ranind-o, zdrobind-o, strivind-o… nu putea lasa sa se intample asa ceva, pur si simplu nu putea! Nu dupa cate facuse, dupa cate indurase si dupa toata suferinta prin trecuse, fara ca nimeni sa-i intinda o mana de ajutor, pe cand ea pusese viata acelor nenorociti de tradatori pe primul loc… cum putuse sa fie atat de naiva, si mai mult decat atat, slaba. Atat de slaba! Mila e pentru cei slabi, iar eu am dat dovada de mila, am vrut sa-i ajut, am vrut… am fost o proasta! Cum oare credeam ca ma vor proteja pe mine si cauza mea. Mereu am fost singura, mereu voi fi singura si nici chiar el nu-mi va fi alaturi.

Respira sacadat, incercand sa nu resimta durerea apasatoare ce-i intepa plamanii. Incepuse sa schioapete si sa faca din ce in ce mai mult zgomot. Nu era bine absolut deloc. Desi nu mai auzea zgomote de pasi apropiindu-se era convinsa ca vor veni dupa ea. In fond ea detinea ceea ce ei visasera dintotdeauna… puterea, sansa de a conduce intreg Arayn-ul, de a subjuga popoarele, de a inrobi, de a distruge… Mai bine murea decat sa le ofere o astfel de oportunitate.

Dar… Se opri. Era gata din nou sa-si dea viata pentru acei nerecunoscatori aroganti. Desi inconstient, indeplinise iarasi rolul de sacrificiu pentru pastrarea acelei „chestii” detestabile pe care ei o numeau… pace. Nu…

– NU! Isi acoperi gura cu mainile, dandu-si seama cat de strident sunase vocea ei. Era mirata si infricosata in egala masura: mirata de tonul oribil al propriului glas si infricosata de posibilitatea deconspirarii pozitiei. Apoi gandurile acelea sumbre si chinuitoare preluara din nou controlul asupra mintii ei. Si-ar fi dat viata pentru pace, ar fi acceptat sa fie o martira, chiar daca nu i-ar fi pasat nimanui de asta… Doar asta ar fi vrut tata! Un erou in familie, cineva care sa-si dea viata pentru netrebnicii aceia… dar si el e printre ei… O lacrima solitara ii uda obrazul catifelat si cazu in genunchi. Ea nu era asa. Ei ii pasa, era ingrijorata pentru Damian, chiar daca el o tradase… il iubea. Trebuia sa faca asta. Pentru el, pentru toti… pentru mine. Daca avea sa moara, macar avea sa aiba constiinta impacata. Constiinta? Rase in sinea ei. Nu pricep de ce trebuie sa existe ceva atat de inutil. Ei ucid, ei fac rau fara sa aiba constiinta si castiga, numeni nu-i pedepseste, NIMENI! Dar vor plati! Vor plati cu varf si indesat!

O hotarare de nezdruncinat puse stapanire pe ea, acea hotarare ce o caracterizase intotdeauna, ce o facuse sa treaca peste moartea mamei ei, peste ticalosiile tatalui si tradarea lui Damian. Se ridica si incepu din nou sa alerge, tinand urechile ciulite la orice zgomot, oricat de neinsemnat ar fi fost acesta. Stia perfect drumul dintre Erafraym si Ravencloud, dar doar pe cel principal. Niciodata nu luase in considerare traversarea Codrului Rethrorian pentru a ajunge la singurul loc unde putea fi in siguranta. Iar acum era nevoita sa faca asta.

Inca de cand pasise pe frunzele acelea de culoare intunecata, ce slaveau moartea, stiuse ca acea padure nu era una obisnuita. Ceva malevolent bantuia acele locuri. Pana acum acel ceva, umbra aceea amenintatoare, ii daduse pace si nu o considerase o amenintare, dar de cateva minute Yassuna se simtea privita cu o curiozitate sadica. Faptul ca apartinea rasei elfilor i se parea cateodata cea mai cruda fata a realitatii. Imagini tulburatoare incepura din senin sa i se perinde prin fata ochilor: contururi intunecate din care privea acea fiinta (oare?) oribila, tufisuri negre din care tasnea un nimic mai infiorator decat insasi moartea, ochi privind-o sardonic, necrutator si maraieli infernale ce sfasiau tihna noptii. Incerca sa-si inchida mintea, sa nu se mai gandeasaca decat la misiunea ei.

Concentrarea ii era nimicita de junghiurile ce ii faceau corpul sa se zbata in convulsii spasmodice. Cazu. Mana i se smulse de pe rana si sangele tasni in suvoaie ce se pierdeau in perdeaua parului incalcit. Incepu sa tuseasca, scuipand mici firisoare rosiatice, ce colorau covorul negru al padurii.

– Trebuie… trebuie sa continui, se imbarbata ea cu voce tare. Durerea era de nesuportat. O simtea sfredelind-o, curgandu-i prin vene asemenea unei oravi ce se raspandea cu o rapiditate uluitoare, inrobind-o.

– NU! Hotararea aceea fara de impotrivire o cuprinse din nou. Cu mana sanatoasa rupse o parte din bluaza zdrentuita si isi acoperii rana, apasand  cat de puternic indraznea si se ridica, reluandu-si alergarea, insa cu o viteza mai mica. Concentreaza-te! Concentreaza-te la alergare. Nimic altceva… Dar era inutil. Viziunile o tulburau incontinuu. Firul realitatii se pierdea usor-usor prin vartejul format de negura padurii si culorile sterse si mohorate ale imaginilor. Isi simtea capul vajaind, era ametita si corpul ei urla de durere, insa nu putea sa se opreasca, nu avea voie!

Vantul incepu sa urle, vuindu-i in urechi si ametind-o si mai mult cu fiecare secunda in care-i statea in cale. Dar oare era vantul? Te rog sa fie doar… Dar nu era, nu putea fi… frunzele nu se miscau, iar acel sunet jos devenea din ce in ce mai ascutit si mai strident, amenintand sa-i sparga timpanele. Inceteaza! Te rog, inceteaza! Si se opri. Locul ii fu luat de o liniste profunda, apasatoare, de care insa Yassuna nu se putea bucura. Din viziuni incepusera acum sa razbata strigate sfasietoare, strigatele ei… Simti cum umbrele o invaluie si se prabuseste, cazand incontinuu intr-un abis fara forma, nesfarsit… neant impingand la disperare, nebunie ce ameninta din colturile indepartate ale mintii. O explozie agonizanta de lumina, o durere dincolo de orice imaginatie si Yassuna inspira lacom aerul rece al noptii. Gandurile ii erau acum usoare si linistite, iar durerea aceea imposibil de suportat disparuse fara urma. Se ridica usor, privind uluita in jur: o lumina alba, purificatoare, se ridica chiar din pamant, copacii, tufisurile si toate celelalte devenind  doar contururi neclare… o realitate iluzorie, himerica, ce o prinsese in mreje… o realitate din care nu voia sa plece.

– Ai o misiune, ai un dar, ai puterea de a intrepta raul si de a recladi gloria luminii de odinioara… Nu o ignora pentru propria-ti fericire. Destinul e in mainile tale. Nimic nu e prestabilit. Ai puterea: folosesti-o sau nu o folosi. Totul ramane la latitudinea ta. De acum incolo tu decizi soarta semenilor tai. Doar tu poti sa-i salvezi, la fel de bine cum ii poti distruge. Alege bine… alege ce este corect pentru noi toti. Vocea aceea uimitor de clara si de cristalina, asemanatoare unei adieri plapande de vant, se stinse si o data cu ea si acea lumina orbitoare, atat de benefica, lasand locul durerii si suferintei de dinainte de cadere.

– Voi reusi. Nu am de ales! baigui elfa ridicandu-se si pornind mai departe, resimtindu-se din cauza durerii la fiecare pas. Dupa cateva minute notiunea timpului se pierdu in acel intuneric rarefiat, insa Yassuna se simtea mai fericita decat fusese vreodata de la inceputul acelei calatorii lungi si grele. Chiar si acel misterios locuitor al padurii o incurajase sa continue si o facuse totodata sa realizeze cat de importanta era misiunea ce-i fusese incredintata… pana si el depindea de reusita ei.

Alerga asa, pierduta in acea tihna iluzorie, minute, ore sau chiar zile intregi. Nu-si dadea seama si nu o interesa. Si intr-un final efortul ii fu rasplatit. Ravencloud, orasul pierdut al elfilor, cucerit si recucerit de-a lungul miilor de ani de zeci de ori se intindea in fata ei. Era marturia unei maretii de mult pierdute, ultimele scantei ale unui soare ce luminase sute de generatii. Ruinele straluceau argintiu sub lumina palida a lunii, raspandind o aura fantomatica. Realitatea a devenit poveste, povestea a devenit mit, iar mitul din nou realitate. Yassuna isi amintea foarte bine povestea pe care mama ei, Astme, i-o spunea in fiecare seara, inainte de culcare, dar acum era atrasa decat de finalul acesteia: „… iar orasul va stralucii in fata celui sau celei ce ne va aduce salvarea sau nimicirea”. Da, ea era intr-adevar cea aleasa, numai ca daca nu savarsea totul cu intelepciune, o noua era a intunericului avea sa se pogoare peste pamant.

Cauta in buzunarul hainei si scoase de acolo ceea ce putea insemna inceput sau sfarsit, alfa sau omega. Cristalul stralucea puternic sub aura bizara a orasului, dandu-i Yassunei o stare ciudata de invulnerabilitate, umbrita de o uriasa responsabilitate. Pe umerii ei se afla soarta lumii, iar ea nu stia cu siguranta daca era pregatita pentru ceea ce avea sa urmeze.

Tropaituri din ce in ce mai puternice se auzeau dinspre Drumul Cenusiu, pricipala cale de legatura dintre Erafraym si Ravencloud. Umbre nedeslusite marsaluiau spre stravechiul oras al elfilor, in care flacara magiei incepuse din nou sa arda.

Vremea confruntarii finale venise. De asta depindea totul. Inceput sau sfarsit. Lumina sau intuneric. Supravietuire sau distrugere. Yassuna scoase un tipat ascutit, orasul fu inghitit de o explozie de lumina si haosul se dezlantui.

As vrea sa-i multumesc Oanei pentru acest prilej minunat de a-mi elibera excesul de imaginatie! Aceasta scurta povestire a reprezentat o adevarata provocare. Multumesc din nou!