THE SPOOK’S BLOOD (SÂNGELE VRACIULUI), de Joseph Delaney

the-spooks-blood-book-10

Pentru început, salutări tuturor! Numele meu este Andrei şi probabil mă veţi mai vedea pe aici de acum înainte. Sunt nou la capitolul recenzii, aşa că fiţi blânzi :).

Acum, revenind la carte, am cumpărat-o de curând şi am citit-o în timp record. Nici nu e de mirare, având în vedere că a zecea carte din CRONICILE WARDSTONE e plină de aventură şi de acţiune, ca de altfel toate romanele lui Delaney. De asemenea, ţin să menţionez ca lecturarea cărţii în engleza a fost o idee cât se poate de bună. Poate că e varianta mai dificilă, dar originalul e, ca de obicei, cel mai bun.

În ceea ce priveşte povestea propriu-zisă, în acest  volum Tom, alături de Vraci  şi de Alice, se întoarce din Irlanda în Comitat, după aventurile care l-au condus la Sabia Destinului (cred că asta e traducerea pentru the Destiny Blade) – care va avea un rol de jucat şi în cartea de faţa.

Volumul debutează cu imaginea Comitatului, sau a ceea ce a mai rămas din el în urma războiului. Cei trei reconstruiesc locuinţa distrusă a Vraciului, iar conflictul real începe în momentul în care în scenă apare unul dintre foştii ucenici ai Vraciului, Judd, care se dovedeşte a nu fi chiar ceea ce pare. Povestea îi poartă pe eroii noştri (scuzaţi formularea-clişeu), în cele din urmă, într-o confruntare cu un grup de vrăjitoare, originare din România (!!!), ce doresc trezirea lui Sisicoi (dubios nume), un vampir străvechi şi unul dintre cei mai puternici slujitori ai Diavolului.

Ceea ce atrage cel mai mult la SÂNGELE VRACIULUI, zic eu, sunt mizele foarte mari şi urmările anumitor acţiuni, unele de-a dreptul şocante şi implicând personajele principale care, de obicei, au parte de un anumit statut de siguranţă (fără să ofer vreun spoiler, vă invit să priviţi imaginea Vraciului de pe copertă).

În volum apar personaje noi şi vechi, unele pentru a oferi avertismente (care nu sunt chiar atât de surprinzătoare, deşi rămân la fel de şocante – iar aici vorbim despre Alice), iar altele pentru a le primi; unele pentru a întinde capcane, iar altele pentru a le cădea pradă.

Acţiunea e bine dozată, Delaney scrie la fel de bine ca întotdeauna, deci per total avem aici un volum grozav! Mai multe nu vă spun. Vă rămâne vouă să cumpăraţi cartea şi să o citiţi. Până atunci vă las (sper eu) entuziasmaţi!

Titlul original: THE SPOOK’S BLOOD

Titlul în română: SÂNGELE VRACIULUI

Editura (la care se va publica probabil prin toamnă, odată cu filmul după prima carte): Corint Junior

Autor recenzie: Andrei

THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY a fost neaşteptat de…

the-hobbit-an-unexpected-journey-247000lEi, nu pot decât să-i spun EPIC! Acum vreo două săptămâni începusem să am îndoieli cu privire la acest film din mai multe motive: sursa pentru film nu era atât de…  glorioasă ca pentru LOTR, iar carticica asta de 300 şi ceva de pagini, numită THE HOBBIT, era împărţită în trei filme. Mi se părea prea mult, în ciuda faptului că se adăugau spre ecranizare şi apendicele de la STĂPÂNUL INELELOR. În plus, criticii nu păreau prea încântaţi de film. Aşa că aveam low expectations.

Asta a fost marea mea greşeală. Primul semn bun a apărut cu o săptămână înainte, când mi-am făcut rezervările. În ciuda faptului că showtime-ul la care am participat eu, de la 13:50, nu era chiar plin, cele de seara erau full, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt film, fie el THE DARK KNIGHT RISES, THE AVENGERS, PIRAŢII DIN CARAIBE sau HARRY POTTER.

Al doilea semn bun a fost când filmul de aproape trei ore a început. Pur şi simplu m-a cuprins acea stare destul de specifică de mulţumire pe care o am de fiecare dată când urmăresc seria LOTR.

Aşa, acum recenzia propriu-zisă: primul lucru care te izbeşte la filmul ăsta sunt efectele speciale excepţionale, lucru cu care eşti bombardat încă din primele minute, când dragonul Smaug distruge oraşul gnomilor de sub munte (imaginile sunt atât de bine realizate şi 3D-ul e lucrat fenomenal, astfel că îţi ia respiraţia). Efectele şi felul magnific în care Peter Jackson a filmat panoramele din Noua Zeelandă continuă pe parcurs.

Un al doilea lucru bun: începutul, pentru care atât de mulţi critici se plângeau, nu mi s-a părut deloc plictisitor. Fixează acţiunea, introduce personajele şi miza şi, odată ce Bilbo Baggins porneşte în aventura sa, ritmul alert nu mai dispare până la final.

Jocul actoricesc este cum m-am aşteptat (în privinţa asta nu m-am îngrijorat niciodată): minunat! Pe lângă faptul ca se reîntorc actorii the_hobbit_2-1366x768care i-au interpretat pe Gandalf, Gollum, Galadriel, Elrod şi alţii (printre care şi cei care i-au pus pentru prima oara pe ecrane pe Bilbo şi Frodo), îl avem pe Martin Freeman care joacă excepţional în rolul tânărului Bilbo.

Fondul muzical este o altă minunăţie, acelaşi Howard Shore, care a compus muzica pentru primele trei filme revenind şi pentru acesta.

Finalul este un plus major faţă de celelalte ecranizări LOTR, lăsându-te pur şi simplu înfometat pentru următorul film, care o să apară abia la anul în decembrie.

Pentru o comparaţie, THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY este de dpearte cel mai bun film al anului (pe locul doi fiind THE DARK KNIGHT RISES, cel puţin pentru mine). În privinţa calităţii, întrece primul şi al doilea film din seria STÎPÂNUL INELELOR, iar pe al treilea îl învinge la capitolul prezentare şi efecte speciale. Deci, per total, primul THE HOBBIT mi s-a părut mai bun decât FRAŢIA INELULUI şi CELE DOUĂ TURNURI, dar pierde în faţa ÎNTOARCERII REGELUI (la capitolul poveste, ceea ce e şi de înţeles, având în vedere că este transpunerea pe ecran doar 6 capitole din cartea lui J.R.R. Tolkien).

Concluzia: ce mai aşteptaţi?! Go and see it now!

Multe şi adunate…

Din titlu cred ca toata lumea si-a dat seama ca postul acesta va fi un gen de amestec de de toate cu putina sare si piper, sau fara, daca preferati. Motivul pentru care le arunc la gramada e ca pur si simplu nu mai am timp sa scriu cate un articol separat pentru fiecare chestiuta in parte, so here goes:

1. A apărut HOTEL TRANSYLVANIA. Acum trebuie sa stiti ca eu nu-s un mare fan al filmelor de animatie, dar asta arata ATÂT DE BINE! Pe lânga faptul că îl găsesc teribil de amuzant, pana şi premiza este foarte originală. Deci, dacă aveţi timp, mergeţi la cinema. Chiar merită banii de bilet (chit că-i 3D şi de, tre’ să coste mai mult).

Hotel Tranylvania trailer

2. Săptămâna care vine apare un alt film animat, FRANKENWEENIE. Producţia nu pare nici pe departe atât de atractivă ca prima, dar este în regia lui Tim Burton, so probably it’s more than meets the eye.

Frankenweenie trailer

3. A apărut RESIDENT EVIL 5: RETRIBUTION (3D). Nu cred că mai e nevoie de alte comentarii. O franciza genială, iar din trailer filmul promite multe.

Resident Evil: Retribution trailer

4. De asemenea, un alt film pe care îl aştept foarte mult (poate că cel mai aşteptat al sfârşitului de an, după THE HOBBIT 1) este THE CLOUD ATLAS, o ecranizare făcută după o carte omonimă, apărută şi la noi pe la editura Trei, cred (sper să nu greşesc).

Cloud Atlas triler

5. O recomandare, pentru că nu ştiu cum să-i spun altfel, pentru împătimiţii literaturii horror: încercaţi John Saul! Merită (în special UMBRA şi CREATURA)! Dar, pe de altă parte, dacî va place horror-ul probabil deja aţi citit cărţile astea… oricum 🙂

6. Nou trailer THE HOBBIT (one word: AWESOME!):

7. A apărut primul număr al REVISTEI DE SUSPANS! Pentru mai multe detalii, click pe numele editorialului.

8. Pentru cine are chef de ceva  fantasy/ horror/ crime/ thriller, puteţi intra aici, pentru a citi partea a doua şi ultima a povestirii Sânge, lacrimi şi aur… (pe scurt – despre nemurire şi preţul ei), pe revista Suspans.ro sau aici, pentru Străinul (I) (o poveste despre… ei, demoni la răscruce şi pacte), pe Revista de suspans.

Ştiu sigur că am uitat ceva, dar eventual o să revin cu un update. And that’s all, folks!

THE HOBBIT (HOBBITUL) devine o trilogie cinematografică!

După ce ecranizarea cărţii lui J.R.R. Tolkien, THE HOBBIT, a fost programată pentru două părţi (THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY şi THE HOBBIT: THERE AND BACK AGAIN), Peter Jackson (regizorul care a transpus şi STĂPÂNUL INELELOR pe marele ecran) revine cu o nouă veste: THE HOBBIT va fi o trilogie. Ştirea a provocat atât reacţii favorabile (ca a mea!), cât şi din celelalte, lucru uşor de înţeles având în vedere că, spre deosebire de prima trilogie a lui Jackson, THE LORD OF THE RINGS, HOBBITUL oferă mult mai puţină acţiune si o poveste nu foarte complexă. Cu toate acestea, regizorul a afirmat că volumul în sine nu va fi singura sursă pentru filme, acestea bazându-se într-o parte destul de mare si pe apendicele (legate de povestea respectivă) de la finalul celui de-al treilea roman din seria STĂPÂNUL INELELOR şi anume ÎNTOARCEREA REGELUI.

Primul film din trilogie va apărea (in 3D) pe 14 decembrie anul acesta, al doilea pe 13 decembrie anul viitor, iar data pentru al treilea se zvoneste că ar fi pe undeva prin vara lui 2014, adică la doar 6 luni de la al doilea film. Cu toate că lucrurile par putin îngrămadatite, trebuie sa ne gandim ca si in cazul celor trei filme THE LORD OF THE RINGS a fost exact la fel.

Numele celei de-a treia părţii este încă necunoscut, însă surse din cadrul Warner Bros (renumitul studio de film  care de-a lungul timpului a adus pe marile ecrane serii ca THE LORD OF THE RINGS, HARRY POTTER sau BATMAN) au dezvăluit ca posibile titluri THE HOBBIT: RIDDLES IN THE DARK (HOBBITUL: GHICITORI ÎN ÎNTUNERIC), THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG (HOBBITUL: MÂHNIREA LUI SMAUG) sau THE HOBBIT: THE BATTLE OF FIVE ARMIES (HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI ARMATE).

Asadar, nu ne mai rămâne decat sa asteptam si sa vedem.

Aveti mai jos cel de-al doilea trailer eliberat (destul de recent) pentru primul film din seria THE HOBBIT:

CRONICILE WARDSTONE 9 + coperta pentru cartea adiţională EU SUNT GRIMALKIN!

Deci, Delaney s-a răzgândit puţin în privinţa împărţirii carţilor pe serii (principale şi adiţionale), astfel că EU SUNT GRIMALKIN va face parte din seria adiţională POVEŞTILE VRACIULUI, din care mai fac parte AMINTIRILE VRACIULUI, POVEŞTILE VRACIULUI: VRĂJITOARELE (publicate şi la noi), BESTIARUL VRACIULUI, EU SUNT GRIMALKIN şi EU SUNT ALICE.

Oricum, tot umblând astăzi pe net am dat peste ceea ce va fi cu siguranţă coperta pentru EU SUNT GRIMALKIN în România:

“Eu sunt Grimalkin şi i-am ales deja pe cei pe care-i voi ucide…”

Grimalkin şi-a făcut o adevărată obsesie din dorinţa a-l distruge pe Diavol, vinovat de brutala asasinare a fiului ei.

Alăturându-şi forţele cu cele ale Vraciului şi ale ucenicului său, Tom, este acum pe fugă, iar misiunea ei s-ar putea dovedi mortală; trebuie să înlănţuiască spiritual Diavolului odată pentru totdeauna, cu orice preţ.

Prin urmare, CRONICILE WARDSTONE vor avea un total de 10 cărţi în seria principală, plus cele 5 adiţionale.

Până una alta a apărut coperta americană pentru cartea a noua, SPOOK’S BLOOD, sau SÂNGELE VRACIULUI, copertă care, bineînţeles, nu va fi folosită la noi. Totuşi, nu se poate spune că nu arată grozav.

Timpul se scurge pentru Tom Ward. Bătălia sa finală împotriva Diavolului se apropie, iar ucenicul Vraciului nu s-a simţit niciodată mai nesigur în misiunea sa. E singur şi înfricoşat, iar Diavolul plănuieşte să-l trimită pe cel mai puternic dintre servitorii săi după el – Sisicoi (stupid nume!), un Zeu al Vampirilor (din România!) mai feroce decât orice a înfruntat vreodată. Tom trebuie să-şi pună la bătaie propria viaţă pentru a împiedica bestia să pătrundă în această lume, realizând în acelaşi timp că distrugerea finală a Diavolului ar putea implica un dacrificiu mai mare decât şi-ar fi imaginat vreodată… Aceasta este seria de cărţi care a inspirat fimul „The Seventh Son” („Al şaptelea fiu”), ce va apărea în curând, avându-i în rolurile principale pe Jeff Bridges, Ben Barnes şi Julianne Moore.

Şi că tot veni vorba de film, el îşi va face debutul în cinematografele din Statele Unite pe data de 18 octombrie 2012 (asta dacă cei de la Warner Bros, care deţin drepturile de ecranizare, nu-l mai amână) – trebuie să admit că am mari aşteptări de la cei de la WB. Cu Harry Potter au reuşit să nu o dea în bară, aşa că să sperăm că vor menţine linia.

Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 2 – „It all ends here”

Poate ca asa era tag-line-ul filmului, dar adevarul e ca milioanele de fani, dintre care unii au scris deja continuări pentru poveste lui Harry Potter, nu vor lasa niciodata ca această lume să moară.  Am fost la film acum două zile şi ma asteptam să scriu un articol imediat ce am ajuns acasa, dar nu a fost asa. Mai intai a trebuit să diger bine ce văzusem. Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 2 este cu sigurantă cel mai bun film pe care l-am vazut vreodată, întrecând recordul (personal) pe care îl deţinea Return of the King de cativa ani încoace. Şi pot să spun că eu chiar nu mă asteptam să se întâmple asta, dar uite că…

Oricum, filmul chiar mi-a întrecut aşteptările şi se vede că regizorul David Yates s-a chinuit să păstreze o cât mai mare parte din bugetul de 250 milioane de dolari alocat ultimelor două filme pentru această confruntare finală. Spre deosebire de Deathly Hallows – Part 1, această continuare abundă în efecte speciale, în special confruntarea finală, care, deşi e modificată faţă de carte, este pur şi simplu de neuitat. Niciodată nu am crezut că filmul va bate cartea la anumite secvenţe, dar se pare că m-am înşelat.

 De abia aştept ziua de sâmbătă, când voi merge să revăd filmul (şi probabil voi ajunge şi la o a treia sau a patra „excursie” la cinema pentru această ecranizare). Una peste alta, nu-mi vine să cred că e ultimul film din serie, deşi pot spune că un final mai epic nu ar fi fost posibil. Am văzut fani cu baghete şi pelerine, deci J.K. Rowling avea dreptate când spunea că nu ar fi putut cere pentru nişte cititori mai fideli.

So, dacă nu aţi văzut filmul daţi fuguţa la cinema (de preferinţă rezervaţi-vă locuri dinainte) şi bucuraţi-vă de spectacol.

„HARRY POTTER AND THE DEATHLY HALLOWS – Part 2”: It all ends

HARRY POTTER AND THE DEATHLY HALLOWS no. 1 in box office!

Dap. Sincer vorbind, nu e nicio surpriza. Filmul, al carui buget a fost de aproximativ 150 de milioane de dolari, a avut în primul weekend de la lansare încasari de 125 milioane. Deci, se preconizeaza ca va obtine destul de usor suma de 1 miliard de dolari. Numai de bine. Maine voi vedea si eu filmul si ii voi face si o recenzie.

Pentru cei ce vor sa guste experienta mai bine, pelicula va rula in cinematografele din Romania incepand cu data de cu 26 noiembrie.

Harry Potter and the Deathly Hallows / Harry Potter şi Talismanele Morţii, cea de-a şaptea şi ultima din seria aventurilor lui Harry Potter, este realizată în două părţi. În partea întâi, Harry (Daniel Radcliffe), Ron (Rupert Grint) şi Hermione (Emma Watson) pornesc într-o misiune extrem de periculoasă: aceea de a găsi şi a distruge Horcruxurile, cheia imortalităţii Lordului Cap-de-Mort. Singuri, lipsiţi de îndrumarea şi protecţia profesorilor lor, cei trei prieteni trebuie să se bazeze doar pe propriile lor puteri. Forţele Întunericului îi pândesc la fiecare pas.

Lumea Vrăjitorilor a devenit un loc nesigur şi periculos pentru toţi inamicii Lordului Cap-de-Mort. Lupta cea temută a început – Devoratorii Morţii preiau controlul Ministerului Magiei şi a şcolii Hogwarts, terorizând şi arestând pe toţi cei care li se opun. Însă scopul lor principal este acela de a-l găsi pe Harry Potter şi de a i-l aduce, viu şi nevătămat, Lordului Cap-de-Mort.

Singura şansă de supravieţuire a lui Harry este de a găsi Horcruxurile. Căutând indicii, Harry descoperă o legendă străveche – aceea a Talismanelor Morţii – care, dacă se dovedeşte a fi adevărată, Lordul Întunericului ar putea dobândi puterea absolută la care râvneşte.

Însă destinul lui Harry fusese deja hotărât în trecut, în acea zi fatidică în care devenise “Băiatul care a supravieţuit.” Acum, Harry este mai aproape ca oricând de momentul pentru care se pregătise din prima zi a intrării sale la Hogwarts: bătălia finală cu Lordul Cap-de-Mort.

Warner Bros. Pictures prezintă Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 1 / Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 1-a, o producţie Heyday Films, în regia lui David Yates. Scenariul este realizat de Steve Kloves, după romanul lui J.K. Rowling. Producătorii filmului sunt David Heyman, David Barron şi J.K. Rowling, iar producător executiv Lionel Wigram. Imaginea este semnată de Eduardo Serra, scenografia de Stuart Craig, iar montajul de Mark Day. Costumele sunt create de Jany Temime, iar coloana sonoră este compusă de Alexandre Desplat. Efectele speciale sunt supervizate de Tim Burke.

Din distribuţie fac parte: Helena Bonham Carter, Robbie Coltrane, Ralph Fiennes, Michael Gambon, Brendan Gleeson, Richard Griffiths, John Hurt, Rhys Ifans, Jason Isaacs, Bill Nighy, Alan Rickman, Fiona Shaw, Timothy Spall, Imelda Staunton, David Thewlis, Warwick Davis, Tom Felton, Toby Jones, David Legeno, Simon McBurney, Helen McCrory, Nick Moran, Peter Mullen, David O’Hara, Clémence Poésy, Natalia Tena, Julie Walters, Mark Williams şi Bonnie Wright.

Filmul a fost remasterizat digital şi va fi prezentat în IMAX® la Cinema City Cotroceni din Bucureşti.

Sursa: CineMagia