The Hunger Games: Mockingjay – Part 1 (Movie Review)

Well, sincer, nu plănuiam să văd Mockingjay – Part 1 in cinematografe deoarece am citit cartea si stiu ce se întâmpla în prima jumătate – cam nimic. Şi totuşi… primele două filme au fost bune. So I gave it a try. And it was a MIXED BAG.

Prima parte din finalul plănuit de Lionsgate Studios are unele momente foarte bune, printre care şi (după mine) si cea mai buna scena a seriei [SPOILERS]: scena cu barajul (care apare şi în trailer), având „The Hanging Tree” pe fundal este perfect realizata.

Din păcate, sunt foarte puţine astfel de momente. Materialul de adaptat nu e cine ştie ce şi este atât de evident în unele momente cât de întins este filmul.

Din punct de vedere vizual, se vede bugetul. MJ1 are cea mai frumoasă cinematografie dintre toate adaptările seriei până acum.

Jocul actoricesc este fantastic. Hemsworth încearcă să fie mai ok şi reuşeşte, Lawrence e buna ca întotdeauna, Moore e fantastică, dar cel mai surprinzătoar este cât de incredibil de bun e Hutcherson. Absolut toate scenele lui sunt perfect jucate până la final. Great job! Nu mă aşteptam.

De menţionat faptul că, cel puţin pentru mine, Mockingjay Part 1 nu se aseamănă deloc cu The Hunger Games şi Catching Fire. Este o dramă cu accente întunecate, direcţionată mai mult către un public adult, decât către obişnuitul teen fanbase.

La ora 9:30 seara, sala în care am văzut filmul era cam 70% plină şi din reacţiile de la sfârşit au fost mulţi care au fost dezamagiţi. La un moment dat, un tip din faţa a strigat  „Daţi-ne banii înapoi!” ( lol ) şi mai târziu am auzit o discuţie de genul [SPOILERS]: „Au văzut că le merge cu primele filme şi acum împart totul în două. Tot ce a făcut [Katniss] în tot filmul a fost să doboare două avione. În rest nimic.” Şi cumva îi dau dreptate. Poate că unele cărţi ar trebui împarţite în mai multe filme, dar pentru Mockingjay chiar nu era cazul.

Dar e mai bine să vedeţi şi să judecaţi singuri. 😀

Nota dată de mine este: 7/10

Anunțuri

THE MAZE RUNNER, de James Dashner (series review)

Huh… that was a long and awesome journey! Inainte sa incep recenzia in sine (sau recenziile, pentru ca voi tratata fiecare carte separat), tin sa mentionez ca THIS IS SOME AMAZING SHIT! Pe bune acum, a fost uimitor cum am devorat prima carte, am trecut (ce-i drept, putin mai lent) prin a doua si am terminat-o pe a treia chiar mai repede decat pe prima. Am auzit ca Dashner a scos si un prequel, pe care-l voi citi cu siguranta, dar, cum se pare ca nu are legatura directa cu personajele din trilogie, il voi trata separat, intr-o alta recenzie.

Back to THE MAZE RUNNER, a fost cu siguranta cea mai buna serie de tip „dystopian” pe care am citit-o vreodata. Si da, stiu ca in acea categorie intra si THE HUNGER GAMES si ca probabil multi ma crucifica in gand chiar acum, dar seria lui Dashner are ceva in plus fata de trilogia lui Collins: indrazneala de nu indulci lucrurile de dragul incadrarii cartilor intr-o anumita categorie de varsta (plus un final mai putin cretin dezamagitor decat cel din MOCKINGJAY).

Si acum sa incepem (a, si vor fi spoilere inca din prima recenzie, lucru inevitabil avand in vedere ca protagonistul este un tip care si-a pierdut orice amintire pana la evenimentele descrise in roman).

The_Maze_Runner_coverTHE MAZE RUNNER (book 1)

Well, tin sa spun ca am inceput cartea pentru simplul motiv ca mi-a placut trailer-ul filmului, care va aparea undeva prin septembrie; dar o sa discut despre asta putin mai incolo.

THE MAZE RUNNER incepe cu Thomas, care se trezeste intr-un lift. Da, nimic mai simplu. Doar ca nimic nu mai e simplu cand usile se deschis, iar el ajunge inconjurat de o gramada de tipi necunoscuti, cam de varsta lui, si descopera ca se afla in centrul unui labirint gigantic (acest centru fiind numit the Glade) din care se incearca a se gasi o iesire de ani buni. Si, cireasa de pe tort, nimeni nu-si aminteste nimic despre lumea de afara, despre familiile lor sau despre ei insisi. Doar prenumele care, descopera curand, nici macar nu le apartin.

Si uite asa isi incepe James Dashner poveste despre labirintul aparent fara iesire, pe care anumite persoane alese, Runners, il strabateau in fiecare zi, in speranta de a  gasi o iesire, si il cartografiau pentru ca, am uitat sa va spun, zidurile sale se miscau zilnic. Claie peste gramada, labirintul este plin de creaturi hidoase (un fel de combinatie intre biologie si tehnologie) numite Grievers, care ieseau la vanatoare (de obiecei) doar noaptea, cand patru usi gigantice separau restul labirintului de centru sau, de sus-numitul Glade (si nu, nu am de gand sa fac traducerea lucrurilor astea pentru ca ar iesi niste chestii complet ridicole).

Un alt lucru de mentionat pentru intelegerea povestii este ca prin liftul pe care l-am amintit mai sus veneau, pe langa provizii si alte lucruri necesare glader-ilor, cei care deveneau rezidenti in uriasul labirint. Cate un baiat in fiecare luna. Si, aparent, Thomas este ca toti ceilalti. Asta pana cand, la doar o zi dupa sosirea lui, usile liftului se deschid pentru a descoperi un oaspete neasteptat: o fata, Teresa. Si mai bizar: el pare sa-l cunoasca. Si-si aminteste lucruri. Lucruri oribile despre ei, despre ceea ce facusera. Despre cum, dupa cate se pare, tot labirintul era doar un urias test, iar ei nu erau mai mult decat niste cobai. Si, cel mai rau lucru, despre cum ei erau chiar arhitectii acelei monstruozitati.

Si da, am spus ca vor fi spoilere!

Revenind la THE MAZE RUNNER, lucrurile o iau razna complet cand, brusc, lucrurile se schimba in rau (foarte rau), iar evadarea din labirint ajunge sa fie unica optiune pentru supravietuire.

250px-The_Scorch_Trials_coverTHE SCORCH TRIALS (book 2)

Cartea a doua incepe chiar de unde s-a terminat prima. O sa incerc sa scurtez totul, pentru a nu oferi rezumatul si a face pe oricine interesat sa citeasta trilogia lui Dashner sa renunte la idee.

Asa ca voi spune doar ca a doua carte este o completare mult mai alerta a primeia, dar tocmai acest lucru o face sa-si piarda cumva din calitate. Pe cand primul volum se axeaza din greu pe personaje, al doilea se invarteste in jurul actiunii si a scopului urmatit de protagonisti. Desi nu am sa dezvalui care este acesta, o sa mentionez ca aflam in sfarsit de ce trilogia este considerata o distopie si care era scopul labirintului si al testului…. sau testelor.

Autorul isi pastreza modul lucid, chiar rece de a scrie. Descrie foarte vivid lucrurile si evenimentele, oricat de sangeroase sau morbide ar fi acestea. Si demonstreaza iar si iar ca se indeparteaza mult de scriitorul tipic ce Young Adult novels. Atat de mult incat am ajuns sa trag o paralela intre modul sau de a gandi si scrie si cel al lui George R.R. Martin. Nimeni nu este in afara pericolului in trilogia lui Dashner si asta imi place la nebunie. Deci nu va atasati prea mult de personaje 😀

The_Death_CureTHE DEATH CURE (book 3)

Ultimul volum, pe care l-am terminat acum mai putin de o ora, se dovedeste (la o privire de ansamblu) o incheiere satisfacatoare (in mare parte), chiar daca teribil de frustranta pe alocuri (ca tot vorbeam mai devreme de stilul martinian…) .

Cartea incepe in forta si dupa ce treci de jumatate iti dai seama ca toate sperantele pe care le aveai cu privire la volum inainte sa incepi sa citesti sunt trase in teapa de autor (ceea ce e si de bine si de rau – de bine pentru ca imprevizibilitatea e mereu bine-venita; de rau pentru ca e al naibii de frustrant!!). Personajele mor unul cate unul, in moduri mai mult sau mai putin „epice”, iar la final Dashner arata un big „fuck you” cititorului. Daca veti citi, veti intelege despre ce vorbesc. Insa cred ca tocmai asta m-a facut atat avid sa sa-mi arat aprecierea pentru munca autorului. E bine sa vezi ca exista autori de bestseller-uri care nu dau doi bani pe ceea ce se asteapta de la ei 😀

So, cititi, cititi, cititi! It’s… well, just awesome!

Si pentru ca am mentionat filmul mai devreme, aveti in continuare trailer-ul:

THE MAZE RUNNER trailer

https://www.youtube.com/watch?v=64-iSYVmMVY

SKY ON FIRE (MONUMENT 14 #2), de Emmy Laybourne

După ce prima carte m-a lăsat cumva prins între wow şi meh, a doua parte din seria MONUMENT 14, scrisă de Emmy Laybourne, a clarificat anumite lucruri şi a adus ceea ce îi lipsea, în principal, naraţiunii: un mod matur de a scrie.

monument-14-2Deoarece nu pot face o recenzie fără să mă refer la evenimentele din romanul întâi, articolul de faţa va conţine spolilere. Aşa ca, dacă vă trece prin cap să daţi o şansă seriei, mai bine nu citiţi mai departe.

SKY ON FIRE continuă povestea puştilor prinşi într-un uriaş magazin universal, în timp ce afară apocalipsa face ravagii. La finalul primului volum, după ce îşi dau seama că locul nu mai este sigur, cei paisprezece se hotărăsc să încerce să ajungă la Denver unde, se zvonea, oamenii erau ridicaţi de elicoptere şi duşi departe de dezastrul toxic provocat de scurgerea de chimicale de la NORAD. Însă, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, protagoniştii ajung să se despartă, unii rămânând în supermagazin, iar ceilalţi încercându-şi norocul cu autobuzul care îi adusese la început acolo.

Astfel, cartea a doua se structurează pe două planuri, surprinse prin ochii lui Dean, personajul principal din primul roman, şi prin cei ai fratelui său, Alex (care pleacă spre Denver). Acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la SKY ON FIRE. Aflăm astfel mai multe despre lumea de afară şi despre prăpădul cauzat de schimbarea bruscă a mediului. Aceasta este descrisă ca un loc întunecat şi periculos, plin de criminali, hoţi, şi, cel mai important, de aerul care are efecte diferite asupra fiecărei persoane în parte, în funcţie de grupa lor sangvină.

Ceea ce a făcut lectura plăcută a fost ritmul rapid care i-a lipsit volum 1, plus pierderea explicaţiilor agasante, copilăreşti, semn că, poate, autoarea şi-a dat seama că persoanele care îi citesc cartea nu sunt bătute-n cap.

De asemenea, numărul situaţiilor în care personajele iau decizii stupide, de neînţeles, s-a redus semnificativ, ceea ce nu e decât de bine.

Per total, SKY ON FIRE  a fost o carte bună, lucru datorat, probabil, şi faptului că aşteptările mele nu au fost prea mari. Nu-mi mai rămâne decât să aştept anul viitor pentru următoarea parte.

Titlul original: Monument 14: Sky on fire

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 212

Nota dată de mine: 8/10

Deus Ex: Human Revolution – game trailer

video_games_deus_ex_human_revolution_desktop_1920x1200_hd-wallpaper-1134702I rarely play computer games. Pur şi simplu nu am răbdare pentru ele. Însă dau uneori peste surprize în ceea ce priveşte dorinţa mea de a juca aşa ceva şi astfel de surprize sunt cauzate de trailere ca acesta de mai jos. În privinţa calităţii imaginii, efectelor, soundtrack-ului, trailerul pentru Deus Ex: Human Revolution este mai bun decât majoritatea spoturilor pentru filme!

Visually it’s striking. Ideea şi modul de realizare sunt superbe. Însă efectele de sunet sunt cele care fac din videoclipul de faţă cel mai bun trailer pe care l-am văzut de ceva vreme încoace. Just take a look:

Deus Ex: Human Revolution trailer

Pentru cei interesaţi să afle mai multe despre joc şi temele abordate în el, destul de multe şi suprinzător de serioase şi profunde, click aici.