THE MAZE RUNNER, de James Dashner (series review)

Huh… that was a long and awesome journey! Inainte sa incep recenzia in sine (sau recenziile, pentru ca voi tratata fiecare carte separat), tin sa mentionez ca THIS IS SOME AMAZING SHIT! Pe bune acum, a fost uimitor cum am devorat prima carte, am trecut (ce-i drept, putin mai lent) prin a doua si am terminat-o pe a treia chiar mai repede decat pe prima. Am auzit ca Dashner a scos si un prequel, pe care-l voi citi cu siguranta, dar, cum se pare ca nu are legatura directa cu personajele din trilogie, il voi trata separat, intr-o alta recenzie.

Back to THE MAZE RUNNER, a fost cu siguranta cea mai buna serie de tip „dystopian” pe care am citit-o vreodata. Si da, stiu ca in acea categorie intra si THE HUNGER GAMES si ca probabil multi ma crucifica in gand chiar acum, dar seria lui Dashner are ceva in plus fata de trilogia lui Collins: indrazneala de nu indulci lucrurile de dragul incadrarii cartilor intr-o anumita categorie de varsta (plus un final mai putin cretin dezamagitor decat cel din MOCKINGJAY).

Si acum sa incepem (a, si vor fi spoilere inca din prima recenzie, lucru inevitabil avand in vedere ca protagonistul este un tip care si-a pierdut orice amintire pana la evenimentele descrise in roman).

The_Maze_Runner_coverTHE MAZE RUNNER (book 1)

Well, tin sa spun ca am inceput cartea pentru simplul motiv ca mi-a placut trailer-ul filmului, care va aparea undeva prin septembrie; dar o sa discut despre asta putin mai incolo.

THE MAZE RUNNER incepe cu Thomas, care se trezeste intr-un lift. Da, nimic mai simplu. Doar ca nimic nu mai e simplu cand usile se deschis, iar el ajunge inconjurat de o gramada de tipi necunoscuti, cam de varsta lui, si descopera ca se afla in centrul unui labirint gigantic (acest centru fiind numit the Glade) din care se incearca a se gasi o iesire de ani buni. Si, cireasa de pe tort, nimeni nu-si aminteste nimic despre lumea de afara, despre familiile lor sau despre ei insisi. Doar prenumele care, descopera curand, nici macar nu le apartin.

Si uite asa isi incepe James Dashner poveste despre labirintul aparent fara iesire, pe care anumite persoane alese, Runners, il strabateau in fiecare zi, in speranta de a  gasi o iesire, si il cartografiau pentru ca, am uitat sa va spun, zidurile sale se miscau zilnic. Claie peste gramada, labirintul este plin de creaturi hidoase (un fel de combinatie intre biologie si tehnologie) numite Grievers, care ieseau la vanatoare (de obiecei) doar noaptea, cand patru usi gigantice separau restul labirintului de centru sau, de sus-numitul Glade (si nu, nu am de gand sa fac traducerea lucrurilor astea pentru ca ar iesi niste chestii complet ridicole).

Un alt lucru de mentionat pentru intelegerea povestii este ca prin liftul pe care l-am amintit mai sus veneau, pe langa provizii si alte lucruri necesare glader-ilor, cei care deveneau rezidenti in uriasul labirint. Cate un baiat in fiecare luna. Si, aparent, Thomas este ca toti ceilalti. Asta pana cand, la doar o zi dupa sosirea lui, usile liftului se deschid pentru a descoperi un oaspete neasteptat: o fata, Teresa. Si mai bizar: el pare sa-l cunoasca. Si-si aminteste lucruri. Lucruri oribile despre ei, despre ceea ce facusera. Despre cum, dupa cate se pare, tot labirintul era doar un urias test, iar ei nu erau mai mult decat niste cobai. Si, cel mai rau lucru, despre cum ei erau chiar arhitectii acelei monstruozitati.

Si da, am spus ca vor fi spoilere!

Revenind la THE MAZE RUNNER, lucrurile o iau razna complet cand, brusc, lucrurile se schimba in rau (foarte rau), iar evadarea din labirint ajunge sa fie unica optiune pentru supravietuire.

250px-The_Scorch_Trials_coverTHE SCORCH TRIALS (book 2)

Cartea a doua incepe chiar de unde s-a terminat prima. O sa incerc sa scurtez totul, pentru a nu oferi rezumatul si a face pe oricine interesat sa citeasta trilogia lui Dashner sa renunte la idee.

Asa ca voi spune doar ca a doua carte este o completare mult mai alerta a primeia, dar tocmai acest lucru o face sa-si piarda cumva din calitate. Pe cand primul volum se axeaza din greu pe personaje, al doilea se invarteste in jurul actiunii si a scopului urmatit de protagonisti. Desi nu am sa dezvalui care este acesta, o sa mentionez ca aflam in sfarsit de ce trilogia este considerata o distopie si care era scopul labirintului si al testului…. sau testelor.

Autorul isi pastreza modul lucid, chiar rece de a scrie. Descrie foarte vivid lucrurile si evenimentele, oricat de sangeroase sau morbide ar fi acestea. Si demonstreaza iar si iar ca se indeparteaza mult de scriitorul tipic ce Young Adult novels. Atat de mult incat am ajuns sa trag o paralela intre modul sau de a gandi si scrie si cel al lui George R.R. Martin. Nimeni nu este in afara pericolului in trilogia lui Dashner si asta imi place la nebunie. Deci nu va atasati prea mult de personaje 😀

The_Death_CureTHE DEATH CURE (book 3)

Ultimul volum, pe care l-am terminat acum mai putin de o ora, se dovedeste (la o privire de ansamblu) o incheiere satisfacatoare (in mare parte), chiar daca teribil de frustranta pe alocuri (ca tot vorbeam mai devreme de stilul martinian…) .

Cartea incepe in forta si dupa ce treci de jumatate iti dai seama ca toate sperantele pe care le aveai cu privire la volum inainte sa incepi sa citesti sunt trase in teapa de autor (ceea ce e si de bine si de rau – de bine pentru ca imprevizibilitatea e mereu bine-venita; de rau pentru ca e al naibii de frustrant!!). Personajele mor unul cate unul, in moduri mai mult sau mai putin „epice”, iar la final Dashner arata un big „fuck you” cititorului. Daca veti citi, veti intelege despre ce vorbesc. Insa cred ca tocmai asta m-a facut atat avid sa sa-mi arat aprecierea pentru munca autorului. E bine sa vezi ca exista autori de bestseller-uri care nu dau doi bani pe ceea ce se asteapta de la ei 😀

So, cititi, cititi, cititi! It’s… well, just awesome!

Si pentru ca am mentionat filmul mai devreme, aveti in continuare trailer-ul:

THE MAZE RUNNER trailer

https://www.youtube.com/watch?v=64-iSYVmMVY

Anunțuri

UNDERCURRENT, de Paul Blackwell

16113611Dupa o lunga absenta si cu sperante de mai bine pentru viitor… wow, asta a sunat pompos…:D Oricum, revin cu o recenzie la o carte pe care am devorat-o in cateva ore. Este vorba de UNDERCURRENT, de Paul Blackwell, un… SF (desi nu va veti da seama de asta decat la sfarsit) bine scris cu un final… discutabil.

Cartea este de aici. Nu e o librarie online, dar Book Storage Unit vinde carti foarte variate (atat in engleza, cat si in romana) la preturi accesibile, asa ca numai de bine, avand in vedere cum au crescut in Romania in ultimii ani preturile. So, if you have a minute, you should definitely check it out.

Revenind la cartea de fata, UNDERCURRENT debuteaza cu situatia dificila in care se gaseste Callum, aflat pe patul de spital, in coma, in urma unei „calatorii” neprevazute peste coama unei cascade. Chiar inainte sa se trezeasca, protagonistul este aproape ucis, iar dupa ce isi revine din coma care durase cateva zile, descopera ca lumea s-a intors cu „fundul in sus”. Brusc, orasul sau, Crystal Falls, s-a transformat dintr-o atractie turistica intr-un loc mohorat, cladiri au disparut, el este un star in echipa de fotbal a liceului sau, desi nu are niciun fel de aptitudini in acest sens, parintii sai sunt iar impreuna, desi se despartisera cu ceva vreme in urma, iar fratele sau mai mare, Cole, „a pain in the ass” (de inteles 😀 ) este acum paralizat.

Lumea in care se trezeste Callum nu mai este a lui, iar el este singurul care pare sa realizeze acest lucru. Iar Callum (sau Cal) pe care toata lumea si-l aminteste nu este genul de om cu foarte multi prieteni. Insa Callum trebuie sa se comporte exact la fel, alfel consecintele ar putea fi grave…

Acum, dupa aceasta miniprezentare, pot sa sar la partea proasta a cartii: finalul. De fapt nu sfarsitul in sine este problema, ci faptul ca situatia in care sunt lasate lucrurile este un fel de „what the fuck”, iar autorul nu pare ca intentioneaza sa scrie o continuare. Practic vorbind, volumul lui Paul Blackwell este excelent scris pana la ultimele cateva pagini, unde autorul pare sa se fi gandit: „Am scris destul, hai sa inchei mai repede!” Si exact asta face. Ingramadeste o concluzie in cateva randuri, trecand peste faptul ca in carte NU exista un punct culminant (si chiar daca volumul este bine scris si te tine in priza, tot e nevoie de existenta unui astfel de moment).

Oricum, per total, daca dati vreodata peste carte, nu ezitati. Poate fi o lectura placuta in masina  (ca in cazul meu) sau inainte de culcare.

Titlu: Undercurrent

Autor: Paul Blackwell

Editura: Harper Teen

Nota data de mine: 8/10

SKY ON FIRE (MONUMENT 14 #2), de Emmy Laybourne

După ce prima carte m-a lăsat cumva prins între wow şi meh, a doua parte din seria MONUMENT 14, scrisă de Emmy Laybourne, a clarificat anumite lucruri şi a adus ceea ce îi lipsea, în principal, naraţiunii: un mod matur de a scrie.

monument-14-2Deoarece nu pot face o recenzie fără să mă refer la evenimentele din romanul întâi, articolul de faţa va conţine spolilere. Aşa ca, dacă vă trece prin cap să daţi o şansă seriei, mai bine nu citiţi mai departe.

SKY ON FIRE continuă povestea puştilor prinşi într-un uriaş magazin universal, în timp ce afară apocalipsa face ravagii. La finalul primului volum, după ce îşi dau seama că locul nu mai este sigur, cei paisprezece se hotărăsc să încerce să ajungă la Denver unde, se zvonea, oamenii erau ridicaţi de elicoptere şi duşi departe de dezastrul toxic provocat de scurgerea de chimicale de la NORAD. Însă, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, protagoniştii ajung să se despartă, unii rămânând în supermagazin, iar ceilalţi încercându-şi norocul cu autobuzul care îi adusese la început acolo.

Astfel, cartea a doua se structurează pe două planuri, surprinse prin ochii lui Dean, personajul principal din primul roman, şi prin cei ai fratelui său, Alex (care pleacă spre Denver). Acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la SKY ON FIRE. Aflăm astfel mai multe despre lumea de afară şi despre prăpădul cauzat de schimbarea bruscă a mediului. Aceasta este descrisă ca un loc întunecat şi periculos, plin de criminali, hoţi, şi, cel mai important, de aerul care are efecte diferite asupra fiecărei persoane în parte, în funcţie de grupa lor sangvină.

Ceea ce a făcut lectura plăcută a fost ritmul rapid care i-a lipsit volum 1, plus pierderea explicaţiilor agasante, copilăreşti, semn că, poate, autoarea şi-a dat seama că persoanele care îi citesc cartea nu sunt bătute-n cap.

De asemenea, numărul situaţiilor în care personajele iau decizii stupide, de neînţeles, s-a redus semnificativ, ceea ce nu e decât de bine.

Per total, SKY ON FIRE  a fost o carte bună, lucru datorat, probabil, şi faptului că aşteptările mele nu au fost prea mari. Nu-mi mai rămâne decât să aştept anul viitor pentru următoarea parte.

Titlul original: Monument 14: Sky on fire

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 212

Nota dată de mine: 8/10

MONUMENT 14, de Emmy Laybourne

Monument14_LoMama ta te avertizează că o să pierzi autobuzul; îl poate deja vedea apropiindu-se. Iar tu nu te opreşti să o îmbrăţişezi şi să-i spui că o iubeşti. Nici nu-i mulţumeşti pentru că este un părinte bun şi înţelegător. Bineînţeles că nu pur şi simplu cobori scările cât poţi de repede şi o iei la fugă.

Dar dacă aceea ar fi ultima oară când o vei vedea? Atunci începi să-ţi doreşti să te fi oprit şi să fi făcut toate acele lucruri. Poate chiar ai vrea să fi pierdut autobuzul.

Dar autobuzul înainta rapid, aşa că am fugit…

În volumul de debut al lui Emmy Laybourne, paisprezece copii de vârste diferite se refugiază într-un uriaş magazin universal în timp ce afară o serie de evenimente, începând cu o furtună de grindină şi încheindu-se cu o masivă vărsare de chimicale, schimbă imaginea lumii aşa cum o ştiau.

Sinopsisul de mai sus şi coperta reprezintă motivul pentru care am pus mâna pe cartea scrisă de Emmy Laybourne. Şi sunt fericit că am făcut-o, deşi romanul este departe de a fi perfect.

După cum se poate deduce şi din scurta prezentare, volumul prezintă lupta pentru supravieţuire a unui grup (format din adolescenţi, elevi în şcoala primară şi copii de gradiniţă) care, surprins de o furtună de grindină de o violenţă fără precedent, îşi caută adăpost în interiorul unui magazin universal. În acest timp, condiţiile în lumea de afară continuă să se înrăutăţească, pornind de la tsunami-uri care lovesc coastele şi culminând cu o catastrofică scurgere de chimicale a căror sursă este NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), care au un efect diferit asupra fiecărei persoane, în funcţie de grupa lor sangvină (astfel, unii devin ucigaşi monstruoşi, alţii sunt cuprinşi de o stare avansată de paranoia sau pier din cauza unui tip de hemoragie, în timp ce ultima grupă rămâne relativ neatinsă, pierzându-şi însă capacitatea de reproducere).

Am spus că romanul este departe de perfecţiune şi am să explic de ce. Primul lucru care nu mi-a plăcut a fost începutul. Practic vorbind, ai două pagini în care sunt introduse personajele (care sunt foarte tipice: Dean, cel din perspectiva căruia se povesteşte, genul de adolescent nepopular – se putea altfel?!, Jake, mister popularitate, erou de fotbal (american), Brayden, batăuşul, Astrid, fata căreia niciun tip nu-i poate rezista etc.), apoi totul o ia razna. Deşi la o carte îmi place un ritm alert, asta mi s-a părut prea de tot.

Apoi mai e şi stilul de a scrie al autoarei. De obicei, când citesc în engleză, îmi e mai greu să mă leg de asta, dar unele secvenţe par scrise de un copil de cinci ani, în timp ce altele sunt chiar foarte bine compuse.

Şi mai e şi marea problemă a explicaţiilor. Din punctul ăsta de vedere am avut uneori impresia că scriitoarea crede că publicul ţintă este format din imbecili şi tocmai de aceea trebuie să explice anumite lucruri ca unor copii de doi ani. I mean WTF?

Trecând peste problemele evidente, cartea are o ideea interesantă şi, după ce ai trecut de primele 50 de pagini, te ţine pur şi simplu lipit. Având în vedere că ador romanele şi filmele cu temă apocaliptică, MONUMENT 14 şi-a făcut treaba. Şi cum am deja şi al doilea volum al seriei, SKY ON FIRE, plus cele două scurte cărţi adiţionale, trei recenzii la cărţile lui Emmy Laybourne probabil o să urmeze.

Titlul original: Monument 14

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 294

Nota dată de mine: 7,7/10

Multe şi adunate…

Din titlu cred ca toata lumea si-a dat seama ca postul acesta va fi un gen de amestec de de toate cu putina sare si piper, sau fara, daca preferati. Motivul pentru care le arunc la gramada e ca pur si simplu nu mai am timp sa scriu cate un articol separat pentru fiecare chestiuta in parte, so here goes:

1. A apărut HOTEL TRANSYLVANIA. Acum trebuie sa stiti ca eu nu-s un mare fan al filmelor de animatie, dar asta arata ATÂT DE BINE! Pe lânga faptul că îl găsesc teribil de amuzant, pana şi premiza este foarte originală. Deci, dacă aveţi timp, mergeţi la cinema. Chiar merită banii de bilet (chit că-i 3D şi de, tre’ să coste mai mult).

Hotel Tranylvania trailer

2. Săptămâna care vine apare un alt film animat, FRANKENWEENIE. Producţia nu pare nici pe departe atât de atractivă ca prima, dar este în regia lui Tim Burton, so probably it’s more than meets the eye.

Frankenweenie trailer

3. A apărut RESIDENT EVIL 5: RETRIBUTION (3D). Nu cred că mai e nevoie de alte comentarii. O franciza genială, iar din trailer filmul promite multe.

Resident Evil: Retribution trailer

4. De asemenea, un alt film pe care îl aştept foarte mult (poate că cel mai aşteptat al sfârşitului de an, după THE HOBBIT 1) este THE CLOUD ATLAS, o ecranizare făcută după o carte omonimă, apărută şi la noi pe la editura Trei, cred (sper să nu greşesc).

Cloud Atlas triler

5. O recomandare, pentru că nu ştiu cum să-i spun altfel, pentru împătimiţii literaturii horror: încercaţi John Saul! Merită (în special UMBRA şi CREATURA)! Dar, pe de altă parte, dacî va place horror-ul probabil deja aţi citit cărţile astea… oricum 🙂

6. Nou trailer THE HOBBIT (one word: AWESOME!):

7. A apărut primul număr al REVISTEI DE SUSPANS! Pentru mai multe detalii, click pe numele editorialului.

8. Pentru cine are chef de ceva  fantasy/ horror/ crime/ thriller, puteţi intra aici, pentru a citi partea a doua şi ultima a povestirii Sânge, lacrimi şi aur… (pe scurt – despre nemurire şi preţul ei), pe revista Suspans.ro sau aici, pentru Străinul (I) (o poveste despre… ei, demoni la răscruce şi pacte), pe Revista de suspans.

Ştiu sigur că am uitat ceva, dar eventual o să revin cu un update. And that’s all, folks!

SILENT HILL: Revelation 3D – în curând… sau nu?

De obicei nu sunt foarte entuziasmat de trailer-ele filmelor horror pentru simplul motiv că de obicei (din nou!), chiar şi când trailer-ul nu arată imposibil de idiot, filmul este de mult mai slab decât cele 2 minute de pe youtube. Dar când am văzut secvenţele din partea a doua din SILENT HILL… OMFG OMFG OMFG OMFG!!! Mda, cam asta a fost reacţia mea. Şi nu numai pentru că primul film e cel mai genial horror pe care l-am văzut vreodată… bine, a fost şi ăsta un motiv, dar ce naiba, trailer mai bad ass ca asta n-am mai vazut de mult. So… ENJOY!

P.S. – Se pare că CineMagia nu are nicio dată de lansare a filmului în România, chiar dacă în US va apărea de Halloween. Trei cuvinte: WTF (sau, mă rog, iniţialele lor)!!! Cel puţin există internetul…

MOŞTENIREA (Eragon 4), în curând Rao!

Da! În sfârşit cei de la Rao ne oferă MOŞTENIREA, cartea a patra (şi ultima) din ciclul cu acelaşi nume, scris de Christopher Paolini. Cartea va avea cam 800 de pagini şi deja e disponibilă pentru precomandă pe site-ul editurii, aici, la preţul de 60 de lei. Iar pentru fanii seriei care vor ajunge la Bookfest, la standul Rao veţi putea rezerva volumul pentru doar 43 de lei (din păcate eu nu cred că ajung, aşa că net-ul rămâne singura variantă).

Oricum, aveţi sinopsis-ul mai jos:

A început cu Eragon… Şi se încheie cu Moştenirea. Nu cu mult timp în urmă, Eragon, Biruitorul Umbrei, Călăreţul Dragonului, nu era decât un biet băiat de fermier, iar dragonul său, Saphira, doar o piatră albastră în pădure. Acum, soarta unei întregi civilizaţii se află pe umerii lor. Lungi perioade de antrenament şi lupte au adus cu ele victorii şi speranţă, dar şi pierderi îngrozitor de dureroase. Şi, cu toate acestea, adevărata luptă încă nu a început: trebuie să-l înfrunte pe Galbatorix. Iar când o vor face, vor trebui să fie suficient de puternici pentru a-l învinge. Şi dacă ei nu vor reuşi, nu va mai exista altcineva. Nu va mai exista o a doua şansă. Călăreţul şi dragonul său au ajuns mai departe decât ar fi îndrăznit cineva să spere. Dar vor reuşi ei să-l răstoarne pe maleficul rege şi să reinstaureze dreptatea în Alagaesia? Şi, dacă da, cu ce preţ?

LORD LOSS, de Darren Shan

Fără să mai stau să inventez scuze penibile pentru lunga mea absenţă am să trec direct la treabă şi am să vă povestesc despre prima carte a lui Darren Shan pe care am citit-o: LORD LOSS (de aseamenea prima carte dintr-o serie de 10 volume, numită DEMONATA – de fapt titlul seriei este si motivul pentru care am citit acest roman).

LORD LOSS prezintă începutul aventurilor lui Grubbs Grady în lumea terifiantă a forţelor supranaturale. Totul începe într-o zi de miercuri (nu ştiu de ce, dar am o senzaţie de deja-vu), când Grubbs se pomeneşte cu mama sa la şcoală, furioasă peste măsură. Motivul: Grubbs fusese văzut fumând. Şi de aici începe coşmarul atât pentru el, cât şi pentru familia lui. După un scandal monstru şi o glumă cam exagerată (sau cel puţin aşa văd eu baia în măruntaie de şobolan), Grubbs se alege cu o pedeapsă de toată frumuseţea.

Cartea, deşi simplă ca idee, te ţine în suspans, fiind previzibilă decât spre final, când apare în scenă un micuţ (nu chiar) vârcolac. Dar oricum, dacă vă gândiţi că subiectul romanului lui Darren Shan este acesta, greşiţi. E mult mai complicat de-atât şi implică un adevărat joc al vieţii şi al morţii (la propriu!).

În privinţa stilului  de a scrie al lui Shan, acesta mi s-a părut cam simpluţ (cred că e cam puţin spus), însă, din fericire, foarte uşor de urmărit, mai ales pentru că este vorba de o carte în limba engleză (ca o comparaţie, stilul lui Tolkien în limba originală este pur şi simplu criminal – şi nu chiar în sensul bun!).

Alt lucru care mi-a plăcut este faptul că s-a simţit că autorul nu-şi „cocoloşeşte” personajele, mai ales pe Grubbs (ceea ce se întâmplă în majoritatea cărţilor adresate acestei categorii de vârstă) – îi ucide părinţii, îl bagă într-un sanatoriu (cu scene descrise destul de detaliat în ambele situaţii – pe cât de detaliat se poate într-o carte atât de scurtă: cam 270 pagini), apoi îl scoate doar pentru a-l arunca în lupta cu un demon psihopat care ar face orice numai să-l tortureze la nesfârşit… Chiar şi aşa, genul ar fi mai degrabă thriller decât horror. Sau cel puţin asta-i părerea mea.

Cu puţin noroc (care să învingă lenea) o sa traduc o părticică din carte şi o s-o pun pe blog, în caz că e cineva interesat.

And that’s all folks!

Titlul original: Lord Loss

Autor: Darren Shan

Editura:  HarperCollins

Nota dată de mine: 8,5 (din 10)

P.S. – Cine are chef de o scurtă povestioară cu zombi, click aici.

Au apărut primele poze din filmul THE HUNGER GAMES (JOCURILE FOAMEI)!

Vesti din ce in ce mai bune.  Primele cinci poze din filmul ce urmează să apară 23 martie 2012 sunt disponibile pe site-ul IMDB, la această pagina.

Filmul îi va avea în rolurile principale pe Jennifer Lawrence (Katniss Everdeen), Josh Hutcherson (Peeta Mellark), care a apărut ca Steve în ecranizarea cărţii lui Darren Shan, CIRQUE DU FREAK, Liam Hemsworth (Gale Hawthorne) şi Woody Harrelson (Haymitch Abernathy).

Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în luptă pe viaţă şi pe moarte, televizată şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi… viu. Cine va câştiga cursa nebună pentru supravieţuire?

Surse: IMDB şi CineMagia

Deci nu ne mai rămâne decât să aşteptăm!

CORSARUL, de Tim Severin

CORSARUL este una din acele cărţi pe care le cumperi fără prea mare interes, pentru ca apoi să descoperi că ai dat peste o „comoară”. În general nu mă omor cu romanele aparţinând genului istoric, însă acesta mi-a plăcut foarte mult şi asta din mai multe motive, printre care şi faptul personajele sunt bine construite, iar acţiunea nu „clachează” (adica este curgătoare, fără a ocupa în totalitate cartea). Prin urmare, cred că Tim Severin a găsit combinaţia aproape perfectă (o „combinaţie perfectă” ar fi un clişeu lipsit de adevăr) dintre pasajele descriptive, care conturează foarte bine imaginea secolului al XVII-lea şi întâmplările alerte prin care trece protagonistul, Hector Lynch, în vârstă de şaptesprezece ani.

Povestea începe cu el şi cu sora lui, Elizabeth, care sunt răpiţi de corsarii berberi dintr-un mic sat irlandez, unde erau trimişi să studieze în fiecare vara la o mănăstire franciscană. Hector este apoi vândut la o licitaţie în Algeria, pierzând urma surorii sale. Aici el se împrieteneşte cu un alt prizonier, Dan, un indian Miskito din Caraibe. Acţiunea cărţii se bazează pe încercarea acestora de a scăpa din sclavie şi de a o găsi pe sora lui Hector, Elizabeth.

Din punct de vedre al scrierii, lectura nu este împovărătoare, astfel că, deşi tabloul lumii anului 1677 este bine nuanţat, detaliile nu sunt atât de multe pe cât să plictisească. Cu toate acestea, cineva care citeşte pentru prima dată o carte despre aventuri pe mare ar putea fi puţin dezorientat de numărul apreciabil de termeni tehnici aparţinând limbajului marinăresc.

După cum am spus, personajele sunt bine construite, chiar dacă uneori modul în care ies din anumite situaţii este datorat în prea mare măsura norocului, în special în cazul lui Hector, care este prezentat, de altfel, ca un copil foarte educat, acest lucru dovedindu-se la fel de util ca şi abilităţile artistice ale prietenului său, Dan.

Trebuie subliniat foarte bine faptul că aceasta este o carte de aventuri, dat fiind că din punct de vedere al realismului, unii cititori (printre care şi eu, în unele momente) ar putea spune că întâmplările prin care trec cei doi prieteni sunt mult prea multe şi ieşite din comun (chiar şi pentru acele timpuri).

Una peste alta, CORSARUL lui Tim Severin este o carte bună! Chiar foarte bună aş putea spune, având în vedere că am devorat-o în mai puţin de două zile. E un roman recomandat tuturor celor care au nevoie de câteva ore bune de relaxare – şi cine nu are nevoie de asta în ziua de azi?

Titlul românesc: Corsarul

Titlul original: Corsair

Autor: Tim Severin

Editura românească: Nemira

Editura originală: Macmillan

Traducător: Iris Manuela Gâtlan- Anghel

Continuare: Buccaneer (traducere posibilă – Piratul)