SKY ON FIRE (MONUMENT 14 #2), de Emmy Laybourne

După ce prima carte m-a lăsat cumva prins între wow şi meh, a doua parte din seria MONUMENT 14, scrisă de Emmy Laybourne, a clarificat anumite lucruri şi a adus ceea ce îi lipsea, în principal, naraţiunii: un mod matur de a scrie.

Deoarece nu pot face o recenzie fără să mă refer la evenimentele din romanul întâi, articolul de faţa va conţine spolilere. Aşa ca, dacă vă trece prin cap să daţi o şansă seriei, mai bine nu citiţi mai departe.

SKY ON FIRE continuă povestea puştilor prinşi într-un uriaş magazin universal, în timp ce afară apocalipsa face ravagii. La finalul primului volum, după ce îşi dau seama că locul nu mai este sigur, cei paisprezece se hotărăsc să încerce să ajungă la Denver unde, se zvonea, oamenii erau ridicaţi de elicoptere şi duşi departe de dezastrul toxic provocat de scurgerea de chimicale de la NORAD. Însă, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, protagoniştii ajung să se despartă, unii rămânând în supermagazin, iar ceilalţi încercându-şi norocul cu autobuzul care îi adusese la început acolo.

Astfel, cartea a doua se structurează pe două planuri, surprinse prin ochii lui Dean, personajul principal din primul roman, şi prin cei ai fratelui său, Alex (care pleacă spre Denver). Acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la SKY ON FIRE. Aflăm astfel mai multe despre lumea de afară şi despre prăpădul cauzat de schimbarea bruscă a mediului. Aceasta este descrisă ca un loc întunecat şi periculos, plin de criminali, hoţi, şi, cel mai important, de aerul care are efecte diferite asupra fiecărei persoane în parte, în funcţie de grupa lor sangvină.

Ceea ce a făcut lectura plăcută a fost ritmul rapid care i-a lipsit volum 1, plus pierderea explicaţiilor agasante, copilăreşti, semn că, poate, autoarea şi-a dat seama că persoanele care îi citesc cartea nu sunt bătute-n cap.

De asemenea, numărul situaţiilor în care personajele iau decizii stupide, de neînţeles, s-a redus semnificativ, ceea ce nu e decât de bine.

Per total, SKY ON FIRE  a fost o carte bună, lucru datorat, probabil, şi faptului că aşteptările mele nu au fost prea mari. Nu-mi mai rămâne decât să aştept anul viitor pentru următoarea parte.

Titlul original: Monument 14: Sky on fire

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 212

Nota dată de mine: 8/10

MONUMENT 14, de Emmy Laybourne

Mama ta te avertizează că o să pierzi autobuzul; îl poate deja vedea apropiindu-se. Iar tu nu te opreşti să o îmbrăţişezi şi să-i spui că o iubeşti. Nici nu-i mulţumeşti pentru că este un părinte bun şi înţelegător. Bineînţeles că nu — pur şi simplu cobori scările cât poţi de repede şi o iei la fugă.

Dar dacă aceea ar fi ultima oară când o vei vedea? Atunci începi să-ţi doreşti să te fi oprit şi să fi făcut toate acele lucruri. Poate chiar ai vrea să fi pierdut autobuzul.

Dar autobuzul înainta rapid, aşa că am fugit…

În volumul de debut al lui Emmy Laybourne, paisprezece copii de vârste diferite se refugiază într-un uriaş magazin universal în timp ce afară o serie de evenimente, începând cu o furtună de grindină şi încheindu-se cu o masivă vărsare de chimicale, schimbă imaginea lumii aşa cum o ştiau.

Sinopsisul de mai sus şi coperta reprezintă motivul pentru care am pus mâna pe cartea scrisă de Emmy Laybourne. Şi sunt fericit că am făcut-o, deşi romanul este departe de a fi perfect.

După cum se poate deduce şi din scurta prezentare, volumul prezintă lupta pentru supravieţuire a unui grup (format din adolescenţi, elevi în şcoala primară şi copii de gradiniţă) care, surprins de o furtună de grindină de o violenţă fără precedent, îşi caută adăpost în interiorul unui magazin universal. În acest timp, condiţiile în lumea de afară continuă să se înrăutăţească, pornind de la tsunami-uri care lovesc coastele şi culminând cu o catastrofică scurgere de chimicale a căror sursă este NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), care au un efect diferit asupra fiecărei persoane, în funcţie de grupa lor sangvină (astfel, unii devin ucigaşi monstruoşi, alţii sunt cuprinşi de o stare avansată de paranoia sau pier din cauza unui tip de hemoragie, în timp ce ultima grupă rămâne relativ neatinsă, pierzându-şi însă capacitatea de reproducere).

Am spus că romanul este departe de perfecţiune şi am să explic de ce. Primul lucru care nu mi-a plăcut a fost începutul. Practic vorbind, ai două pagini în care sunt introduse personajele (care sunt foarte tipice: Dean, cel din perspectiva căruia se povesteşte, genul de adolescent nepopular – se putea altfel?!, Jake, mister popularitate, erou de fotbal (american), Brayden, batăuşul, Astrid, fata căreia niciun tip nu-i poate rezista etc.), apoi totul o ia razna. Deşi la o carte îmi place un ritm alert, asta mi s-a părut prea de tot.

Apoi mai e şi stilul de a scrie al autoarei. De obicei, când citesc în engleză, îmi e mai greu să mă leg de asta, dar unele secvenţe par scrise de un copil de cinci ani, în timp ce altele sunt chiar foarte bine compuse.

Şi mai e şi marea problemă a explicaţiilor. Din punctul ăsta de vedere am avut uneori impresia că scriitoarea crede că publicul ţintă este format din imbecili şi tocmai de aceea trebuie să explice anumite lucruri ca unor copii de doi ani. I mean WTF?

Trecând peste problemele evidente, cartea are o ideea interesantă şi, după ce ai trecut de primele 50 de pagini, te ţine pur şi simplu lipit. Având în vedere că ador romanele şi filmele cu temă apocaliptică, MONUMENT 14 şi-a făcut treaba. Şi cum am deja şi al doilea volum al seriei, SKY ON FIRE, plus cele două scurte cărţi adiţionale, trei recenzii la cărţile lui Emmy Laybourne probabil o să urmeze.

Titlul original: Monument 14

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 294

Nota dată de mine: 7,7/10