SILENT HILL: Revelation 3D – în curând… sau nu?

De obicei nu sunt foarte entuziasmat de trailer-ele filmelor horror pentru simplul motiv că de obicei (din nou!), chiar şi când trailer-ul nu arată imposibil de idiot, filmul este de mult mai slab decât cele 2 minute de pe youtube. Dar când am văzut secvenţele din partea a doua din SILENT HILL… OMFG OMFG OMFG OMFG!!! Mda, cam asta a fost reacţia mea. Şi nu numai pentru că primul film e cel mai genial horror pe care l-am văzut vreodată… bine, a fost şi ăsta un motiv, dar ce naiba, trailer mai bad ass ca asta n-am mai vazut de mult. So… ENJOY!

P.S. – Se pare că CineMagia nu are nicio dată de lansare a filmului în România, chiar dacă în US va apărea de Halloween. Trei cuvinte: WTF (sau, mă rog, iniţialele lor)!!! Cel puţin există internetul…

TWILIGHT: Breaking Dawn Part II final trailer

Deşi nu credeam c-o să spun prea curând (de fapt niciodată!) aşa ceva – uite un trailer la un film TWILIGHT care chiar mă face sa vreau să văd filmul! Trecând peste prima parte a trailer-ului, care seamănă destul de mult cu celelalte filme (sau cel putin cu primul, având în vedere că pe restul, uitându-mă doar la trailer, am decis să nu le vizionez), lucrurile arată surprinzător de bine. De fapt primul lucru care m-a făcut să cred că filmul nu va fi atât de… cheesy ca celelalte a fost faptul că am aflat că finalul a fost modificat faţă de carte (şi hai să fim serioşi, orice final ar fi mai bun decât ăla!). În plus, cică mor mai multe personaje. Deci… yes!

Acum: merită să mergi la cinema pentru ultimul film din serie? Asta rămâne de văzut.

THE CASUAL VACANCY, de J.K. Rowling apare la editura Trei!

Nu se ştie încă data exactă a publicării pentru THE CASUAL VACANCY, comedia neagră scrisă de autoarea seriei HARRY POTTER, dar va fi oricum după lansarea oficială în limba engleză de pe 27 septembrie. Şi cam asta-i tot deocamdată!

Când Barry Fairbrother moare pe neaşteptate la doar patruzeci de ani, comunitatea din micuţul oraş Pagford este lăsată în şoc. Aparent, Pagford este prin excelenţă un orăşel englezesc tipic, cu o piaţă publică pavată cu piatră şi o mânăstire veche, dar dincolo de faţada liniştitoare se ascunde un adevărat război: bogaţi care se opun săracilor, adolescenţi în conflict cu părinţii, soţii împotriva soţilor şi profesori care duc o veritabilă luptă cu elevii lor… Pagford nu e deloc ceea ce pare. Iar locul liber lăsat de moartea lui Barry în Consiliul Parohial devine curând catalizatorul pentru cel mai mare război pe care l-a văzut oraşul vreodată. Cine va triumfa în urma alegerilor purtate cu pasiune, duplicitate şi pline de revelaţii neaşteptate?

Ce mai e nou: coperta Spook’s Blood (pentru România) + Cronicile Wardstone 11: Slither’s Tale

Da, multe stiri despre CRONICILE WARDSTONE in ultima vreme, pe masaura ce seria se apropie de final. Nu cu mult timp in urma a aparut coperta SPOOK’S BLOOD (SANGELE VRACIULUI) pentru varianta de lux a editiei din Marea Britanie, coperta care va fi folosita si de editura Corint Junior pentru publicarea in Romania. Fara alte comentarii, aveti imaginea mai jos:

A doua veste este o noua carte aditionala, SPOOK’S: SLITHER’S TALE (VRACIUL: POVESTEA SPINTECATORULUI). Aveti coperta (care nu va fi cea utilizata pentru tara noastra) si sinopsis-ul mai jos:

Numele meu este Spintecătorul şi înainte ca povestea să se sfârşească veţi afla şi de ce ma numesc aşa…

Spintecătorul nu este nimic din ceea ce poate fi numit „uman”. Departe de Comitatul protejat de Vraci el îi vânează pe oameni, furişându-se în case şi ghiftuindu-se cu sângele lor în timp ce dorm.

Când un fermier moare, fiicele ale sale par a deveni victime sigure ale Spintecătorului… însă lucrurile se schimbă când fermierul se oferă a face un târg cu vânătorul: în schimbul siguranţei fetelor mai mici, Spintecătorul o poate avea pe Nessa, fiica cea mai mare, şi poate face cu ea ce pofteşte…

Înţelegerea încheiată de Spintecător îl poartă pe el şi pe Nessa într-o călătorie periculoasă în care duşmanii îi pândesc la fiecare pas. Duşmani printre care şi Grimalkin, primejdioasa asasină-vrăjitoare, ce încă se află în căutarea unei modalităţi de a-l distruge pe Diavol pentru totdeauna…

Nu ştiu ce credeţi voi, dar pentru mine asta suna foarte bine! Să sperăm doar că nu va trebui să aşteptăm câţiva ani până să primim cartea în română…