The Hobbit: The Battle of the Five Armies (movie review)

the-hobbit-the-battle-of-the-five-armies-first-poster-hdWhere does your journey end? se întreaba Gandalf în trailer-ul pentru ultimul film din saga Middle-Earth. Iar eu răspund: călătoria se sfârşeşte în cel mai bun film văzut de mine de la ultimul Harry Potter. Şi ce călătorie a fost!

[VOR FI CATEVA SPOILERE; NIMIC MAJOR, DAR E BINE DE STIUT]

Peter Jackson ne aduce pe câmpul de luptă one last time printr-o introducere care te transpune direct în acţiunea filmului. Aceasta este concluzia, scopul pentru care primele două filme au avut acel building, şi nimic nu dezamăgeşte. Dragonul Smaug nimiceşte tot ce îi iese în cale, iar bogăţia muntelui acum eliberat atrage atenţia tuturor popoarelor Pământului de Mijloc. Elfi, orci şi oameni – toţi vor pentru diferite motive să pună mâna pe locul de baştină al gnomilor.

Dacă au existat plângeri în legătură cu faptul că nimeni nu moare în primele filme, acum acele plângeri ar trebui să fie amuţite. There is death and a hell lot of it.

Un moment cheie (şi poate cel mai frumos realizat din tot filmul) este lupta dintre Sauron şi Cei Nouă împotriva lui Galadriel, Saruman, Gandalf şi Elrod. Uluitoare scenă!the-hobbit_the-battle-of-the-five-armies_belgian-posters-2

Ca de altfel tot filmul. Efectele speciale care te lasă cu gura căscată sunt la ele acasă.

În privinţa scenelor de luptă, acestea sunt apropiate de magnitudinea celor din Stăpânul Inelelor şi, partea cea mai bună, ne oferă o privire mai bună la modul cum luptă o armată de elfi (my personal favourite :D). Pur şi simplu stai şi te întrebi cum s-a filmat aşa ceva.

Showtime-ul meu de la 14:20 la IMAX AFI a fost sold out. Am văzut oameni certându-se pe bilete la intrare :)) So dacă (sau mai bine zis când) intenţionaţi să vedeţi filmul, aveţi grijă să vă rezervaţi locurile dinainte.

Nota dată de mine: 10/10

Regizor: Peter Jackson

Producător/Studio: Warner Bros

The Hobbit/Lord of the Rings Legacy trailer:

THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY a fost neaşteptat de…

the-hobbit-an-unexpected-journey-247000lEi, nu pot decât să-i spun EPIC! Acum vreo două săptămâni începusem să am îndoieli cu privire la acest film din mai multe motive: sursa pentru film nu era atât de…  glorioasă ca pentru LOTR, iar carticica asta de 300 şi ceva de pagini, numită THE HOBBIT, era împărţită în trei filme. Mi se părea prea mult, în ciuda faptului că se adăugau spre ecranizare şi apendicele de la STĂPÂNUL INELELOR. În plus, criticii nu păreau prea încântaţi de film. Aşa că aveam low expectations.

Asta a fost marea mea greşeală. Primul semn bun a apărut cu o săptămână înainte, când mi-am făcut rezervările. În ciuda faptului că showtime-ul la care am participat eu, de la 13:50, nu era chiar plin, cele de seara erau full, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt film, fie el THE DARK KNIGHT RISES, THE AVENGERS, PIRAŢII DIN CARAIBE sau HARRY POTTER.

Al doilea semn bun a fost când filmul de aproape trei ore a început. Pur şi simplu m-a cuprins acea stare destul de specifică de mulţumire pe care o am de fiecare dată când urmăresc seria LOTR.

Aşa, acum recenzia propriu-zisă: primul lucru care te izbeşte la filmul ăsta sunt efectele speciale excepţionale, lucru cu care eşti bombardat încă din primele minute, când dragonul Smaug distruge oraşul gnomilor de sub munte (imaginile sunt atât de bine realizate şi 3D-ul e lucrat fenomenal, astfel că îţi ia respiraţia). Efectele şi felul magnific în care Peter Jackson a filmat panoramele din Noua Zeelandă continuă pe parcurs.

Un al doilea lucru bun: începutul, pentru care atât de mulţi critici se plângeau, nu mi s-a părut deloc plictisitor. Fixează acţiunea, introduce personajele şi miza şi, odată ce Bilbo Baggins porneşte în aventura sa, ritmul alert nu mai dispare până la final.

Jocul actoricesc este cum m-am aşteptat (în privinţa asta nu m-am îngrijorat niciodată): minunat! Pe lângă faptul ca se reîntorc actorii the_hobbit_2-1366x768care i-au interpretat pe Gandalf, Gollum, Galadriel, Elrod şi alţii (printre care şi cei care i-au pus pentru prima oara pe ecrane pe Bilbo şi Frodo), îl avem pe Martin Freeman care joacă excepţional în rolul tânărului Bilbo.

Fondul muzical este o altă minunăţie, acelaşi Howard Shore, care a compus muzica pentru primele trei filme revenind şi pentru acesta.

Finalul este un plus major faţă de celelalte ecranizări LOTR, lăsându-te pur şi simplu înfometat pentru următorul film, care o să apară abia la anul în decembrie.

Pentru o comparaţie, THE HOBBIT: AN UNEXPECTED JOURNEY este de dpearte cel mai bun film al anului (pe locul doi fiind THE DARK KNIGHT RISES, cel puţin pentru mine). În privinţa calităţii, întrece primul şi al doilea film din seria STÎPÂNUL INELELOR, iar pe al treilea îl învinge la capitolul prezentare şi efecte speciale. Deci, per total, primul THE HOBBIT mi s-a părut mai bun decât FRAŢIA INELULUI şi CELE DOUĂ TURNURI, dar pierde în faţa ÎNTOARCERII REGELUI (la capitolul poveste, ceea ce e şi de înţeles, având în vedere că este transpunerea pe ecran doar 6 capitole din cartea lui J.R.R. Tolkien).

Concluzia: ce mai aşteptaţi?! Go and see it now!

Au început filmările pentru THE HOBBIT!

The Hobbit is happening! When it was announced last month that cameras would begin rolling on the highly anticipated two-part Lord of the Rings prequel on March 21, naturally, there was a lot of „We’ll believe it, when we see it” talk. After all, this is a production that has seen more than its share of setbacks thanks to such things as set firesthreats of union strikes and perforated ulcers.

But, sure enough, principal photography did indeed start today at the Stone Street Studios in Wellington, New Zealand, with director Peter Jackson himself taking a moment to post pics to his Facebook page from the film’s set.

The first flick is due to hit theaters in late 2012. Assuming, of course, everything goes smoothly from here on out.

Sursa

Deci sa ne bucuram!!!

THE HOBBIT and LORD OF THE RINGS

Sincer nici macar nu stiu de ce fac acest articol. Probabil pentru faptul ca sunt intr-o asa situatie incat pur si simplu nu mai pot astepta lansarea THE HOBBIT, prequelul trilogiei LORD OF THE RINGS! Tot caut pe net tot felul de lucruri: poze, informatii despre distributie, trailere. Si tot cautand asa am dau peste urmatoarele trailere, foarte interesante, desi neoficiale:

Nu-i asa ca asta va deschide apetitul? A, si inca un lucru: pentru cei ce nu au vazut inca THE HUNT FOR GOLLUM, un film realizat – chiar foarte bine – de fani pe baza anexelor din LORD OF THE RINGS (si care intre timp a ajuns la 4 milioane de vizualizari pe You Tube!), pot sa o faca acum. Aveti mai jos intregul film!

Si, ca sa inchei frumos, va las urmatorul videoclip. Este de-a dreptul superb, iar melodia interpretata de Enya, cea care a creat coloana sonora pentru trilogia ecranizata de PETER JACKSON, este chiar exceptionala!

About THE HOBBIT and AVATAR…

Deci, după ce am revenit pe bloguri, bineînţeles că am dat o raită şi pe IMDB şi ghici ce: AVATAR a ajuns pe primul loc al filmelor cu cele mai mari încasări ever, întrecând TITANIC. Pe moment am fost foarte supărat, dar mi-a trecut rapid, pentru că pe acelaşi IMDB am descoperit şi alte lucruri.

Da, da, da! Este vorba despre filmul THE HOBBIT! Şi da, sunt veşti foarte bune!

THE HOBBIT, programat iniţial să apară pe la sfârşitul lui 2011, va apărea prin 2012. Sau cel puţin o parte din el. Da, aţi auzit bine, THE HOBBIT va fi împărţit în două filme! Întârzierea e produsă de faptul că New Line Cinema, mirosind potenţialul de-a dreptul gigantic al filmului, l-a împărţit în două părţi şi la introdus pe maestrul Peter Jackson, care a regizat şi trilogia STĂPÂNUL INELELOR, câştigătoare a 17 Oscaruri, a 246 de alte premii şi  a 228 de alte nominalizărim ca şi co-regizor, alături de Guillermo del Toro. Bineînţeles, Jackson a trebuit să rescrie scenariul, aşa că a amânat filmările. Bugetul, cum era şi normal, a crescut. Iniţial, era cam de 200 de milioane de dolari, dar acum a crescut la peste 300 de milioane! Şi, dacă stăm să ne gândim că Peter Jackson a avut la dispoziţie doar câte 94 de milione pentru fiecare parte a trilogiei STAPANUL INELELOR, care a adus încasări de peste 4 miliarde de dolari, să ne imaginam doar ce va putea face maestrul cu un buget de peste 150 de milione pentru fiecare dintre cele două parţi ale THE HOBBIT! Deja unele reviste cataloghează THE HOBBIT ca cel mai aşteptat film al lui 2012, iar actorii pentru film nu au întârziat să apară. Astfel, din filmele STĂPÂNUL INELELOR şi-au confirmat apariţia în noul film al lui Jackson Andy Serkis (Gollum), Ian Mckellen (Gandalf) şi Hugo Weaving (Elrod). De asemenea vor apărea şi o mulţime de hobbiţi din LOTR, foarte probabil fiind chiar cei care i-au jucat pe Frodo, Sam, Pippin şi Merry. Şi, una dintre cele mai plăcute surprize, Oralando Bloom vrea neaapărat să reintre în pielea elfului Legolas. Iar Peter Jackson i-a promis că se va gândi la idee, chiar dacă elful nu apare în romanul scris de J. R. R. TOLKIEN.

Şi, acum probabil că înţelegeţi de ce mi-a pierit supărarea: mă întreb cât o să mai rămână AVATAR pe locul 1… cu siguranţă nu mai mult de doi ani! Nu mă credeţi?! Păi atunci gândiţi.vă ce isterie a stârnit THE HUNT FOR GOLLUM, acel film făcut de fani, cu actori amatori, de 40 minute şi cu un buget de doar 3000 de lire, care doar în prima săptămână de la lansare a fost vizionat de peste 1 milion de ori! Comparaţi cu avantajele de care are parte THE HOBBIT şi obţineţi un succes covârşitor!

Încă un lucru foarte important: nu uitaţi, în această seară, pe PRO TV, de la ora 20:30 filmul ÎNTOARCEREA REGELUI!

Şi că tot veni vorba de PRO TV, ţin să-i felicit pe cei însărcinaţi cu campania de promovare din acest an a filmelor LOTR. Exact aşa trebuie promovat un film care se doreşte a avea o audienţă numeroasă, chiar şi la a cincea sau a şasea difuzare!