Tunele 5: Spirala, de Roderick Gordon & Brian Williams

Cop_Tunele_5_SpiralaDintr-un motiv sau altul nu am citit Tunele 5 până acum. Ştiu că la un moment dat cumpărasem cartea, apoi nu am mai gasit-o şi când am văzut-o pe raft în trecerea mea rapidă pe la Gaudeamus am pus mâna pe ea. Iubesc la nebunie seria asta scrisă de cei doi autori britanici şi cum în ultima vreme m-am cam lăsat de fantasy şi de citit în general (cu excepţia Percy Jackson, la care o sa fac un series review în curând), mă aşteptam ca Spirala să reaprindă scânteia. Şi a facut-o, dar nu atât de intens pe cât credeam eu.

Recenzia nu va coţine multe spoilere, având în vedere că vreau să vă spun părerea mea despre carte, nu să fac un rezumat (pentru asta vizitaţi Wikipedia). Aşadar, majoritatea scenelor descrise se petrec în Suprasol, unde sunt introduse o grămadă de personaje, mai mult sau mai puţin interesante şi se organizează ofensiva contra planului major al Styx. Totodată, facem cunoştinţă cu femeile Styx, care sunt de fapt clasa conducătoare, lucru asupra căruia autorii au mai oferit indicii în volumele anterioare.

Aşa, acum că am facut şi o mică prezentare, să revenim la păreri. Ce mi-a plăcut: stilul de a scrie e fantastic ca întotdeauna, realist, mult peste scriitorul tău obişnuit de fantasy.

Însă sunt unele lucruri care nu prea m-au fericit. Ca de exemplu, faptul că majoritatea carţii descrie acţiunea din Suprasol. Motivul pentru care am ajuns să iubesc seria asta atât de mult este acel fior al descoperirii. TunnelsDeeperFreefall. Primele trei cărţi din serie sunt perfecte şi la fel e şi o mare parte din a patra. Însă Spirala abandonează aproape complet acet plan şi faptul că acţiunea este foarte redusă comparativ cu volumele anterioare, nu ajută deloc. Practic, ai o carte de peste 500 de pagini care ar fi avut un ritm mai bun dacă ar fi fost redusă cam la 350. Întregul roman se simte ca prima dintre cele două părţi ale unei ecranizări, pe care Hollywood-ul le adoră atât de mult în ultima vreme. Tunele 5 pregăteşte terenul pentru Terminal, ultima cate din serie, la care am început deja să citesc (şi care după doar 30 de pagini îmi place deja mai mult ca Spirala).

O altă problemă o am cu traducerea. Sunt chestiutele micute care se schimba de la carte la carte şi care mă calcă pur şi simplu pe nervi. Dacă tot aţi făcut greşeala de a renunţa la Dan Doboş, macar menţineţi acelaşi traducător pentru restul seriei, god damn it!

O ultimă chestiuţă se leaga de chiar ideea de fantasy. Chiar daca Tunele face parte din acest gen, cei doi autori menţin totuşi o faţadă destul de realistă pe parcursul volumelor. Însă totul e lăsat baltă în cartea a cincea, când vine vorba de Styx. Nu e vorba ca mi-a displăcut întorsătura situaţiei, dar e prea brusc şi prea mult. Face totul să pară neverosimil şi cumva forţat.

Acum, nu vreau să se înţeleagă că acesta e o recenzie negativă. Nici pe departe: a doua parte a cărţii e foarte bună. Dar comparativ cu celelalte romane, Spirala decade puţin.

Titlul românesc: Tunele 5: Spirala

Titlul original: Spiral

Editura românească: Corint Junior

Nota dată de mine: 8/10 

Anunțuri

TUNELE 4: MAI APROAPE, de Roderick Gordon şi Brian Williams

Cu încă o carte din seria TUNELE terminată, ai putea spune ca devine din ce in ce mai bine. Insa, dupa lecturarea cartii, iti dai seama ca exista si cateva minusuri. Sunt ele eclipsate aproape in totalitate de marile plusuri şi totuşi există. Dar s-o luăm cu începutul.

Actiunea se structurează pe mai multe planuri, cartea debutând aproximativ din locul unde se încheiase precedenta, cu cele două gemene Rebecca (care si de-a lungul acestui volum s-au dovedit a fi personajele mele preferate), una dintre ele grav rănită. După mai multe peripeţii, ele ajung în Noua Germanie, o imeansă aşezare construită la ordinul conducatorului Germaniei Naziste, Herr Hitler, în acea lume din interiorul lumii. După un anumit timp, în peisaj îşi face apariţia, în sprijinul celor două fete Styx, o întregă armată de Limitatori, soldati special pregatiti pentru supravegherea Adâncurilor. Şi de aici va puteti imagina ce s-a intamplat…

Oricum, daca veti citi romanul, veti descoperi ca lucrurile nu sunt atat de simple si asta pentru ca planurile celor doua surori se intersectează inevitabil cu cele ale lui Will, ale tatălui acestuia, Dr. Burrows, alaturi de care se afla Elliott. Şi se ajunge la o mare încurcătură, în vârful unei piramide la fel de mari, survolată de maşinării puţin mai mici şi colcăind de bizare fiinte asemenatoare copacilor. Nu, nu va faceti griji, nici nu ma astept sa intelegeti. Trebuie retinut doar ca originalitatea de care dau dovadă autorii este uluitoare.

Ce-l de-al treilea plan şi cel care cred ca mi-a placut cel mai mult îi are ca protagonisti pe Drake, Chester şi Eddie, un Styx răzvratit (sau asa pare) si tatăl lui Elliott. Cum nimic nu prea merge bine în lumea din interiorul Pământului, la fel se precipită lucrurile, poate chiar mai mult, şi în Suprasol. De această dată familia lui Chester se află într-un pericol de moarte, iar virusul Dominion trebuie distrus odată pentru totdeauna. Dar nimic nu merge ca pe roate şi de aici un lung şir de conflicte care te fac la un moment dat sa te intrebi cum poate o lucrare de fictiune sa fie atat de realista!

Al patrulea si ultimul plan îi apartine doamnei Burrows. Da, ati auzit bine, ba, în plus, acest personaj îşi face destul de puternic simtita prezenta de-a lungul romanului, trecand printr-o transformare care te lasa efectiv cu gura cascata!

Legat de final nu va dezvalui nimic, decat ca sfarsitul capitolului 36 este pur si simplu memorabil (nu-mi vine sa cred cat am putut sa rad!), iar epilogul desemnează adevăratul început al sfârşitului!

Asa, acum ca ati aflat cate ceva despre carte, e timpul sa va spun despre acele minusuri.

Pentru cineva care nu a citit primele trei carti din serie, nu va parea nimic neobsnuit, insa pentru o persona care a facut-o, primul lucru care va sari în ochi este traducerea. Bine, nu în primele zece pagini, ci pe parcurs. Se vede stilul usor diferit, parca mai putin cursiv si pe altocuri teribil de întortocheat, de trebuie să reiei propozitia de cateva ori ca sa pricepi mesajul. Prin urmare, am simtit lipsa lui Dan Dobos, lucru la care, sincer, ma asteptam!

Al doilea minus al cartii, si cred ca ultimul despre care voi vorbi, este acela ca in cazul volumului de fata Roderick Gordon, pentru ca lui ii apartin de fapt drepturile de autor, a tins spre descriptivitate, lucru de care, intr-adevar, este nevoie, insa la un moment dat am ajuns sa ma gandesc la un abuz. După cum o sa puteti observa, acest fapt este evident in special in primele 150 de pagini, actiunea intensificandu-se mai apoi şi ritmul devenind mai alert.

Per rotal, TUNELE 4: Mai aproape este un MUST HAVE pentru orice împatimit al literaturii fantasy!

Titlul original: Closer

Titlul românesc: TUNELE 4: Mai aproape

Autori: Roderick Gordin & Brian Williams

Editura originala: Chicken House

Editura romaneasca: Corint Junior

Traducatori: Sorin Petrescu şi Adrian Deliu

Nota dată de mine: + + + + + (din 5 – nu cred ca voi acorda vreodată o notă mai mica de atat unei carti din aceasta serie!!)

TUNELE 3: IN CADERE LIBERA de Roderick Gordon si Brian Williams

Wow! TUNELE, oh my God, oh my God, oh my God! A fost SUPER!!! Gata, incetez; ma comport irational si totusi… A fost atat de tareeee! Imi vine sa sar in sus si in jos si sa tip: aaaaaaa! OK, am inteles, nu mai strigati, incetez.

Deci dupa ce am inceput serios sa citesc aceasta carte (adica in ultimele doua zile, pentru ca inainte tot eram intrerupt) nu m-am mai  putut opri. Cred ca aratam mai rau decat o persoana care tocmai isi injectase o doza serioasa de hasis. De fapt citesc de seara trecuta de la ora 6:00. Noaptea precedenta nu cred ca am dormit mai mult de jumatate de ora. M-am oprit din lectura la ora 4:00 dimineata si apoi am incercat sa adorm: inutil! Ma tot gandeam la Will, la Chester, la Styx si Dominion si la cele doua Rebecca (personajele mele favorite). Dupa ce timp de o ora m-am intors de pe o parte pe alta reusind sa adorm doar cateva minute, am aprins lumina, am luat cartea si mi-am continuat administrarea de narcotice 😀 … Asta pana la ora 8:00 cand tata s-a trezit si a venit pana in camera mea. M-am prefacut ca dorm. Dupa ce a plecat mi-am reluat lectura. Oricum, gata cu asta. Sa va spun mai bine despre carte.

Primul lucru care este observat la TUNELE 3 este complexitatea. Cu toate acestea nu pot spune ca aceasta se deosebeste prea mult de cea din volumul doi al seriei. Poate ca doar spre final se vede ca totul devine putin mai greu de inteles.

Personajele sunt exceptional conturate, in special cele doua Rebecca, care au un rol din ce in ce mai important in actiunea cartii. Apar si personaje noi si, lucrul care mi-a placut cel mai mult, este schmbarea atitudinii unui personaj care devine uluitor de puternic. Nu ma credeti? Atunci imaginativa o persoana care rezista un timp uluitor de indelungat Luminii Intunecate. Ei, acum ce mai ziceti?

Actiunea este… pe putin spus surprinzatoare. Intamplarile devin tot mai profunde, mai adanci, atat la propriu cat si la figurat si in sfarsit aflam despre ce este vorba in legatura cu conceptul „Gradinii celui de-al doilea Soare”. Si credeti-ma, e uimitor!

Se lucreaza pe doua planuri, autorii (o sa spun imediat ceva legat de asta) bazandu-se pe jocul psihologic care trece de limitele obisnuite intalnite in romane. Totul este atat de intens incat te face sa-ti pierzi capul.

Legat de ce carte o sa incep in continuare, exista doua varinate: ori incep CIRCUL FANTASIA, ori nu mai incep nimic si ma ocup de scris la propriile proiecte. Stiu, am zis ca incep SFIDAREA, dar inca nu am primit-o. Si sincer ma bucura lucrul acesta! De ce? Pai pentru ca orice carte as citi dupa TUNELE 3 mi s-ar parea cu siguranta insignifianta ca valoare… cred ca exceptie face seria HARRY POTTER 🙂 Si nu are rost sa stric o lectura la o carte buna ca SFIDAREA. De fapt chiar sper sa nu o primesc in curand pentru ca sunt sigur ca voi ceda tentatiei de a o citi si o voi desconsidera. Nu cred ca o sa scap de mania cu IN CADERE LIBERA in urmatoarele saptamani.

Mai sus am promis ca o sa spun ceva despre autori. Ei bine, uitati despre ce e vorba. In urma recenziei lui Doru mi-a revenit in gand pagina de copyright pe care o vazusem inainte sa ma apuc de lectura si in care scria ca drepturile pentru text ii apartin exclusiv lui RODERICK GORDON. Doru explica: RODERICK a scris totul, in timp ce BRIAN a venit cu ideile. Acum va intreb: cum sa poata sa fie scrisa o carte fara idei?!! M-am enervat rau de tot cand am vazut pagina aceea pentru motivul ca stiu ca randurile se pot asterne foarte usor pe hartie (daca nu ai probleme cu gramatica) atunci cand ai subiectul! Dar acesta-i un lucru greu de obtinut. Si nu vorbesc prostii, ci va spun din propria experienta. Atunci cand mi s-a propus sa scriu in colaborare am acceptat fara ezitare, iar partenerul mi-a spus ideea ce s-a dovedit a fi GENIALA! Eu nu as fi reusit sa ma gandesc la asa ceva; prin urmare rezulta ca intr-un parteneriat exista egalitate, adica ambii scriitori participa in mod egal la construirea universului fictional. Desi, daca privesti totul dintr-un alt punct de vedere, iti trebuie talent pentru a scrie, chiar si cu ideile altcuiva. Multumesc Shauki pentru ca m-ai facut sa inteleg asta! Gata, ma opresc… oricum tema este mult prea vasta pentru a putea fi discutata in acest articol.

Si acum, revenind la subiect, cartea este EXCEPTIONALA, SUPERBA… no more words! Cititi si convingeti-va!

Titlul original: Freefall

Titlul romanesc: In cadere libera

Autori: Roderick Gordon si Brian Williams

Editura originala: The Chicken House

Editura romaneasca: Corint Junior

Traducator: Dan Dobos (Sincere felicitari! O traducere fara cusur!)

Nota data de mine: + + + + + (Doamne, as da mai mult daca ar fi posibil!)