MONUMENT 14, de Emmy Laybourne

Mama ta te avertizează că o să pierzi autobuzul; îl poate deja vedea apropiindu-se. Iar tu nu te opreşti să o îmbrăţişezi şi să-i spui că o iubeşti. Nici nu-i mulţumeşti pentru că este un părinte bun şi înţelegător. Bineînţeles că nu — pur şi simplu cobori scările cât poţi de repede şi o iei la fugă.

Dar dacă aceea ar fi ultima oară când o vei vedea? Atunci începi să-ţi doreşti să te fi oprit şi să fi făcut toate acele lucruri. Poate chiar ai vrea să fi pierdut autobuzul.

Dar autobuzul înainta rapid, aşa că am fugit…

În volumul de debut al lui Emmy Laybourne, paisprezece copii de vârste diferite se refugiază într-un uriaş magazin universal în timp ce afară o serie de evenimente, începând cu o furtună de grindină şi încheindu-se cu o masivă vărsare de chimicale, schimbă imaginea lumii aşa cum o ştiau.

Sinopsisul de mai sus şi coperta reprezintă motivul pentru care am pus mâna pe cartea scrisă de Emmy Laybourne. Şi sunt fericit că am făcut-o, deşi romanul este departe de a fi perfect.

După cum se poate deduce şi din scurta prezentare, volumul prezintă lupta pentru supravieţuire a unui grup (format din adolescenţi, elevi în şcoala primară şi copii de gradiniţă) care, surprins de o furtună de grindină de o violenţă fără precedent, îşi caută adăpost în interiorul unui magazin universal. În acest timp, condiţiile în lumea de afară continuă să se înrăutăţească, pornind de la tsunami-uri care lovesc coastele şi culminând cu o catastrofică scurgere de chimicale a căror sursă este NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), care au un efect diferit asupra fiecărei persoane, în funcţie de grupa lor sangvină (astfel, unii devin ucigaşi monstruoşi, alţii sunt cuprinşi de o stare avansată de paranoia sau pier din cauza unui tip de hemoragie, în timp ce ultima grupă rămâne relativ neatinsă, pierzându-şi însă capacitatea de reproducere).

Am spus că romanul este departe de perfecţiune şi am să explic de ce. Primul lucru care nu mi-a plăcut a fost începutul. Practic vorbind, ai două pagini în care sunt introduse personajele (care sunt foarte tipice: Dean, cel din perspectiva căruia se povesteşte, genul de adolescent nepopular – se putea altfel?!, Jake, mister popularitate, erou de fotbal (american), Brayden, batăuşul, Astrid, fata căreia niciun tip nu-i poate rezista etc.), apoi totul o ia razna. Deşi la o carte îmi place un ritm alert, asta mi s-a părut prea de tot.

Apoi mai e şi stilul de a scrie al autoarei. De obicei, când citesc în engleză, îmi e mai greu să mă leg de asta, dar unele secvenţe par scrise de un copil de cinci ani, în timp ce altele sunt chiar foarte bine compuse.

Şi mai e şi marea problemă a explicaţiilor. Din punctul ăsta de vedere am avut uneori impresia că scriitoarea crede că publicul ţintă este format din imbecili şi tocmai de aceea trebuie să explice anumite lucruri ca unor copii de doi ani. I mean WTF?

Trecând peste problemele evidente, cartea are o ideea interesantă şi, după ce ai trecut de primele 50 de pagini, te ţine pur şi simplu lipit. Având în vedere că ador romanele şi filmele cu temă apocaliptică, MONUMENT 14 şi-a făcut treaba. Şi cum am deja şi al doilea volum al seriei, SKY ON FIRE, plus cele două scurte cărţi adiţionale, trei recenzii la cărţile lui Emmy Laybourne probabil o să urmeze.

Titlul original: Monument 14

Autor: Emmy Laybourne 

Editura: Feiwel & Friends

Număr de pagini: 294

Nota dată de mine: 7,7/10

INFERNO, noua carte a lui Dan Brown, devine film!

Ştirea a fost făcută publică acum câteva zile de Sony Pictures, care a realizat şi THE DA VINCI CODE şi ANGELS AND DEMONS. Tom Hanks îşi va relua rolul ca profesorul Robert Langdon şi filmul va fi regizat de Ron Howard, care s-a aflat şi la conducerea primelor două, urmând să-şi facă debutul pe marile ecrane începând cu data de 18 decembrie 2015. 

Ecranizarea pentru cea de-a treia carte a lui Dan Brown avându-l ca protagonist pe profesorul de la Harvard, THE LOST SYMBOL, este încă în curs de dezvoltare după ce Ron Howard a refuzat să conducă producţia.

Şi pentru că tot vorbim de INFERNO, cartea se poate deja precomanda în limba română, graţie promptitudinii editurii Rao, şi cu o reducere frumuşică. Deci ce mai aşteptaţi, go for it!

Inferno, ultimul roman al lui Dan Brown şi al patrulea din seria care îl are ca protagonist pe Robert Langdon, este o combinaţie abilă de mister, thriller, istorie şi cultură, care îl poartă pe cititor de la Florenţa la Veneţia şi apoi la Istanbul. Dinamic şi ingenios construit, romanul prezintă toate elementele cu care Brown şi-a obişnuit déja cititorii – un om de ştiinţă nebun, cu un ţel bine conturat, un mister greu de dezlegat, simboluri extrase din Divina Comedie de Dante, mesaje secrete, o serie de indicii pe care numai un specialist în simbolistică le poate descifra, elemente de artă şi de istorie şi o iminentă catastrofă de proporţii planetare. Trezindu-se, amnezic, pe un pat de spital din Florenţa, şi ajutat de o blondă inteligentă, Robert Langdon străbate Europa în încercarea de a afla ce i s-a întâmplat şi a rezolva totodată un mister cu conotaţii literar-istorice, vânat fiind de un asasin în slujba unei tenebroase organizaţii internaţionale.

PACIFIC RIM – recenzia filmului

O să încep prin a spune ca acest film a fost prima mea experienţă IMAX… şi a fost un adevărat succes. Şi asta nu numai datorită efectelor speciale, care au fost off the charts.

Încă de când a apărut primul trailer, filmul a devenit cel mai aşteptat de către mine pentru acest an şi pe buna dreptate. Adică sunt roboţi uriaşi luptând cu nişte creaturi gigantice. Ce ai mai putea vrea?! Şi fiindcă tot am menţionat dimensiunea combatanţilor, let me say this: prima scena în care apare un Kaiju e colosala. 3D-ul e frumos lucrat şi pur şi simplu nu te poţi abţine să nu te dai puţin înapoi la apariţia monstrului. Iar acestă impresie de big things se menţine pe tot parcursul filmului. Adică este genul de peliculă cu un buget uriaş (190 de milioane de dolari) care chiar îşi justifică preţul. Cinematografia este grandioasă, ceea ce ajută enorm la realizarea scopului de bază, care era acelaşi cu al oricărui alt film: transpunerea publicului în universul surprins.

Iar universul din PACIFIC RIM este cel al unui viitor nu foarte îndepărtat, unde lumea noastră a fost schimbată pentru totdeauna de apariţia unui portal în adâncurile Oceanului Pacific, din care au început să apară creaturi de mărimi colosale, denumite Kaiju (termenul pentru monstru în limba japoneză). După ce oamenii realizează că mijloacele de luptă convenţionale sunt inutile, apare programul Jaeger (termenul pentru vânător în germană), care se concretizează prin construirea unor maşinării pe măsura invadatorilor, care să lupte cu aceştia. 

Când legiuni de creaturi monstruoase extraterestre, numite Kaiju, încep să răsară din adâncul oceanelor, izbucneşte un război care curmă milioane de vieţi şi epuizează resursele umanităţii. Pentru a face faţă uriaşilor Kaiju, s-au realizat un tip special de arme: roboţi giganţi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt sincronizate printr-un pasaj neural numit Drift. Dar, pe măsură ce inamicii capătă putere cu fiecare atac, chiar şi roboţii Jaeger sunt lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju.

În pragul înfrângerii, forţele apărătoare ale umanităţii n-au de ales şi cer ajutorul a doi oameni greu de văzut ca eroi – un fost pilot căzut în dizgraţie (Charlie Hunnam) şi ucenica sa (Rinko Kikuchi) – care, în echipă, conduc un robot Jaeger ce părea depăşit. Împreună sunt ultima şansă a omenirii în faţa apocalipsei.

Guillermo del Toro, nominalizat la Oscar pentru filmul Labirintul lui Pan a regizat SF-ul de acţiune după scenariul scris de el în colaborare cu Travis Beacham, după un concept al lui Beacham. Thomas Tull, Jon Jashni, del Toro şi Mary Parent au produs filmul, Callum Greene a fost producător executiv, iar Jillian Zask coproducător.

În Cercul de Foc joacă Charlie Hunnam, actorul din serialul Sons of Anarchy, Idris Elba, care a jucat în Thor, Rinko Kikuchi, nominalizată la Oscar pentru rolul din Babel, Charlie Day, din Şefi de Coşmar, Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr., Burn Gorman şi Rob Perlman, din filmele Hellboy. Din echipa din culise a lui del Toro fac parte directorul de imagine laureat al premiului Oscar, Guillermo Navarro (Labirintul lui Pan), scenografii Andrew Neskoromny şi Carol Spier, Peter Amundson şi John Gilroy, montaj, şi designerul Kate Hawley. Muzica a fost compusă de Ramin Djawdi. Supervizorii de efecte vizuale au fost John Knoll şi James E. Price, iar supervizorul de animaţie Hal Hickel.

Sursa: CineMagia

Ceea ce mi-a plăcut ce mai mult la povestea din PACIFIC RIM este probabil faptul că producţia celor de la Warner Bros nu surprinde numai o perioadă scurtă de timp, cum fac de obicei filmele de acest gen, ci arată modul în care războiul îşi pune amprenta asupra lumii noastre, vreme de zeci de ani. În felul acesta, cel ce vizionează ajunge să fie interesat de soarta personajelor şi a lumii în sine.

Un alt lucru surprinzător şi totodată plăcut este faptul că secvenţele de luptă, numeroase, nu dau niciodată impresia de prea mult. Pur şi simplu te lasă cu sentimentul de vreau mai mult. De asemenea surprinzător, cel puţin pentru mine, a fost jocul actoricesc excelent. Nu mă aşteptam la asta, având în vedere că, în afară de Idris Elba, nu auzisem de niciunul dintre actori până acum.

Per total, PACIFIC RIM, you are AWESOME! So, dacă aveţi ocazia să prindeţi filmul în IMAX, go for it! Nu o să fiţi dezamagiţi!

Titlul original: Pacific Rim

Titlul românesc: Cercul de foc

Format: IMAX 3D

Companie producătoare: Warner Bros / Legendary Pictures

Nota dată de mine: 10/10 (deci cel mai bun film de anul ăsta… până acum)

Pacific Rim trailer

J.K. Rowling, autoarea seriei HARRY POTTER, publică o nouă carte: THE CUCKOO’S CALLING!

Ceea ce a devenit o ştire de senzaţie ieri, când a fost publicată de cotidianul THE TELEGRAPH, a dus la propulsarea cărţii scrise de J.K. Rowling sub pseudonim de la poziţia a 4709-a pe primul loc în topul de vânzări al Amazon şi al altor distribuitori.

Înainte de publicarea articolului, cartea scrisă de „Robert Galbraith” a vândut nu mai mult de 1500 de copii, dar a primit calificative excelente pe toate site-urile de specialitate, devenind de azi un bestseller internaţional.

Confruntată cu ştirea, autoarea seriei HARRY POTTER a declarat că ar fi vrut ca secretul să fie păstrat în continuare:  „Being Robert Galbraith has been such a liberating experience… It has been wonderful to publish without hype and expectation and pure pleasure to get feedback under a different name.”

Puteţi găsi sinopsis-ul romanului mai jos:

When a troubled model falls to her death from a snow-covered Mayfair balcony, it is assumed that she has committed suicide. However, her brother has his doubts, and calls in private investigator Cormoran Strike to look into the case.

Strike is a war veteran – wounded both physically and psychologically – and his life is in disarray. The case gives him a financial lifeline, but it comes at a personal cost: the more he delves into the young model’s complex world, the darker things get – and the closer he gets to terrible danger . . .

A gripping, elegant mystery steeped in the atmosphere of London – from the hushed streets of Mayfair to the backstreet pubs of the East End to the bustle of Soho – The Cuckoo’s Calling is a remarkable book. Introducing Cormoran Strike, this is a classic crime novel in the tradition of P. D. James and Ruth Rendell, and marks the beginning of a unique series of mysteries.

O recenzie la carte e şi ea, probabil, pe drum 🙂

THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG – trailer #1 !!!

Astăzi Warner Bros Pictures a eliberat primul trailer pentru a doua parte din trilogia THE HOBBIT: THE DESOLATION OF SMAUG, care va rula în cinematografele din lumea întreagă începând cu 13 decembrie 2013. And damn, that looks gorgeous!

The Hobbit: Desolation of Smaug – trailer #1

THE FABRIC OF SIN, de Phil Rickman

Cartea autorului britanic Phil Rickman, adusă şi pe piaţa românească de Nemira sub titlul URZEALA PĂCATULUI (o traducere cât se poate de poetică după părerea mea) prezintă toate ingredientele ce compun reţeta unui thriller-horror de succes: crime sângeroase (şi bizare), spirite neliniştite, o casă veche şi cineva dornic să rezolve misterul.

Dar hai s-o luăm… cu sfârşitul. Cea care încearcă elucidarea întâmplărilor ciudate este Merrily Watkins (evident – protagonista), ajutată mai mult sau mai puţin de fiica ei, Jane şi de prietenul acesteia, Lol Turner, cântăreţ de muzică folk.

Casa veche la care m-am referit este Master House, o construcţie medievală, plasată în apropierea graniţei cu Ţara Galilor (chiar daca nu se leagă, uite încă un exemplu al naţionalismului englezesc), care este cumpărată de Ducele de Cornwall cu scopul de a fi restaurată.

Probleme încep atunci când Fuschia, o tânără care ajuta la restaurare, raportează că i s-au întâmplat lucruri ciudate (prin asta se înţelege că este vorba de fapte ce trec de graniţele naturalului). Şi aici intervine eroina, angajată de episcopul de Hereford, a cărei misiune e să cerceteze si să rezolve problema.

Avem parte de o frumoasă descriere (devenită aproape specifică autorilor englezi) a prezentului, cât şi a trecutului, pentru că, după câte se pare, manifestările fantomatice au o oarecare legătură cu o veche biserică aflată în apropiere, ridicată de cavalerii templieri (da, uite un alt ingredient al succesului).

Am menţionat la un moment dat şi nişte crime, deci vă voi spune că ele se referă la moartea sus-numitei Fuschia şi a iubitului ei, care reprezintă de fapt unul dintre punctele majore de cotitură ale cărţii (până la acest eveniment, declaraţia tinerei restauratoare nu fusese luată prea în serios de protagonistă, de Merilly, datorită asemenării ei cu una dintre poveştile autorului de ficţiune horror M.R. James, care trăise acolo…).

Oricum, după cum puteţi observa, lucrurile se complică destul de mult, deci voi înceta să mai încerc să vă spun despre întâmplări. E mult mai uşor şi mai plăcut să le descoperiţi voi singuri!

În schimb, vă voi spune ce mi-a plăcut la carte, începând cu stilul de a scrie al lui Phil Rickman, un stil care m-a captivat, în ciuda faptului că uneori se poate observa tendinţa de „a întinde” prea mult lucrurile (de altfel, cartea este destul de stufoasă). Apoi mai este şi modul de construi personajele (aici am avut impresia că uneori autorul de concentrează atât de mult pe eroină, încât uită puţin de celelalte personaje), nu extraordinar de detaliat dar care te face să-ţi pese de soarta lor.

To sum up (cum ar spune englezii), prima carte a lui Rickman pe care am pus mâna s-a dovedit a fi o lectură plăcută, care (folosind deja un clişeu) te ţine în priză şi pe care o pot recomanda cu multă căldură şi altora!

Titlul original: The Fabric of Sin

Titlul românesc: Urzeala păcatului

Autor: Phil Rickman

Editura originală: Quercus

Editura românească: Nemira

Nota dată de mine: 7,5/10

DETECTIVUL, de Arthur Hailey

Cartea lui Hailey este primul roman poliţist pe care îl citesc vara aceasta şi a venit ca o surpriză plăcută şi neaşteptată. Auzisem de autor, deşi nu citisem niciodată ceva scris de el, aşa că achiziţionarea volumului nu a fost chiar o decizie grea. Acum, de ce a fost o surpriza neaşteptată? Pentru că a fost un roman poliţist cu tentă de thriller religios. Deşi citisem sinopsisul înainte şi acolo se menţiona un preot, nu mă aşteptam la un criminal obsedat de a fi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Dar s-o luăm cu începutul. Romanul spune povestea lui Malcolm Ainslie, fost preot, acum detectiv în cadrul poliţiei din Miami, care se confruntă cu o ameninţare teribilă: un ucigaş religios fanatic, denumit “Animalul”, datorită cruzimii de care dă dovada, ce îşi desăvârşeşte crimele prin diferite simboluri care aduc aminte de Cartea Revelaţiei.

În cele din urmă ucigaşul este prins, însă capturarea lui devine cât de curând doar începutul problemelor pentru detectivul din Miami. Acesta îl arestează pe ucigaş doar pentru a afla mai târziu că el nu este responsabil de toate crimele comise.

Deşi la început are îndoieli cu privire la veridicitatea confesiunii lui Elroy Doil (acesta fiind adevăratul nume al criminalului), Malcolm descoperă în cele din urmă (lucru datorat şi cunoştinţelor sale religioase) că una dintre morţi, cea a unui consilier public, nu se încadrează în tiparele asasinatelor de până atunci.

Şi de aici începe urmărirea celui de-al doilea “tip rău”, un imitator care se dovedeşte la fel de greu de prins ca şi cel pe care-l copiază.

În ceea ce priveste stilul de scriere al lui Arthur Hailey, pot spune doar că este curgător, păstrând ritmul alert al romanelor poliţiste moderne, dar având şi câteva trăsături clasice. În unele momente îmi aminteam de cărţile unui alt Arthur, Sir Arthur Conan Doyle, lucru care m-a bucurat într-o oarecare măsură.

O altă calitatea este capacitatea autorului de a te ţine legat de carte, în special când este vorba de o scriere de dimensiuni considerabile (peste şapte sute de pagini). Consider că o persoana citeşte şi este impresionată de o anumită carte pentru că o înţelege, pentru că la problemele prezentate, oricât de complicate şi pline de chichiţe ar fi, se găseşte până la urmă o cale de rezolvare eficientă şi inteligentă, chiar dacă nu simplă. Şi cred că Hailey a reuşit asta cu brio.

Per total – o lectură solidă!

Titlul românesc: Detectivul

Titlul original: Detective

Autor: Arthur Hailey

Editura românească: Nemira

Traducător: Silviu Genescu

Nota dată de mine: 7/10

MELANCOLICA MOARTE A BĂIATULUI-STRIDIE, de Tim Burton

Ţin să menţionez încă de la început că aceasta va fi o recenzie destul de scurtă, având în vedere că întregul volum scris de Tim Burton poate fi citit în maxim 20 minute. În mod normal, nu m-aş fi chinuit să scriu un articol despre o astfel de carte, dar versurile cuprinse în MELANCOLICA MOARTE A BĂIATULUI-STRIDIE sunt, după câteva momente de gândire, mult mai adânci decât dau impresia la prima vedere.

Ca un mare fan al regizorului şi scenaristului Tim Burton, am fost surprins să aflu că este şi scriitor. Am primit cartea cadou, deci pe această cale ţin să mulţumesc persoanei respective. Revenind la volumul de faţa, universul literar al lui „Tim cel Crud” nu este foarte diferit de cel cinematografic. Personajele întâmplărilor sunt neobişnuite, inadaptate, stranii şi sfârşesc adesea tragic. Dintre ele, cele care mai interesante mi s-au părut Băiatul-stridie, protagonistul uneia dintre întâmplări, Voodooţica, Băiatul cu piroane în ochi şi Mumiuţul. Deşi la început ai avea tendinţa să râzi de numele personajelor, aventurile lor îţi dau o impresie diametral opusă.

Una dintre temele care se reiau cel mai des este, în mod destul de tulburător, cea a copiilor nedoriţi sau abandonaţi; povestea Băiatului-stridie, spre exemplu, devorat de propriul tată pe motiv că „se spune că stridiile-s afrodisiac”, îţi lasă un gust amar.

Cartea este memorabilă nu numai pentru versuri însă, ci şi pentru ilustraţiile realizate tot de Tim Burton, care însoţesc fiecare scenă şi care mi-au amintit cumva de filmul animat FRANKENWEENIE al aceluiaşi regizor.

Deci, dacă daţi întâmplător peste volum şi aveţi nevoie de câteva minute de relaxare, nu ezitaţi!

„Melancolica moarte a băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca şi filmele sale, poemele lui Tim Burton reuşesc să fie deopotrivă copilăreşti şi sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.”

(New York Times)

„În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un şi mai perfid tărîm al fanteziei –, poveştile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.”

(Entertainment Weekly)

„Copiii din poveştile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Omul-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap şi al Miresei-cadavru – sînt bizare bricolaje a două lumi. Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluşte, condamnaţi la diferenţă, la batjocură şi, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sînt, de fapt, epifanii infantile care incomodează şi stînjenesc prin stranietatea lor. Proscrişi încă de la naştere, aceşti monstruleţi mecanomorfi, aceşti alieni candizi, aceste deşeuri cu suflet copilăresc în izolare şi singurătate. Normalitatea le face rău, iar oamenii nu ştiu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.”

(Marius Chivu)

Titlul original: The Melancholy Death of Oyster Boy & Other Stories

Titlul românesc: Melancolica moarte a Băiatului-stridie şi alte istorii

Autor: Tim Burton

Editura românească: Humanitas

Traducător: Marius Chivu

Nota dată de mine: 6,5/10

INFERNO, de Dan Brown

Stând şi gândindu-mă bine, cred că aceasta este prima recenzie la o carte scrisă de Dan Brown publicată pe blogul acesta, ceea ce e oarecum ciudat având în vedere ce fan înrăit al cărţilor lui sunt (cu excepţia romanului CONSPIRAŢIA, pe care nu am putut să-l termin, deşi am încercat din greu… deh, nobody’s perfect).
Oricum, cred că INFERNO este un început potrivit  pentru noua imagine a acestui site, care va cuprinde de acum înainte un număr mult mai mare de recenzii (pentru cărţi sau filme) şi mai puţine „ştiri”.

Revenind la noul roman al maestrului Brown, INFERNO este ce-a de-a patra carte din seria ce-l are ca protagonist pe Robert Langdon, serie începută cu ÎNGERI ŞI DEMONI şi continuată cu arhicunoscutul COD AL LUI DA VINCI, urmat de SIMBOLUL PIERDUT.

Volumul descrie aventurile profesorului de simbologie de la Harvard, prins de această dată într-o enigmă ce are legătură cu Infernul lui Dante, descris în DIVINA COMEDIE.

Cartea începe alert, cu profesorul nostru, hotărât să dezlege toate misterele lumii (sau câte va reuşi înainte să dea domnu’ Brown colţu’), trezindu-se pe un pat de spital din Florenţa, locul unde s-a născut faimosul Dante Alighieri, cu memoria în ceaţă după ce, aparent, a fost ţinta unui asasinat (evident eşuat).

În scenă intră curând personajul feminin, tipic cărţilor lui Dan Brown, o doctoriţă drăguţă, atrasă, naturally, de profesor. Până la urmă cei doi se trezesc, tipic, pe fugă, după ce spitalul este luat cu asalt de cineva care doreşte moartea bunului profesor.

Pare familiar, nu? De fapt asta este cea mai mare problema cu această carte. Dan Brown, deşi un scriitor excepţional, urmează EXACT acelaşi traseu descris în ultimele două cărţi (ANGELS & DEMONS a fost ceva mai diferit): profesorul se trezeşte deodată prins într-o mare aventură, călătoreşte peste tot încercând să găsească indicii ascunse, e însoţit de o femeie frumoasă care e, inevitabil, vrăjită de el, se luptă cu o organizaţie secretă care, într-un fel sau altul, ameninţă soarta întregii omeniri (a.k.a. the new world order) şi lista continuă.

Deşi ar trebui să-i dau cărţii un mare minus pentru asta, trebuie să recunosc că formula lui nenea Brown e una de succes, care te face să întorci pagina. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, cred, a fost faptul că romanul este unul foarte grafic. Practic vezi locurile descrise, tehnologiile schiţate (care dau o oarecare nuanţă de SF), oamenii şi aşa mai departe.

Tot la capitolul plusuri, am să pun şi faptul că INFERNO este mai bine scris şi mai captivant decât SIMBOLUL PIERDUT, pe care l-am citit în română, mulţumită unei colege şi pe care nu am ajuns niciodată să-l cumpăr.. de altfel, este singura carte cu Robert Langdon din care nu-mi mai amintesc aproape nimic.

Dacă nu mai aveţi răbdare până în august, când o să apară cartea şi la noi (mulţumită editurii Rao), puteţi să daţi câteva click-uri şi să o luaţi de pe Book Depository. Preţul e cam piperat, dar, zic eu, merită!

So, per total, dacă e să facem un clasament, ANGELS & DEMONS > INFERNO > THE DA VINCI CODE > THE LOST SYMBOL.

Titlul original: Inferno

Titlul în română: Infernul (probabil)

Autor: Dan Brown

Editura originală: Doubleday

Editura românească: Rao (din august)

Nota dată de mine: 9/10

THE SPOOK’S BLOOD (SÂNGELE VRACIULUI), de Joseph Delaney

Pentru început, salutări tuturor! Numele meu este Andrei şi probabil mă veţi mai vedea pe aici de acum înainte. Sunt nou la capitolul recenzii, aşa că fiţi blânzi :).

Acum, revenind la carte, am cumpărat-o de curând şi am citit-o în timp record. Nici nu e de mirare, având în vedere că a zecea carte din CRONICILE WARDSTONE e plină de aventură şi de acţiune, ca de altfel toate romanele lui Delaney. De asemenea, ţin să menţionez ca lecturarea cărţii în engleza a fost o idee cât se poate de bună. Poate că e varianta mai dificilă, dar originalul e, ca de obicei, cel mai bun.

În ceea ce priveşte povestea propriu-zisă, în acest  volum Tom, alături de Vraci  şi de Alice, se întoarce din Irlanda în Comitat, după aventurile care l-au condus la Sabia Destinului (cred că asta e traducerea pentru the Destiny Blade) – care va avea un rol de jucat şi în cartea de faţa.

Volumul debutează cu imaginea Comitatului, sau a ceea ce a mai rămas din el în urma războiului. Cei trei reconstruiesc locuinţa distrusă a Vraciului, iar conflictul real începe în momentul în care în scenă apare unul dintre foştii ucenici ai Vraciului, Judd, care se dovedeşte a nu fi chiar ceea ce pare. Povestea îi poartă pe eroii noştri (scuzaţi formularea-clişeu), în cele din urmă, într-o confruntare cu un grup de vrăjitoare, originare din România (!!!), ce doresc trezirea lui Sisicoi (dubios nume), un vampir străvechi şi unul dintre cei mai puternici slujitori ai Diavolului.

Ceea ce atrage cel mai mult la SÂNGELE VRACIULUI, zic eu, sunt mizele foarte mari şi urmările anumitor acţiuni, unele de-a dreptul şocante şi implicând personajele principale care, de obicei, au parte de un anumit statut de siguranţă (fără să ofer vreun spoiler, vă invit să priviţi imaginea Vraciului de pe copertă).

În volum apar personaje noi şi vechi, unele pentru a oferi avertismente (care nu sunt chiar atât de surprinzătoare, deşi rămân la fel de şocante – iar aici vorbim despre Alice), iar altele pentru a le primi; unele pentru a întinde capcane, iar altele pentru a le cădea pradă.

Acţiunea e bine dozată, Delaney scrie la fel de bine ca întotdeauna, deci per total avem aici un volum grozav! Mai multe nu vă spun. Vă rămâne vouă să cumpăraţi cartea şi să o citiţi. Până atunci vă las (sper eu) entuziasmaţi!

Titlul original: THE SPOOK’S BLOOD

Titlul în română: SÂNGELE VRACIULUI

Editura (la care se va publica probabil prin toamnă, odată cu filmul după prima carte): Corint Junior

Autor recenzie: Andrei